Agricultorii ripostează şi pregătesc pichetări la Bucureşti

0

Liga Asociaţiilor şi Producătorilor Agricoli din România cere demisia miniştrilor de finanţe şi agriculturii pentru nerespectarea angajamentelor de plată a subvenţiei naţionale, stabilită la 73, 35 de Euro la hectar.
Tergiversarea discuţiilor şi amânarea plăţilor au culminat cu alocarea a numai 37,22 de Euro la hectar din partea statului român, ceea ce îi nemulţumeşte pe cultivatorii de cereale şi plante tehnice.
Preşedintele LAPAR apreciază că multe dintre societăţile agricole vor fi direct afectate, iar efectele se vor resimţi la nivelul întregii populaţii. ,,Subvenţia practic se reduce la jumătate. În aceste condiţii, foarte multe societăţi din agricultură, care au contat pe sumele astea despre care ni s-a spus tot timpul anului, vor avea greutăţi cu creditele la bănci, situaţii care de care mai complicate şi mai diferite. E drept că 2011, pentru anumite zone şi anumiţi agricultori, a fost un an agricol foarte bun. Dar sunt situaţii şi situaţii, iar agricultorii sunt destul de îngrijoraţi pentru că una se spune şi alta se face“, explică Nicolae Sitaru.
Reprezentanţii Asociaţiilor Prefesionale au solicitat o întrevedere cu Prim Ministrul ţării, iar săptămâna viitoare, pe 13 decembrie, agricultorii vor picheta Ministerele de Finanţe şi al Agriculturii pentru a pune presiune pe Guvern la votul proiectului de buget în Parlament.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj