Am ramas in… bugetul gol

0

Bugetul municipiului Slobozia are pentru 2010 un deficit de aproape 20 de milioane de lei, ceea ce ameninţă în primul rând investiţiile programate pentru anul viitor.

Veniturile bugetare preconizate a se încasa în 2010 însumează aproape 125 de milioane de lei, iar cheltuielile necesare a fi finanţate sunt în valoare de 143 de milioane de lei. Suma totală propusă pentru investiţii este de peste 95 de milioane de lei.

Pentru realizarea obiectivelor de investiţii din învăţământ şi protecţia mediului, se solicită de la bugetul de stat peste 36 de milioane de lei.

Din sursele proprii ale bugetului local sunt prevăzute investiţii de aproape 60 milioane de lei, dar acoperirea financiară este doar de 35 de milioane de lei.

În aceste condiţii, primarul Gabi Ionaşcu le-a solicitat parlamentarilor de Ialomiţa cu responsabilităţi în colegiul 2, să intervină pe lângă autorităţile guvernamentale şi Parlament, în sensul obţinerii unui sprijin financiar pentru cofinanţarea investiţiilor din învăţământ şi protecţia mediului.

Degrevarea bugetului local de aceste cheltuieli va permite derularea programelor de strictă necesitate, printre care şi reabilitarea sistemului de distribuţie a apei din Slobozia.

Clementina Tudor

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.