Absolvenţii claselor a VIII-a au început astăzi probele eliminatorii pentru profilurile vocaţionale

0

Concurenţă mare este la Liceul Pedagogic din Slobozia, unde la profilul educator-învăţător sunt câte 3 elevi pe loc.

Printre cei care visează să devină dascăli se numără şi Mădălina Ghiţă, din Urziceni. Ea a venit la Slobozia însoţită de bunica ei, care o încurajează la fiecare pas.

Emoţii şi în curtea Colegiului Naţional „Mihai Viteazu” din Slobozia, unde astăzi s-au susţinut probele eliminatorii pentru clasa de matematică–informatică, intensiv engleză. Examenul a fost scris şi oral, iar elevii au făcut deja cunoştinţă cu doamna Istrate, unul dintre profesorii de temut ai liceului.

Teste vocaţionale se susţin şi la Liceul de Artă din Slobozia, pentru clasele de muzică şi desen-arhitectură. După probele eliminatorii, absolvenţii claselor a VIII-a vor completa pe 18 şi 19 iunie dosarele de înscriere la liceu. Intrarea la liceu se face în funcţie de media de admitere, calculată din media generală a claselor V-VIII şi cea a tezelor cu subiect unic din clasele a VII-a şi a VIII-a.

Clementina Tudor

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.