Câteva zeci de sindicalişti au protestat vineri în faţa filialei judeţene a Partidului Democrat Liberal

0
Angajaţi din sistemul sanitar, din învăţământ, şi alţi bugetari afiliaţi la Cartel Alfa, au strigat lozinci anti-guvernamentale, nemulţumiţi de
traiul greu, condiţiile de muncă şi salariile mici.
La ora 12 in faţa sediului Partidului democrat Liberal erau doar sindicaliştii din învăţământ. Liderul Uniuni Sindicatelor Libere din Învăţământul Ialomiţean, Traian Mitrea, a fost însoţit de 12 cadre didactice care reclamă depolitizarea sistemului educaţional.
După 20 de minute de aşteptare, au sosit şi sindicaliştii Cartel Alfa, aproximativ 10 la număr. Aceştia s-au alăturat  celor din învăţământ şi au început să fluiere la geamurile acoperite de jaluzelele portocalii.
După alte 20 de minute au sosit si sindicaliştii din sănătate. Ei au venit intr-un marş de protest, fiind şi singurii care s-au mobilizat în număr mai mare. În total, puţin peste 50 de sindicalişti au fluierat si strigat lozinci în faţa sediului PDL Ialomiţa.
Deşi protestul s-a desfăşurat în plină zi pe Bulevardul Matei Basarab, trecătorii au privit indiferenţi la manifestările sindicaliştilor.
La pichetul organizat de Cartel alfa îşi anunţaseră participarea si sindicaliştii din finaţe, însă după ce ministrul Ialomiţianu a promis că le vor fi acordate stimulentele, aceştia nu au mai solidarizat cu celelalte organizaţii sindicale. Intre timp, Primul-ministru Emil Boc a anunţat că îşi păstrează punctul de vedere pe care l-a exprimat  public: stimulentele trebuie să se acorde potrivit legii şi pe criterii de
performanţă.
Elena Oancea, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.