Bani europeni pentru cârpirea investiţiilor româneşti în infrastructura şcolară

0

Picture 698

Mai multe investiţii din Ialomiţa, începute în urmă cu 6 ani din fonduri guvernamentale pentru dezvoltarea infrastructurii şcolare, vor fi finalizate cu bani europeni prin Programul Operaţional Regional.
În cadrul celui de-al doilea apel de proiecte, lansat în urma realocării de fonduri în cadrul programului REGIO, la nivelul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia s-au depus 67 de cereri de finanţare, dintre care 55 au fost acceptate.
Ialomiţa a depus 14 solicitări pentru obţinerea de fonduri nerambursabile, din care 6 au fost respinse. În evaluare au rămas 8 proiecte de investiţii în infrastructura unităţilor de învăţământ, dintre care 3 sunt la Slobozia, 3 la Feteşti, unul în Fierbinţi Târg şi unul la Gura Ialomiţei.
Investiţiile din municipiul reşedinţă de judeţ sunt în cele două campusuri şcolare de la Liceele de Arte Ionel Perlea şi Mihai Eminescu, plus Sala de Gimnastică de la Liceul Pedagogic, toate aflate în diferite stadii de conservare.
Pentru încheierea contractelor de finanţare, Primăria Slobozia trebuie să facă dovada proprietăţii obiectivelor şi se aşteaptă ca luna aceasta să fie emise documentele prin Hotărâre de Guvern, iar în septembrie să se parafeze actele. Termenul de execuţie a lucrărilor este până la 31 decembrie 2015. Valoarea totală nerambursabilă a celor 8 proiecte din Ialomiţa se ridică la 16,3 milioane de euro. Cele respinse şi care vor fi din nou depuse sunt 5 din Slobozia şi unul din Săveni.   
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.