Numărul din ce în ce mai mare a furturilor de bani şi valori i-a pus în gardă pe poliţiştii de la Urziceni. Timp de trei zile aceştia au efectuat mai multe acţiuni în cadrul cărora au verificat modul de respectare a prevederilor legale privind manipularea, paza şi transportul de bani sau alte valori de către bănci, casele de schimb valutar şi de amanet, precum şi magazinele de bijuterii.
În principal s-a urmărit modul de asigurare a bancomatelor, caselor de schimb şi amanet, dar şi a unităşilor bancare. Bilanţul, conform declaraţiilor şefului poliţiei municipiului Urziceni, este satisfăcător, deşi au existat şi excepţii.
Inspectorul principal de poliţie Ioan Tiţă a mai precizat că verificările privind securitatea unităţilor bancare, magazinelor de bijuterii, caselor de schimb valutar şi de amanet, se vor face periodic.
Emilia Guţă, www.radiocampus.ro