Alte case inundate

0
12 gospodării din municipiul Feteşti au fost inundate, în ultimele 24 de ore, ca urmare a căderilor abundente de precipitaţii.
Pompierii de la Garda de Intervenţie Feteşti au acţionat în permanenţă pentru evacuarea apei din gospodăriile oamenilor, în 4 cazuri apa intrând chiar în casele acestora. Acţiunea pompierilor nu s-a finalizat încă, în momentul de faţă aceştia intervenind cu ajutorul motopompelor pentru scoaterea apei din alte 4 gospodării.
Şi în Giurgeni ploile continuă să creeze probleme. Pompierii au intervenit ieri după-amiază, dar şi în seara zilei de 12 iulie, pentru evacuarea apei acumulate în 10 gospodării ale cetăţenilor.
Elena Oancea, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj