Direcţia Sanitar Vetrinară şi pentru Siguranţa Alimentelor derulează până la sfârşitul lunii iulie ce-a de-a doua campanie din cadrul programului naţional de monitorizare şi control al pestei porcine, program co-finanţat din fonduri europene. Obiectivul principal al campaniei este acela de a demonstra că efectivele de porcine din gospodăriile populaţiei dar şi din exploataţiile comerciale nu sunt purtătoare ale virusului pestei porcine. Mihai Puia, directorul instituţiei precizează că acţiunea vizează zece localităţi aflate în vecinătatea fermelor ce aparţin agenţilor economici privaţi:
audio Mihai PUIA
Cu această ocazie, Mihai Puia face apel la toţi proprietarii de suine să faciliteze accesul în exploataţii şi să acorde tot sprijinul necesar medicilor veterinari implicaţi în acţiunea de verificare şi control.
Nerespectarea obligaţiilor ce revin crescătorilor de animale se sancţionează într-o primă fază cu avertisment dar sancţiunile pecuniare pot ajunge ulterior până la 6.000 de lei.
Robert Viorel Dincă, www.radiocampus.ro