BAC cu copiuţe şi telefoane

4

copiute

Patru absolvenţi ialomiţeni şi-au ratat şansa la studii superioare încă de la prima probă scrisă a bacalaureatului!
Candidaţii la examenul maturităţii au fost prinşi de către profesorii supraveghetori cu telefoane mobile deschise în timpul probei la limba română şi cu fiţuici din care ar fi vrut să se inspire pentru o notă mai mare.
Frauda a fost sancţionată pe loc de cadrele din sala de examen prin eliminarea împricinaţilor.
Inspectorul general şcolar, Ileana Condruţ, precizează că în culpă au fost trei elevi din Urziceni şi unul de la Liceul Tehnologic Feteşti.
De asemenea, un alt elev a fost refuzat să intre în sala de clasă pentru a susţine proba la limba română pe motiv că nu avea asupra lui actul de identitate pentru legitimare. Din acest motiv, reprezentanţii Inspectoratului Şcolar recomandă părinţilor şi elevilor să verifice, înainte de a pleca spre examen, actele şi instrumentele de scris.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

4 comentarii

  1. Daca DNA ar fi stat cu ochii si pe ex. de titularizare de anul trecut, de ex., ar fi fost foarte interesant de stiut cati dintre actualii ‘titulari’ (care in anii anteriori nu au luat ex., in repetate randuri) ar fi avut dosar penal. Ca sa nu mai vb de sefii de comisii, cum e cel de la Urziceni-CNGM, care a asigurat rezolvarea subiectelor la C. Civica, Lb. rom. si cele pentru inv. primar!!! Acum, culmea, exact acesti neispraviti striga “Coruptie!”. Hotul striga “Hotul!”, nu? Tara asta e putreda pe toate palierele!

  2. ca sa ne vindecam, breslele trebuie sa-si asume uscaturile, sa se dezica de impostori, sa-si asume public un punct de vedere, ca altfel ne paste din nou inchizitia comunista! cum naiba tocmai ,,intelectualilor“ profesori, doctori si alti invatati le lipseste curajul sa spuna lucrurilor pe nume, sa-si dezaprobe ,,colegii“ care-i fac de ras, sa sustina profesionalismul si masura bunului simt???

Dă-i un răspuns lui dany Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.