23 August ignorat

0

23 August trece astăzi neobservat pentru majoritatea celor care în urmă cu 20 de ani erau implicaţi în spectacolele omagiale dedicate regimului comunist.
Puţină nostalgie mai există totuşi la amintirea mobilizării de forţe cu ocazia Zilei Naţionale a României. Oamenii muncii erau scoşi din producţie la defilare iar elevii, deşi în vacanţă, repetau săptămâni întregi dansuri tematice, poezii şi cântece patriotice. Într-un final, energiile reunite reuşeau să creioneze o atmosferă de sărbătoare.
Acum pensionari, interlocutorii abordaţi de un reporter în parcul de la E 14 din Slobozia, au rememorat din activităţile, mai mult impuse şi mai puţin de plăcere, dedicate zilei de 23 august în timpul regimul comunist:
audio 23 August
Indiferent dacă se sărbătoreşte sau nu, 23 August este o dată istorică în trecutul ţării. La 23 august 1944 România ieşea din alianţa cu Germania nazistă, trecând de partea aliaţilor. Semnificaţia acestui fapt a fost interpretată ideologic până la mistificare. În campania propagandistică de legitimare a partidului Comunist, data de 23 August a fost declarată în 1948 zi naţională şi definită ca data eliberării României de către glorioasa armata sovietica şi a doborârii dictaturii fasciste de către forţele patriotice conduse de partidul comunist.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj