Adio parc fotovoltaic, drum bun păsări călătoare…

20

Executivul Consiliului Judeţean Ialomiţa îl acuză pe Mădălin Teculescu de sabotaj administrativ.
Într-o conferinţă de presă desfăşurată sub umbrela Uniunii Social Liberale, Silvian Ciupercă şi Ioan Martin au reclamat implicarea Prefecturii în blocarea a două proiecte majore derulate în zona Gura Ialomiţei.
Sincopa s-a produs la includerea a peste 7.000 de hectare de teren neproductiv în programul de mediu Natura 2000. ,, Avem un investitor care a concesionat de 2 ani 1.600 de ha, a plătit peste 1 mil. de euro concesiune la Consiliului Judeţean şi a investit pentru realizarea unui parc eolian. Acum, printr-o Hotărâre de Guvern, pe o notă de fundamentare a Instituţiei Prefectului şi fără acordul nostru, care administrăm patrimoniul judeţului, terenul este inclus în acest program şi blocăm tot proiectul. Practic nu se mai poate construi acolo acest parc eolian“, precizează vicepreşedintele CJI.
La demersul Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului, de includere a suprafeţelor în programul de mediu Natura 2000, Consiliul Judeţean Ialomiţa a formulat un răspuns prin care explică proiectul în derulare şi respinge propunerea instituţiei în temeiul dezvoltarii economice a zonei prin înfiinţarea unor parcuri de energie verde. Preşedintele Consiliul Judeţean Ialomiţa spune că o să solicite prefectului o notă de fundamentare a deciziei de includere a terenurilor neproductive de la Mihail Kogălniceanu-Gura Ialomiţei în programul ariilor protejate pentru speciile de păsări existente în zonă. ,, Dacă a fost consultat în privinţa includerii în programul Natura 2000 a unor terenuri cu o anumită importanţă economică, atunci Prefectul este vinovat. Acum sunt reglementări foarte complicate şi birocratice. Ne blochează în obţinerea unor avize pentru că au un regim special şi te trimit la 70.000 de instituţii care trebuie să avizeze“, se revoltă Silvian Ciupercă.
Cât priveşte investitorul prejudiciat de actul guvernamental, acesta se poate adresa instanţei pentru a solicita despăgubiri statului român.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

20 comentarii

  1. Valuri inainte de concediu!
    Oare nu cumva trecerea din proprietatea privata a Statului in proprietatea publica a Consiliului judetean Ialomita,prin Hotararea de Guvern nr. 1063din 2002 a suprafetei de 8697,62 ha teren agricol productiv si neproductiv,pentru infiintarea unei amenajari piscicole in vederea cresterii sturionilor,este problema?
    Cred ca este nevoie de un raport public privind folosinta terenurilor acestora ,sumele incasate si strategiile strategic realizate.

  2. Mai bine trimite-l pe el in Congo sa studieze stategii si habitatul pasarilor ! Zilnic ,50 de muncitori din Slobozia fac naveta cu autocarul ,la Saraiu (TL.) ,unde construiesc fundatii si drumuri si incaseaza peste 2000 lei /luna net .

  3. Daca era ip-ul lui mike, sarea imediat gura ialomitei, desi in alte cazuri…Oricum, rogu-va, aveti in vedere si Congo, pentru mutat, desi nici grecia n-ar fi o destinatie gresita pentru usl-isti.

    • mike, personal mi-e paralel ca nu se mai realizeaza investitiile alea – ar fi distrus islazul unde alergam cand eram mic, campul de latiţă (stanjenei) care infloreste in fiecare an in luna mai – si pe care l-am propus ca zona protejata in urma cu vreo 10 ani celor de la mediu.
      in rest, da, voi vota cu usl-ul, -dar nu de dragul lor, ci de scarba voastra. multumit?

