În prima săptămână a Postului Mare, în zilele de luni, marţi, miercuri şi joi, în biserici se oficiază slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, iar în zilele de miercuri şi vineri Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfinţite.
La Catedrala Episcopală „Înălţarea Domnului” din Slobozia, Canonul cel Mare va fi oficiat de Părintele Episcop Vicenţiu, începând cu ora 17.
Lucrarea Sfântului Andrei Criteanul se oficiază atât în prima cât şi în a cincea săptămână a Postului Mare, fiind cea mai importantă operă a imnografiei despre pocăinţă. Canonul ne introduce în istoria mântuirii neamului omenesc şi ne îndeamnă să conştientizăm, prin intermediul modelelor de pocăinţă, amplitudinea păcatelor noastre şi înstrăinarea faţă de Dumnezeu.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro