Scandal pe strada Sudului

108
Tineri şi neliniştiţi, mai mulţi juni din Slobozia au fost amendaţi de jandarmi pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice.
În noaptea de marţi spre miercuri, grupa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Ialomiţa a fost sesizată că un grup de aproximativ 12 persoane, tulbură ordinea şi liniştea publică în zona cartierului „Pepinieră” din Slobozia.
La miezul nopţii, jandarmii s-au deplasat în parcarea de pe strada Sudului unde au constatat că mai mulţi tineri cu vârste între 18 şi 24 de ani ascultă muzică la volum exagerat, consumă băuturi alcoolice şi se exprimă zgomotos.
Opt dintre cheflii au fost amendaţi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, cu câte 200 de lei.  Ceilalţi membri ai grupului au fost conduşi la sediul Poliţiei Slobozia, unde le-au fost întocmite acte de constatare a unor contravenţii săvârşite.
Cum zona din apropierea cartierului „Pepinieră” este preferată de tinerii noctambuli, jandarmii le recomandă locatarilor din cartierul rezidenţial, ca în astfel de situaţii,  să sesizeze Jandarmeria pe numărul de urgenţă 112.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

108 comentarii

  1. in primul rand nu erau 12 persoane…deci sursa e varza:)):)) in al doilea rand nu se asculta muzica la volum exagerat in al treilea rand nu era CHEF DE CHEF cum afirmati dvs !!!!! era un grup de 10 pers care stateau si ascultau muzica la un volum de bun simt si scandalul nu a fost provocat de acesti tineri ci de un domn foarte recalcitrant!!! va spun toate acestea ptr cultura dvs generala ca sa nu mai scrieti atatea minciuni si sa exagerati cum vreti voi !!! si un sfat : knd m-ai publicati o astfel de stire asigurati-va k ce scrieti este intru totul adevarat !!! nu mai infloriti dvs dupa bunul plac!!!!

  2. doar atat stiti sa faceti sa bagati de la voi sa infloriti sa faceti din tantar armasar nu e asa cum ati scris nu eram 12 persoane ci 10 si nu ascultam muzik tare ci aceptabil incat sa auzim noi!!!dar de cand un jandarm isi permite dupa ce ia o declaratie la o fata sa mai ceara si numaru de telefon in interes personal?ce mai jandarm e ala?stiti decat sa tipati sa bateti lumea cea ce nu aveti voie sa faceti ca nu va permite legea!! da ce sa va cerem asa se intampla in slobozia la noi!!!!va credeti mari ca aveti uniforme pe voi si cel putin aveti o sursa de tot rahatu ca nu e in stare sa va spuna ce sa intamplat akolo q adevarat!!!dar de domnu q jipu dc nu scrieti nimic?dak nurea unu dintre noi atunci rpd scriati asa nu se scrie nik!!!

  3. ce sursa mai e asta care nu stie cum sa intamplat akolo?schimbati sursa ca nu e buna de nimic plus de asta ati mai fost si akolo si ati vazut ce sa intamplat si ati mai fost si la politie!!!cum puteti scrie asa minciuni?de unde le scoateti?parerea mea e ca sursa dvs nusi face treaba cum trebuie!!!schimbati sursa ca nu e bn de nimic:)):)):)) pe uni dintre noi ia tinut pana la 5 dim la politie pe alti pana a doua zi la ora 4 iar domnu q jepu la tinut ore si ia dat drumu sa plece aksa!!

  4. In primul rand tu habar nu ai ce inceamna legea.

    …conform OMS 536 (http://www.anpm.ro/afisareact.aspx?id_act=473) nivelul de zgomot exterior se măsoară la 3 m de peretele exterior al locuinţei dvs şi trebuie să fie mai mic sau egal cu 50 dB (curba de zgomot 45). În casă, ziua limita maximă este de 35 dB (curba de zgomot 30). Noaptea limitele maxim admise pentru nivelul de zgomot se reduc cu 10 dB (max 40 dB afară, max 25 dB în casă);
    Tinand cont ca un tantar emite 20 dB cand zboara…. cam greu pt. un om sa se incadreze in aceste limite. NO COMMENT

    In al II-lea rand…. invata naiba sa scrii romaneste.

  5. In al III-lea rand…. daca te ducea capu si stiai sa si pricepi ce scrie observai ca:

    – se mentioneata ca “grupa de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Ialomiţa a fost sesizată că un grup de aproximativ 12 persoane”
    Da…. cred si eu ca daca ati trezit pe cineva din somn nu a stat sa se uite bine la voi sa va numere inainte de a suna la 112.

    – stirea vine de la Jandarmerie, prin urmare pe cine vroiai sa mai intrebe? Pe cei care nu au putut sa doarma din cauza voastra?

  6. astia o sa termine facultatea si o sa plece dracu din tara
    iar domnu cu jepu o sa ramana

    ca trebuie sa mananca si gura ziaristilor de undeva

    • vad ca sunteti tare nemultumiti (ca sa nu zic revoltati), deci trebuie sa va explic ceva: la cate nenorociri se intampla pe lumea asta, ce ati patit voi este fix pix. cel putin pentru mine. materialul este redactat dupa un comunicat primit de la jandarmi. daca vi se pare ca au prezentat eronat faptele, va invit sa ma contactati la guraialomitei@gmail.com pentru a prezenta si povestea voastra. multumiti? ca sa nu mai ziceti ca e presa ticalosita…

    • in alta ordine de idei, vad ca s-a impamantenit – probabil din cauza jego…. zelosilor de la televizor – ideea ca presa mananca (in integralitatea conceptului) cacat din castronul politicienilor. asta e o judecata superficiala care nu va face mai breji decat respectivii mancatori de cacat. daca voi credeti ca e un capat de tara ca s-a scris 12 in loc de 10, va anunt ca sunteti batuti in cap. oricum inclin sa cred ca sunteti batuti in cap, dupa gramatica pe o etalati si frazarea din care nu am priceput mai nimic: cine plm e ala cu jeep-ul, jandarm sau unul dintre voi?
      ” pe uni dintre noi ia tinut pana la 5 dim la politie pe alti pana a doua zi la ora 4 iar domnu q jepu la tinut ore si ia dat drumu sa plece aksa!!

  7. Care e faza cu jeep-ul? Cine v-a amenintat si de ce? Parintii vostri stiu? Ati facut plangere la politia comunitara, macar? Stiu ca nu aveti unde sa va petreceti timpul liber in oras, dar bautul in parcare nu va face cinste.

  8. De multe ori se exagereaza in treburile acestea… A fost chimiei(s-au pus semne de stationare si oprire interzisa), apoi vama, apoi sudului…
    Pe sudului chiar e liniste in principiu(mai sunt si nebuni, nu zic nu…). Ideea e simpla… UNDE SA NE DUCEM?
    DISCOTECI 0, baruri sunt ele ceva, ceva dar “mai subtire cu banii ca e criza”.
    Si mai vin si baietii in albastru din cand in cand cu replici gen “ma numesc X de la … …. ….. si am venit sa va stric distractia “…”actele la control … etc”

    Deci el e destept si restu sunt niste prosti. (Gandire specific romaneasca… SUNT CEL MAI CIUMEG CAT SUNT IN ALBASTRU) :))
    Intr-un fel sau altul pur si simplu abuzeaza de functia pe care o detine… Asta nu se face…
    Cum o dai nu o nimeresti cu ei…
    Daca stai…. de ce stai?
    Daca mergi … actele si unde te duci si ce faci …
    E aiurea 🙂

  9. E foarte aiurea, mai ales ca, de multe ori pica sanctiunea pe cine nu a facut nimic, dar daca a fost reclamatie, ce mai conteaza… Nu toti in uniforma sunt asa cum spui. Dar daca nu ar fi nu s-ar povesti… Am intrebat daca ati reclamat, pt ca stiu un caz unde mai multi adolescenti au reclamat, si nu i/a bagat nimeni in seama, erau o cantitate neglijabila de cetateni nemultumiti. Ba cand i-am insotit, politistii care nu ma cunosteau se vaitau la telefon ca le-am stricat programul de pescuit… Tine de noi toti sa schimbam mentalitatea ,,organelor“. Ideea e sa nu pretindem altora ce noi nu oferim, sau de care nu ne achitam. E chestie de masura si de bun simt.

  10. nebunilor voi stiti legea dak o stiati nu mai cereati numere de telefon si nu mai dadeati in noi k legea nu va permite asa ceva va permite sa imobilizati pe cnv dak e nevoie nu sa dati in iel asa ca mai taci!!!voi stiti sa scrieti si nu sunteti in stare sa luati o declaratie bine daia nea pus aia de la politie sa dam declarati iar ca ale voastre nu erau bune de nimic!!!ce pretenti mai aveti la noi dak voi nu va faceti treaba cum trebuie?dc nu publicati in ziaru gura ialomitei ca jandarmeria slobozia nusi face treaba cum se cuvine de drept si normal?dc nu spuneti lumi in tregi ca orice cetatean ajuns la dvn la sediu mananca bataie?dc nu spuneti ca uni dintre jandarmi cer numere de telefon de la fete dupa ce le ia declaratiile?
    asa nu stiti sa spuneti sa stie lumea stiti doar sa fiti tari in gura pentru ca aveti niste uniforme de tot…..

  11. Eu sunt de acord cu dvs, de multe ori platesc altii nevinovati si aveti iar dreptate ca nu toti in uniforma sunt asa.
    Dar intervine aici o intrebare: “CUM POTI SA SANCTIONEZI PE CINEVA CARE BANUIESTI TU, POLITIST FIIND, CA A FOST PRIN ZONA SAU L-AI VAZUT TRECAND PE ACOLO, FARA SA AI O DOVADA CONCRETA.? FARA SA IL SURPRINZI FACAND ACEL LUCRU?! CUM SE POATE ASTA?
    DACA NE DAM CU PAREREA(cand dam amenzi sau cand e vb de dreptate) INSEAMNA CA SUNTEM PARALELI CU DREPTATEA SI NU AVEM NICI UN FEL DE MORALITATE.
    Dam amenzi ca sunt tineri, dam amenzi ca stau afara pana tarziu, nu ii ia nimeni in seama ca doar sunt tineri (in loc sa sprijine intr-un fel tineretul ei dau in el cu batul)
    Dar mi-as dori sa vad copii lor prinsi in situatii asemanatoare… S-ar schimba oare ceva? aici raspund tot eu … garantat 100%.. se mai muta o trecere de pietoni, se mai duce taticu si vorbeste si se rezolva… sau nu ne luam de x ca e baiatu lu Y si tot asa … exemple avem destule.

    Au fost seri in care cei de la politia comunitara au venit s-au prezentat si au intrbat daca este totul in ordine.. au spus sa nu depasim limita bunului simt cu muzica …si apoi au plecat. (Asta da comportament). Nu ii lau pt ca asta e una buna din 10 rele care le-am vazut la ei…. dar e un semn ca mai exsta o urma de speranta.

    Raman de parere ca noi nu suntem in masura sa schimbam mentalitatea “organelor”. Ei sunt acolo unde sunt, si ceilalti sunt niste milogi. Cat au gradele pe umar nu le ajungi la nas. Tot oameni suntem…si noi si ei…. de ce nu incearca sa fie prietenul cetateanului ca in occident? Sunt multi care atunci cand intra in vorba si se prezinta… ai impresia ca deja esti suspect de crima… se uita asa urat la tine si cu dispret… e greu tare sa fii roman… in Romania 😐 …

  12. auzi tu asta care ai scris pentru mine….la ce comentezi tu k nu stiu eu sa scriu da tu stii sa scrii cumetre ??? esti praffff ….pentru ca dupa cultura mea generala se spune :MENTIONEAZA si nu ” – se mentioneata ” , ” In primul rand tu habar nu ai ce inceamna legea. ” ia vezi si aici 😉 bey baiatule sau fata nu ma intereseaza pe mn legea k e de tot rasu 😉 k la noi legi nu ai sa mai gasesti ….si nu te mai da tu cocos k ti-au crescut pe spate pene 😉 stai dreaqu potolit in patratik ta si sa comentezi knd ai pe ce sa comentezi ……k esti prafffffff…..mai ai si tupeu sa imi zici mie k nu stiu sa scriu da tu stii asa k fapt divers???? dak stii am vazut =))))

  13. si ink ceva : vezi k nu am nici o greseala gramaticala am folosit cuv elevate dar dak tu nu prea stii sa vb romaneste nu e problema mea 😉 macar spune-mi concret unde nu am scris romaneste in acel comentariu k nu imi aduc aminte sa fi scris in chineza sau turca….probabil tu nu stii romana….si de acele informatii cu zgomotul ai cautat pe google sa te dai interesant???

  14. da parintii mei stiu totul !!! cum nu stiti despre domnul cu jeep-ul??? pacat k nu v-a detaliat mai mult cei de la jandarmerie….au sn nupus doar ce au vrut!! de ce sa ii strice reputatia celui cu jeep-ul care a venit la politie cu masina personala si noi in dube??? asa ceva nu se poate !!! e bataie de joc !!!! si da asa e domnul cu jeep-ul s-a dat jos la noi cu o bata de baseball si ne-a amenintat k ne sparge geamurile de la masini k el are casco k ne da cu bata in cap k el e smecher era sa dea peste un carucior unde se afla o fetita de 4 luni si jumatate!!!! astea nu se mai spun??? ce rost are???

  15. ma daca sunteti asa de bazati spuneti`le jandarmilor sa va zica tot adevaru nu doar ce le convine lor…!cine a zis cand zici presa tragi apa na zis rau zau! :))

  16. Şi parintii tai, ce au facut Alexandra, daca le-ai spus tot? Au facut o plangere impotriva agresorului? Ce numar are jeepul? O fi revolta ta justificata, dar sa fii putin mai ponderata, nu strica, iti spun asta din propria experienta. Cand strigi atat de tare nu te mai asculta nimeni. Eu sunt dispusa sa vb într-o emisiune, la radio. Cu tine, cu anonim, si ceilalti care au exprimat puncte de vedere la subiect, nu la gramatica, sau la mişto… pt ca, ma crezi sau nu, problema voastra este si a mea, a parintelui unui copil care-şi petrece timpul in oraş, la fel ca voi.

  17. Daca nu te intereseasa legea atunci ce mai comentezi?
    AI INCALCAT LEGEA, PLATESTI!
    Ignoranta si prostia nu sunt scuze.
    Nu conteaza daca legile sunt proaste sau nu, ele exista si prin urmare trebuiesc respectate. Chiar daca altii le incalca.
    Sunt destule locuri unde poti sa iti faci de cap in orasul asta fara sa deranjezi pe nimeni.
    Eu am scris la 3 dimineata asa ca mai apar greseli de la oboseala.
    Din cate stiu eu:
    – “k nu imi aduc” k nu exista ca si cuvant in limba romana;
    – “knd” nu exista in limba romana;
    – “knd m-ai publicati” se scrie fara – “mai publicati”;
    – “au sn nupus” cu siguranta nu exista asa ceva prin limba romana;
    – la scrierea in limba romana se mai folosesc din cand in cand si niste virgule si puncte.

    De ce nu ati pus mana si ati filmat cu telefoanele mobile incidentul cu acel barbat, sa aveti dovezi? Daca chiar a existat acel incident?

    De ce vi se dau amenzi? Simplu, pentru ca in momentul in care vedeti masina politiei dati muzica mai incet si faceti liniste.

    Voi sunteti in vacanta, va doare undeva de programul de zi cu zi. Dar in zona sunt oameni care la 6-7 dimineata se trezesc pentru a se pregati pentru o noua zi de munca. Printre ei sunt oameni care dorm foarte bine si nu ii deranjeaza zgomotul dar sunt si oameni care nu pot sa doarma din cauza zgomotelor.

    Voi singuri va dati de gol de ce v-a amendat.
    Voi ati spus ca au venit de mai multe ori si v-au rugat cu frumosu, daca nu ati inteles v-au amendat.

    Daca altii incalca legea nu inseamna ca si noi, voi trebuie sa incalcam legea. Pentru ca nu ajungem nicaieri.

    • mai, copile, te-am invitat la noi sa spui ce te nemultumeste. am explicat clar ca materialul e redactat dupa comunicatul jandarmilor – e logic ca ei sa spuna acolo punctul lor de vedere. veniti si povestiti voi ce s-a intamplat si ce va nemultumeste. maine ma gasiti la radio campus (centrul cultural ionel perlea) intre orele 9:30 si 11.

