2 tone de motorină confiscate

0

Traficul cu motorină e în floare în judeţ. Cu cât preţul la pompă creşte mai mult, cu atât tranzacţiile ilegale se înmulţesc. Duminică după amiază, poliţiştii rutieri au depistat în trafic un transport de două tone de motorină pentru care proprietarul nu a putut prezenta documente de provenienţă.
Autoutilitara a fost oprită pe strada Gării din Urziceni şi era condusă de un bărbat de 37 ani din Gârbovi.
În urma controlului, poliţiştii au constatat că şoferul transporta aproximativ 2.000 litri produs petrolier în două bidoane de plastic a câte 1.000 litri fiecare, pentru care nu a putut prezenta documente legale de provenienţă ori de transport.
Autoutilitara şi produsul petrolier au fost indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj