Atenție la prize

0

prizePompierii ialomiţeni reamintesc locuitorilor judeţului că aparatura casnică şi tablourile electrice trebuie verificate periodic şi doar de către persoane autorizate.
În cadrul campaniei de informare şi prevenţie „Risc. Renunţă, improvizaţiile sunt catastrofale”, autorităţile locale au organizat întâlniri cu reprezentanţii administraţiilor publice, pentru a transmite mai departe ialomiţenilor materiale şi pliante informative despre riscul la care se expun alegând improvizaţiile în locul unor lucrări autorizate.
Şeful Inspecţiei de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, colonel Niculae Fiţa, precizează că, în cazul în care locatarii sesizează miros de gaze, e interzisă aprinderea luminii sau a oricărei alte surse electrice.
În municipiile şi oraşele din Ialomiţa informarea se va face prin intermediul asociaţiilor de proprietari.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj