Arderi de primăvară

0

Foc

Arderea resturilor vegetale pentru igienizarea terenurilor agricole se face doar în spaţii amenajate şi cu supraveghere permanentă.
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă recomandă ialomiţenilor să respecte distanţa de ardere de 50 de metri faţă de locuinţe, 100 de metri faţă de depozitele de furaje şi 200 de metri faţă de liziera pădurii.
Distrugerea prin ardere a resturilor vegetale, a gunoaielor sau deşeurilor se face prin asigurarea unor măsuri de siguranţă şi stingerea jarului cu suficient de multă apă. Miriştile sau suprafeţele mari se incendiază controlat în baza unui permis de lucru cu focul după ce , în prealabil, serviciul pentru situaţii de urgenţă a fost înştiinţat.
Este interzisă aruncarea la întâmplare a ţigărilor sau chibriturilor precum şi iniţierea unui foc în spaţiu deschis pe timp de vânt puternic. 
Anul trecut incendiile de vegetaţie uscată au reprezentat circa 20% din totalul de intervenţii al pompierilor.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.