Accident feroviar la Platonești

16

_DSC7548

Doliu în lumea medicală din Ialomița. Dr. Mica Datcu a murit în accident feroviar, la Platonești.

Azi după amiază, medicul internist de la Fetești se deplasa cu autoturismul personal de la Țăndărei spre Movila, iar la trecerea de cale ferată de la Platonești mașina a fost izbită de un mărfar. Un martor care se afla cu autoturismul în spatele dr. Datcu a declarat că, în ciuda semnalelor acustice și luminoase, aceasta nu a schițat niciun gest de a se opri și a fost izbită de tren. La fața locului a ajuns un echipaj de la spitalul Țăndărei și un elicopter SMURD, dar pentru victima accidentului nu s-a mai putut face nimic. Doctorița avea 59 de ani și sambătă dimineața ieșise din garda de la spitalul municipal Fetești, iar duminică urma să intre din nou în program. Ea locuia în Țăndărei, unde de asemenea profesa la spitalul orasenesc și tocmai ce își vizitase mama care locuiește la Movila. În urma accidentului, circulația rutieră și feroviară a fost întreruptă peste o oră.

Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

16 comentarii

  1. Dunmezeu sa o aiba in paza. A avut ceva pe suflet altfel nu se explica k nu odata m-am intalnit pe sosea si in bariera asta blestemata cu Doamna Datcu nu mi sa parut o fire neatenta . Dar ce sa mai ,acum sute de cuvente nu mai conteaza. SI INCA CEVA CE AR TREBUI STIUT : O fractiune de secunda si eram si eu……..doamne fereste ,am patito pe pielea mea am ajuns la bariera si nu bateau semnalele si nici luminile rosii ale semafoarelor si trenu era la 40-50m de bariera . Restu va dati seama ce putea sa se intample . Nu este o minciuna pt k sunt din Movila

  2. Dumnezeu sa o odihneasca, condoleante familiei .Doctorita DATCU a fost un medic nemaipomenit si a salvat mii de vieti ,dar se pare ca pentru ea nu s-a putut face nimic . DUMNEZEU SA O IERTE !

  3. A fost o veste şoc pentru mine personal, nu cred nici acum că nu mai este printre noi! O femeie deosebită, un medic nemaipomenit şi bun profesionist, cum rar întâlneşti în zilele noastre, l-a salvat pe tatăl meu din chinuri cumplite, când alţi medici nu-i dădeau şanse! Oare cum să-i spun tatii că DOAMNA DOCTOR DATCU nu mai este printre noi? Dumnezeu s-o ierte şi s-o odihnească în pace!

  4. REGRETE, LACRIMI, SUFERINTA SUFLETEASCA…DUMNEZEU S-O ODIHNEASCA-N PACE ! CONDOLEANTE MAMEI ENUTA SI COPILULUI…MULTUMIRI SI FELICITARI COLEGILOR EI, MEDICII, SI ASISTENTELOR, INFIRMIERELOR… CARE-AU FOST ALATURI LA GREU…DIN PRAHOVA O PLANG, N-AM PUTUT AJUNGE…POATE DATI ASPECTE SI DE LA-NMORMANTARE, UNDE-AM AUZIT C-A FOST F. F. MULTA LUME, IN SEMN DE-APRECIERE SI DURERE !

  5. Poate ca totusi nu a fost o defectiune a masinii,poate doamnei doctor i se facuse rau,caci nu cred ca statea in masina la apropierea trenului.Am fost si eu acolo imediat dupa ce s-a intamplat si un martor din zona ne-a zis ca si trenul isi pusese in functiune semnalul sonor.Era imposibil sa nu-l auda,pe langa toate celelalte care se aud si in filmul prezentat aici.Sa-i fie tarana usoara!

Dă-i un răspuns lui antonyo Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.