C. Pocora: “PSD nu este interesat de problema creditelor ci doar mimează preocuparea”

1

pocora

Deputatul liberal din Colegiul 1 Feteşti – Ţăndărei reclamă că parlamentarii PSD mimează interesul în privinţa situaţiei creditorilor în franci elveţieni.
Cristina Pocora susţine că social democraţii au adus o nouă dovadă că refuză să soluţioneze problema persoanelor cu dificultăţi la plata creditelor prin absenţa de la dezbaterile din Comisia juridică privind Legea insolvenţei personale. Deputata PNL de Ialomiţa transmite printr-un comunicat de presă că parlamentarii puterii au refuzat să participe la şedinţă, trimiţându-şi un singur reprezentant, pe iniţiatorul proiectului de lege al PSD, Ana Birchall. 
FMI este de acord cu dezbaterea parlamentară a unui proiect de lege cu acest obiect de reglementare, iar PNL rămâne consecvent poziţiei sale de adoptare în regim de urgenţă a Legii insolvenţei persoanelor fizice ca soluţie eficientă, constituţională şi pe termen lung la eventualele dificultăţi financiare cu care se pot confrunta temporar cetăţeni ai României, mai spune Cristina Pocora.
Insolvenţa personală este o procedura supravegheată judiciar pentru restructurarea situaţiei financiare a unui debitor, şi se aplică în  Marea Britanie, Franţa, Olanda, Portugalia, Germania, Polonia, Cehia, Letonia, Slovenia, Irlanda, Estonia şi Lituania.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

1 comentariu

  1. Legea Insolvenţei este o măsură de protejare a societăţilor comerciale şi a persoanelor fizice care, din varii motive, independente de voinţa lor, au ajuns în incapacitate de plată. Sau, mai bine-zis ar trebui să fie. În România, starea de insolvenţă a ajuns un prilej pentru mulţi dintre escroci, mai ales acei ţepari bancari, pentru a le fi "reeşalonate" datoriile. În fapt, ei au furat de-au rupt, au spălat banii, iar acum se dau loviţi. Sunt întrutotul de acord cu insolvenţa, dar sub o supraveghere drastică din partea Fiscului, adică nu orice evazionist sau escroc să-şi poată declara starea de insolvabilitate. Cazul cu francul elveţian este special, deci trebuie tratat ca atare.

Dă-i un răspuns lui SORIN Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.