Activitatea staţiei CFR Slobozia va fi rentabilizată

0

 

10564056_681900601864909_1578085598_o

Activitatea staţiei CFR marfă din Slobozia va fi rentabilizată prin concedierea a 10 angajaţi!

Măsura este o alternativă la închiderea staţiei şi a fost luată în urma întâlnirii între reprezentanţii autorităţii judeţene, conducerii Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă şi a unor agenţi economici din judeţ cointeresaţi de serviciile de transport marfă pe calea ferată.

audio CFR Marfa
În urma unor dezbateri de 2 ore, directorul general George Buruiană a explicat că restructurarea activităţii se produce în contextul accederii în piaţă a unor operatori privaţi şi a scăderii volumului de lucru în România.
Principalul operator intrat în piaţa locală este GFR Marfă, care s-a dovedit mai flexibil în relaţia cu clienţii, ceea ce a lipsit societăţii de stat.
Reprezentanţii CFR marfă admit nemulţumirile clienţilor legate şi de preţurile practicate, iar directorul general Denisa Filipescu recunoaşte inerţia la schimbare care a existat în sistem.
Urmare a medierii organizată de vicepreşedintele social democrat al Consiliului judeţean Ialomiţa, Ştefan Muşoiu, închiderea staţia CFR Marfă Slobozia a fost amânată.
Reprezentanţii societăţii au admis şi posibilitatea reangajarii personalului disponibilizat, cu condiţia recuperării unor contracte din zonă, cum ar fi cele ale combinatului chimic. 
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.