Alai de caloian

1

În alai de caloian, cete de copii din comunele judeţului au străbătut astăzi municipiul reşedinţă de judeţ, invocând ploaia.
Tradiţia Caloianului este unul dintre vechile obiceiuri agrare din Bărăgan, practicate de lumea satului în a treia săptămână după Paşte.
Marţi dimineaţă, copiii fac Caloieni din pământ galben, gătesc păpuşile din lut cu coji de ouă vopsite şi flori, pe care apoi le poartă şi le bocesc pe străzi asemenea unui alai mortuar.
Caloienii sunt apoi îngropaţi în lanurile verzi de grâu, pentru ca în ziua de joi dimineaţă să se dezgroape şi să se arunce în trei fântâni, musai la oameni cu casa întreagă, adică o familie întemeiată dintr-o singură căsătorie, ori sunt daţi să plutească pe o apă curgătoare. Imediat după aceea, alaiul se întoarce la casa gazdă unde mănâncă pomana Caloianului, obligatoriu ouă prăjite cu mămăligă şi plăcintă de brânză.
Alaiul de caloieni i-a bucurat pe mulţi dintre cei care s-au aflat astăzi în centrul civic al municipiului reşedinţă de judeţ unde păpuşile din lut au fost date pe apă, iar paparudele au dansat invocând ploaia.
Tradiţia Caloianului este reeditată an de an la Slobozia de Muzeul Naţional al Agriculturii. De această dată, obiceiul a fost urmat de o sesiune de comunicări şi un spectacol folcloric.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

1 comentariu

  1. Am fost. Am vazut.
    CE COPII FRUMOSI SI MINUNATI !
    Felicitari organizatorilor !
    SIGUR VA PLOUA.

    … ce frumos a fost astazi, de CALOIAN, orasul nostru fara politicieni.

Lasă un răspuns la M.C. Renunțați la răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.