Slobozia: 40 de ani de la înfiinţarea Liceului Tehnologic Alexandru Ioan Cuza

0

liceul cuza

Liceul Tehnologic Alexandru Ioan Cuza din Slobozia sărbătoreşte săptămâna aceasta împlinirea a 40 de ani de la înfiinţare.
Ziua de 24 ianuarie are dublă semnificaţie pentru elevii şi cadrele didactice ale unităţii şcolare, pentru că leagă Mica Unire de la 1859 de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza, care a pus bazele statului român, de ziua în care s-a înfiinţat Liceul care îi poartă numele.
Directorul unităţii şcolare, Claudia Băcanu, precizează că cele patru decenii de existenţă vor fi marcate printr-o plachetă aniversară şi un spectacol amplu.
Elevii şi profesorii Liceului Tehnologic Alexandru Ioan Cuza vor da startul spectacolului joi, 24 ianuarie, la Casa de Cultură a Municipiului începând cu ora 11.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj