Agricultorii contestă procedura de calcul a preţurilor medii pentru produselor agricole din 2011

0

Proiectul de hotărâre înaintat de Consiliul Judeţean Ialomiţa pentru stabilirea preţurilor medii de vânzare a cerealelor şi plantelor tehnice, în vederea calculării veniturilor anuale brute obţinute din cedarea folosinţei bunurilor prin arendare, a fost reîntors la comisiile de specialitate.
Consilierul judeţean PDL Nicolae Sitaru a reclamat plenului şedinţei că variantele de preţuri avansate îi avantajează pe intermediarii care şi-au făcut stocuri în depozite şi îi dezavantajează pe agricultori, care în majoritate îşi vând produsele imediat după recoltare. ,,Problema este că aceste preţuri se referă la agricultorii care fie au arendate terenuri, fie plătesc arendă, o concesiune sau impozite şi taxe legate de preţul grâului. Spre ştiinţa dumneavoastră, a celor care nu sunt foarte apropiaţi de acest sector, agricultorii îşi vând produsele în maxim o două- trei luni de la recoltare, motiv pentru care preţul arendei este legat de preţul grâului în momentul recoltării şi maxim o lună după. În ianuarie, februarie şi martie, grâul şi produsele despre care vorbim sunt la comerciali şi sunt tranzacţionate cu preţuri foarte diferite. Să legăm preţurile acestae de taxele agricultorilor ar fi incorect“, explică Nicolae Sitaru.
Variantele de preţuri propuse de Direcţia Agricolă sunt de 0,82 lei/kg la grâu, 0,75 lei/kg la orz, 0,71 lei/kg la porumb, 1,68 lei/kg la floarea soarelui, 1,71 lei-kg la rapiţă şi 1,90 lei/kg la orez.
Fermierii spun că doar preţul la porumb ar fi putea fi acceptat în formula propusă, dar că la grâu, cel mai mare preţ a fost de 0,65 lei, iar la orz şi floarea soarelui, în cel mai fericit caz s-a vândut cu sumele avansate.
Consilierul PSD Viorel Nica a precizat că redevenţa se plăteşte la proprietarii de terenuri în perioada iunie-octombrie, o dovadă în plus a contestării momentului şi valorii preţurilor la cereale şi plante tehnice: ,, Grâul de la fermieri pleacă cel târziu la 30 august. Spaţii de depozitare nu există iar preţurile maxime au fost la partidele mari, de peste câteva mii de tone. Fermierii mici au fost nevoiţi să vândă mult mai ieftin pentru că a intrat o Hotărâre de Guvern, cu tichetele de cântar, care i-a obligat să vândă din capul locului şi ar fi nedrept ca proprietarii de teren să meargă la Trezorerii şi să li se ceară impozit pe venit la aceste sume.“
Reprezentantul Direcţiei Agricole a explicat că preţurile avansate au rezultat din mediile tranzacţiilor făcute de fermieri şi au fost calculate la solicitarea Consiliului Judeţean. ,,Acest preţ a fost stabilit conform Ordinului Ministrului 445 din 2008, după o metodologie care presupune media ponderată a tuturor tranzacţiilor săptămânale care se fac la marii depozitari, procesatori, aşa stau treburile. Mie mi s-a cerut media pe an, dacă mi se cerea media pe iunie, iulie, august, septembrie, poate era alta situaţia. Deci să se revină cu o adresă şi să ne ceară preţurile în lunile în care se recoltează“, spune Marioara Năsui, reprezentantul DAI.
Unanim s-a apreciat însă că legiuitorul este stângaci la normele de raportare şi de calcul a veniturilor agricultorilor, motiv pentru care preşedintele Silvian Ciupercă a întors la comisii proiectul de hotărâre.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj