Bugetul municipiului Urziceni va fi supus aprobării Consiliului Local în şedinţa ordinară convocată în această după amiază

0
În cifre absolute, bugetul Urziceniului este de 29.361.000 de lei, dintre care peste 6.400.000 venituri proprii şi aproape 23.600.000 de lei cote şi sume defalcate din impozitul pe venit  şi TVA pentru finanţarea cheltuielilor descentralizate la nivel local. Alte 275.000 de lei reprezintă subvenţii de la bugetul de stat.

Pe ordinea de zi a şedinţei de joi mai figurează şi proiectele de hotărâre privind stabilirea preţurilor de închiriere a spaţiilor comerciale, a terenurilor din intravilanul Urziceniului şi de depozitare, precum şi stabilirea limitelor minime ale veniturilor nete obţinute din creşterea şi valorificarea animalelor şi păsărilor, din agricultură precum şi din vânzarea ori utilizarea bunurilor mobile sau imobile. Pe agenda legislativului figurează şi un proiect de hotărâre privind modificarea impozitului pe mijloacele de transport cu masă totală autorizată egală sau mai mare de douăsprezece tone.
Prima reuniune din 2011 a Consiliului Local Urziceni este publică şi va avea loc în sala de şedinţe a Primăriei cu începere de la ora 16.00.
Robert Dincă, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.