Agricultorii din 8 judeţe vor picheta mâine la Bucureşti

0

Principala revendicare a membrilor LAPAR este înscrierea în bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru anul 2012, a sumei de 73,35 euro/ha, cuantumul maxim al P.N.D.C.
Liga Asociaţiilor şi Producătorilor Agricoli din România, reprezentantul legal al producatorilor agricoli din sectorul vegetal, protestează faţă de înscrierea în bugetul Ministerului Agriculturiii şi Dezvoltării Rurale pentru anul viitor a numai 37,22 euro/ha, respectiv 162,19 lei/ha, din cuantumul maxim al Plăţii Nationale Directe Complementare, stabilit la 73,35 euro/ha.
LAPAR reclamă că sumele sunt cu 26% mai mici faţa de nivelul acordat în 2010 si cu 49,3% mai mici faţă de cuantumul maxim aprobat de U.E. şi susţinut pe tot parcursul anului, atat de Ministrul Agriculturii cat si de Prim Ministrul Emil Boc.
Într-un comunicat remis redacţie, preşedintele Nicolae Sitaru precizează că alocarea sprijinului pe suprafaţă din partea statului în bugetul Ministerului Agriculturii pentru anul 2012 va afecta susţinerea financiară a fermierilor care desfăşoară activităţi în sectorul vegetal, în primul rând pentru că se confruntă cu o secetă atmosferică si pedologică extremă, prezentă în cea mai mare parte a regiunilor agricole. Indiferenţa reprezentanţilor statului faţă de problemele din agricultură a determinat luarea hotărârii de a se picheta Ministerele de Finanţe şi al Agriculturii.
Protestul membrilor LAPAR va avea loc vineri, 16 decembrie 2011, între orele 11 şi 14 în faţa Ministerului Agriculturii cu 150 participanţi şi la Ministerul de Finanţe cu 50 de persoane.
La pichetări vor participa reprezentanţi ai cultivatorilor de cereale şi plante tehnice din Bacău, Buzău, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Galaţi ,Tulcea şi Vrancea. De la manifestare lipsesc tocmai reprezentanţii asociaţiilor profesionale din Ialomiţa.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.