31 ianuarie – termen limită pentru subvenţia la motorină

0

Agricultorii mai au la dispoziţie 10 zile pentru solicitarea subvenţiei la motorina utilizată în trimestrul IV al anului trecut. Cererile pentru ajutorul de stat prin rambursarea diferenţei de acciză pentru motorina utilizată la lucrările mecanizate în agricultură, se primesc până la data de 31 ianuarie 2013.
Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanţare depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoţite de o situaţie centralizatoare privind cantităţile de motorină achiziţionate în perioada respectivă.
Cotele de motorină care se încadrează în ajutorul de stat acordat sub formă de rambursare a accizei se stabilesc prin ordin al ministrului Agriculturii şi cu avizul Ministerului Finanţelor Publice.
Agricultorii care beneficiază de subvenţii la motorină, fără respectarea reglementărilor în vigoare, riscă amenzi de până la 20.000 de lei şi pierderea dreptului de a încasa acest ajutor de stat pentru o perioadă de trei ani, dacă în urma controalelor se dovedeşte că au primit un ajutor necuvenit.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj