Buget aprobat la Urziceni

1

constantin sava urziceni

Bugetul Urziceniului  a fost probat ieri de consilierii locali reuniţi în şedinţă ordinară, cu şaisprezece voturi ,,pentru’’ şi o abţinere din partea social democratului Ion Dumitrescu. Acesta s-a abţinut de altfel şi de la votarea capitolului ,,cheltuieli’’ după ce i-a fost respins cu douăsprezece voturi la 5 un amendament depus la proiectul de buget. În  amendamentul respectiv s-a propus alocarea sumei de 900.000 lei din capitolul ,,transporturi’’ pentru finalizarea lucrărilor la internatul Liceului Tehnologic ,,Sfânta Ecaterina’’.
În acelaşi amendament s-a mai propus majorarea sumei alocate burselor de la 42.000 la 90.000 de lei, dintre care 30.000 alocaţi Colegiului Naţional ,,Grigore Moisil’’ şi 18.000 Liceului Tehnologic ,,Sfânta Ecaterina’’. În plus s-a propus alocarea a 41.000 de lei premierii elevilor cu rezultate bune la concursurile şcolare şi un plus de 50.000 de lei la capitolul ,,învăţământ’’ – reparaţii curente, bani alocaţi Şcolii cu clasele I-VIII ,,Alexandru Odobescu’’ pentru reparaţii curente la localul nr.2.
Bugetul a fost aprobat la final fără amendamentul propus, la un nivel de 35.807.000 lei la capitolul venituri şi 36.807.000 lei la capitolul cheltuieli, cu un deficit de 1.000.000 de lei. 
Robert Viorel Dincă, www.radiocampus.ro

1 comentariu

  1. Nu dati ,domn primar,bani la premianti ca nu stie ce sa face cu ei!Nu la educatie,tara te vrea prost! Schimbati pavelele,schimbati trotuarele,mai puneti niste boschetei sa se usuce milioanilii in cateva luni.Vad ca-i taiarati p'aia de la catedrala .Da aia din parcul de la stadion unde sunt,ca erau,si s-au platit purcoi pe ei? Aprobam,frate,da doar unde ne iasa comision ,ca sa manance si gurilii noastre !

Lăsați un mesaj