Candidaţii ialomiţeni au încheiat astăzi seria bacalaureatului de toamnă

0

bac bac

Ultima probă a sesiunii a fost cea la alegere unde în cele patru centre de examen din judeţ NU s-a înregistrat nici un incident de fraudare, iar absolvenţii au intrat la timp în sala de clasă. 
La proba la alegere din specializările profilului s-au înscris 636 de candidaţi ialomiţeni, din care au lipsit nemotivat 114. Cei mai mulţi absolvenţi au susţinut proba scrisă la biologie, în număr de aproape 500, urmaţi de alţi o sută de elevi care au ales geografia pentru ultimul examen scris.
În Ialomiţa, cele mai multe unităţi arondate unui centru de examen au fost în număr de 9, iar elevii aparţinători au susţinut probele la Liceul de Artă Ionel Perlea din Slobozia.
Primele rezultate se vor afişa luni, 1 septembrie, pentru ca în aceeaşi zi să se depună şi eventualele contestaţii, iar procentul final al promovării bacalaureatului de toamnă va fi făcut public pe 4 septembrie.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.