Agenţia de Plăţi şi Direcţia Muncii scoase la raport de prefect

0

În şedinţa de lucru a Colegiului Prefectural de ieri, CARAMITRU a cerut o informare asupra situaţiei plăţilor alocaţiilor către elevii care au împlinit 18 ani în timpul liceului, arătându-se nemulţumit de faptul că mai sunt încă 61 de dosare care trebuie finalizate.
O altă informare care l-a nemulţumit a fost aceea a Agenţiei de Plăţi cu privire la acordarea de ajutoare alimentare persoanelor defavorizate din cadrul acţiunii guvernamentale, cerând conducerii APIA o implicare mai serioasă astfel încât să poată fi actualizată mai repede lista beneficiarilor.
La Colegiul Prefectural de ieri a fost prezent şi şeful Autoriăţii Sanitar Veterinare, MIHAI PUIA care a prezentat măsurile de prevenire şi combatere a bolilor transmisibile de la animale la om, dar şi şeful Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Ialomiţa care a spus că au fost începute acţiunile de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale privind depozitarea cerealelor, fiind deja controlaţi 27 de agenţi economici.
Prefectul Stelian Caramitru a cerut atât Inspectoratului Judeţean de Poliţie, cât şi Gărzii Financiare Ialomiţa să aibă în vedere faptul că în această perioadă, camioane încarcă direct de pe câmp şi grânele sunt vândute pe piaţa neagră.

Elena Marin

Lăsați un mesaj