  4. Cum sa nu, voteaza, insa pana atunci raspunde: de ce cji (unde psd+pnl detin majoritatea) nu respecta legea, in conditiile in care un cj e facator de legi la nivel judetean? Astea sunt hotararile sale, legi la nivel de judet. Lumea cica muncitori, lucreaza, incaseaza…Se poate si in IL, da’ sa se respecte legea, tata! Apropo, stii cand va fi finalizata sala de spectacole ,,cu geometrie variabila” a cji? Cand psd-ul nu va mai detine puterea in IL, da’ tu voteaza-i, care-i problema…ce, sunt banii tai ingropati acolo? Ce, sunt banii tai ingropati in calitatea apei din Slobozia? Ce, sunt banii tai ingropati la Targul de Floci? Ce, sunt banii tai ingropati in pliantele ce vor ,,stopa” coruptia (ce perversitate dom-le!)…ma opresc, deocamdata.

  5. Viorele tata , pe proiectul acesta se incasau bani nu se plateau , azi in conf de presa ,prefectul a zis ca vrea sa rechizitioneze terenul ca sa-i puna in posesie pe unii (chiar cu drepturi litigioase …,zic eu ,dupa metoda nas Cazacu-fina Braila ) .Vezi care-i checherezul (stiti pe cine am citat )! E pe bani !

  6. Gura Ialomitei, ai o logica de-a dreptul dezarmanta…Vezi, d-aia n-a vrut Regele Mihai sa dea mana cu presedintele de onoare al psd, ion iliescu, ca TU CONSIDERI ca ingroapa madam udrea nu stiu ce…
    Basil, de ce nu pot politicienii (in cazul de fata din cji) sa respecte legea? Nu sunt ei obisnuiti cu procedurile sau ce? Hai, zi-ne tu care-i chichirezu’?

  7. radu (adica mike), sa-ti explic pe scurt, cat sa priceapa si prefectul: terenul despre care vb, situat intre satul gura ialomitei la vest, calea ferata dezafectata tandarei-giurgeni la sud, dunare la est si mihai bravu / bertesti la nord, in perioada ’89 – 2004 (mandat ciuperca) A FOST PARLOAGA. nu ma intereseaza cine a fost proprietar atunci si cine e acum. e, de cand e ciuperca la cji pamantul ala se lucreaza (orezarie & grau), iar zonei necultivabile i s-a gasit o utilizare (panouri solare) – ca e meritul lui ciuperca sau al lui martin, nici nu conteaza, se face ceva acolo, se scot bani pentru judet din nimicul de altadata.
    acuma vine prefectul si sub stindardul respectarii la sange a legalitatii vrea sa dea inapoi pamantul unei entitati care nici nu l-a cerut: administratia domeniilor statului. ca cica aia or sa-i dea pamantul cultivabil (actualele orezarii) si saratura (pentru care sunt angajate contracte si unde ar fi trebuit sa se construiasca panourile solare) ca sa puna poporul asuprit in posesie.
    eu asta am priceput la conferinta de presa, sa ma contrazica prefectul.

  8. Asadar, in postul din 25 octombrie 14:03 Gura Ialomitei (Florin) sustine ca se bucura ca nu se mai face proiectul…dar va vota usl (ha, ha). Apoi, pe 27 octombrie 10:37, contrazicandu-se, sustine cauza cu proiectul, a cji – desi acest consiliu a primit terenurile de la Girgeni pentru investitia intr-o ferma piscicola de sturioni, nu pentru parc fotovoltaic…sau sa-l concesioneze mai departe pentru orezarii… Acu’, cred ca inteleg de ce RO nu progreseaza atat de repede pe cat ar trebui. Atunci cand nu construiesti nemteste, in respectul legii, solid adica, cand dai dovada de amatorism, duci judetul al carui presedinte de consiliu esti de rapa. De pe vremea lui ceasca ne vine vorba: ,,Lasa ma, ca mege si asa!” Si nu sunt psd-istii cei care in ”89 erau esalonul II si III al cadrelor pcr? Ai curaj, nea Florene, sa concesionezi un teren ,,ajuns pe mana ta” in halul in care a facut-o cji? Nefiind tu bugetar si nici psd-ist, CONSIDER ca nu!

  9. Pentru toti postacii lui Basescu-Boc-Teculescu : CJ este proprietar pe pamint si are obligatia sa-l exploateze cit mai eficient ,ceea ce a si facut !Guvernul prin emiterea HG cu Natura 2000 a incalcat dreptul de propritate a mai multor persoane fizice si juridice si probabil va plati despagubiri in acest sens !Intr-un ziar local azi am vazut un document interesant ,Ordinul prefectului Petre Madalin TECULESCU prin care repartiza un apartament cetateanului Petru Madalin Teculescu … exact reteta lui BASESCU cu casa din Mihaileanu .JENANT !!! Radu, Mike si alti portocalii anapoda aveti legatura !

  10. Sa fie clar, cji nu-i propietar de pamant! Cat priveste treaba cu repartizarea, poate ne spui din al cui fond locativ, cumva al primariei lui ionascu? Adica este vorba adica doar de o procedura ce trebuie indeplinita…

  11. Consiliul Judetean Ialomita, prin hotararea nr. 45 din 12 iulie 2011, aproba in unanimitate studiul de oportunitate in privinta concesionarii unor suprafete de teren agricol din domeniul privat al judetului Ialomita, situate in extravilanul comunei Giurgeni, pentru construirea unui parc eolian. Prefectul Madalin Teculescu a purtat o corespondenta cu CJ Ialomita timp de mai multe luni dupa aprobarea acestei hotarari, pentru a le atrage atentia ca nu se pot concesiona acele terenuri fara a urma niste pasi care sa treaca actiunea in legalitate, aprobarea unui PUZ si a unui regulament local de urbanism si inscrierea in cartea funciara inainte de concesionarea terenului.
    Raspunsul presedintelui si secretarului CJ Ialomita a venit pe 21 septembrie, dar nu acela ca s-au efectuat acesti pasi pentru intrarea in legalitate, ci informarea Prefecturii ca terenurile au fost deja concesionate. Mai mult, pe parcursul acestor patru luni de la data aprobarii studiului de oportunitate, presedintele Silvian Ciuperca nici macar nu a catadicsit sa anunte consilierii judeteni ca s-a comis o ilegalitate.
    „Am considerat din nou ca trebuie sa atacam in instanta o hotarare a CJ, prin care se aproba studiul de oportunitate in privinta concesionarea unor suprafete de teren agricol din domeniul privat al judetului, situate in extravilanul comunei Giurgeni pentru construirea unui parc eolian. Am avut o corespondenta purtata cu CJ, inca din iulie 2011, data cand a fost adoptata hotararea CJ, le-am atras atentia ca trebuiau sa aprobe intai un PUZ si un regulament local de urbanism, si inscrierea in cartea funciara inainte de concesionarea terenului. Raspunsul presedintelui si secretarului CJ a venit in 21 septembrie, ne dau dreptate ca trebuiau sa parcurga acesti pasi dar ne informeaza ca deja au incheiat contractul de concesiune. Am asteptat atatea luni o revocare a acestei hotarari, am participat la sedintele CJ si am observat ca nici macar nu au fost informati consilierii despre aceasta problema. Am decis ca trebuie sa ne adresam Tribunalului Ialomita, actiunea fiind inregistrata in data de 10 octombrie“, a declarat prefectul Madalin Teculescu, in cadrul unei conferinte de presa.
    Inca o data, Silvian Ciuperca a demonstrat ca face ce vrea cu patrimoniul judetului Ialomita, chiar daca actiunile sale sugruma legile statului. Constructia parcului eolian de pe mosia lui Silvian Ciuperca devine, astfel, un nou proiect ratat pentru judetul Ialomita.
    Practic, cu buna stiinta, ciuperca-psd a creat acest scandal iar o parte a mass-media ii tine isonul! E si asta un fel de campanie electorala, pe spinarea omului de rand, care insa nu-i atat de prost pe cat il considera ciuperca&usl Ialomita

  12. ” Sa fie clar ” voi detineti adevarul suprem … Fond locativ… Teculescu ocupa un apartament al comunitatii in care ar fi trebuit sa stea un om lovit de soarta sau un specialist la inceput de cariera (medic etc…) RUSINE !!!

Dă-i un răspuns lui Gura Ialomitei Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.