Abonamentele pentru meciurile susţinute de FC Unirea, în viitorul sezon al Ligii 1, vor fi puse în vânzare începând de luni, 13 iulie

0

Preţul abonamentelor pentru sezonul 2008-2009 nu a fost încă stabilit, dar surse din cadrul clubului spun că sunt şanse foarte mari ca acesta să rămână neschimbat. Anul trecut, abonaţii clubului din Urziceni au scos din buzunar 60 de lei pentru un loc la tribunele 1 şi 2 şi 100 de lei pentru tribuna 0.

Noutatea certă pentru sezonul viitor este că FC Unirea a renunţat la distribuirea de abonamente gratuite.

Abonamentele pentru viitoarea ediţie de campionat asigură accesul la toate partidele pe care campionii României le vor juca pe teren propriu şi vor putea fi ridicate contra cost, în baza unui act de identitate valabil de la casele de bilete ale stadionului ,,Tineretului’’. Important de reţinut pentru suporterii echipei din Urziceni este faptul că abonamentele nu vor fi valabile decât pentru meciurile din campionat. Modalitatea de acces la meciurile din Liga Campionilor va fi comunicată în timp util celor care vor să însoţească echipa la meciurile din grupele celei mai importante competiţii inter-cluburi.

Robert Viorel Dinca

Lăsați un mesaj