Căzănești: referendum pentru a redeveni comună

0

caaza

Pe 29 iunie, la Căzăneşti se va organiza referendum local pentru revenirea oraşului la statutul de comună. Data a fost comunicată de Instituţia Prefectului, iar săptămâna aceasta primarul se va ocupa de reactualizarea listelor electorale, în timp ce preşedintele Tribunalului Ialomiţa va stabili prin tragere la sorţi preşedintele biroului electoral de circumscripţie.
De asemenea, partidele din Consiliul Local Căzăneşti îşi vor desemna reprezentanţii în Biroul Electoral, pentru ca autoritatea locală să se ocupe de stabilirea locurilor de afişaj.
Populaţia a mai fost consultată privind revenirea oraşului Căzăneşti  la statul de comună în aprilie 2010, când la urne s-au prezentat doar 30 % din locuitorii cu drept de vot, iar referendumul a fost invalidat.
Demersurile au fost reluate după alegerile locale din 2012 prin consilierii locali ai PP-DD şi vor fi din nou tranşate în ultima duminică din luna iunie.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro 

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.