  18. Problema in orasul asta e ca nu ai ce sa faci. Nu ai cu ce sa iti ocupi timpul. Si lumea a inceput sa gandeasca foarte individualist, doar la persoana ei nu si la cei din jur pe care, poate, ii deranjeaza prin ceea ce face.
    Si nu ai ce sa faci in orasul asta si din cauza taxelor si chiriei pe care o plateste cel care vrea sa faca ceva in orasul asta.
    Spre exemplu spatiul de la filatura, e 3000 euro chirie pe luna.
    Mai pui tva 25% si alte impozite si taxe.
    Mai pui salariile la angajati si impozitele pe salarii.
    Mai sunt utilitatile (apa, curent, etc)
    Ce vanzare sa ai sa acoperi astfel de cheltuiei?
    Ce preturi sa practici cand iti vin 10 pusti iau 3 beri si stau 2-3 ore?

    Cred ca cel mai bine ar fi sa amenajeze primaria o zona undeva departe de blocuri, iluminata si sa stea tineretul acolo cat vrea.
    Da cand pleaca sa faca si curat.

  19. Peste ce cariucior cu copil era sa dea?
    Era cineva in noaptea aceea pe afara cu un carucior cu copil?
    Daca era spuneti cine era sa depuna marturie in favoarea voastra.

  20. Aici lipseste ceva….
    Pozitia celor care au fost deranjati de acei tineri…
    Hai ca iarna mai stai cu ferestrele inchise (si daca sunt si de termopan cu atat mai bine), dar vara multa lume le tine deschisa.
    Eu stau vizavi de un loc in care se mai gasesc din cand in cand cativa “jmekeri” sa faca galagie… si daca o fac si cand esti pe punctul de a adormi iti strica tot somnul.
    Si eu stau la etajul 7.
    Acolo vorbim de vile (case cu 1-2 etaje), de oameni cu bani si probabil relatii la politie care si-au facut acolo case in speranta de a avea liniste.

    Bine, am o sugestie si pt. respectivele persoane, daca tot aveti bani, puneti paznici si bariera la intrarile in cartier.

  21. auziti mai zmeilor dar dak dadea peste mine si peste fata mea care se afla in carucior ce sa intampla atunci?va spun eu ca nu va interesa si nici nu mai apareati asa de repede alti cand se omoara intre iei nu va duceti la timp de frik ca sa nu luati si voi bataie de la ei!!dar dak sotu meu murea cand sa dat jos la el sai dea q bata in cap ca ala q jepu e smecher si face ce vrea?eu ce ma faceam atunci sau invers el fara noi ce facea??asa stiti sa ne bateti la sectie si sa ne obligati sa dam declarati inpotriva unei persoane care aveti voi boala pe el!!eu am depus plangere si am sa merg in continuare am sal dau in judecata pe domnu q jepu o sal bag la vatamare corporala pt cael e smecher si a dat in sotu meu sunt dispusa sa ajung si la televiziune dak tot noi suntem de vina!!am eu grija de toti!!asa cand se cearta baieti la oameni q uniforma nu le faceti nik treceti q vederea ca e normal ala e baiatu lu x si celalalt e baiatu lu z si a scapat de amenda!!asa pe noi oameni de rand stiti sa le bateti si sa ne dati amenzi nu va ganditi ca alti mai au copii pe acasa de crescut!!

  22. ce titlu de cacat aveti
    nici nu stiti ce sa intanplat si vb k fraeri in punga
    noi nu am faqt nimic,muzik in seara asta era acceptabila
    si am fost foarte linistiti
    domnu cu jeppu sa suparat domnule ca iam inprafuit masina
    k el e smecher si are casco si k farama toate masinile
    nea luat la politie si casa vedeti ce autoritati de cacat avem
    nea dus la sectie si jegosi inconpetenti au inceput sa dea in noi
    sa ne forteze s dam declaratii qm vor ei
    iar asa zisa domna baciu face semne sa il ia p unu din pr mei sa il duca p un holulet sa il omoare gabori q bataia
    si asa zisa dna baciu periculoasa a avut tupeu sa imi dea o palma si avea si cheia d la masina politiei in mana
    pt k am strigat la pr meu
    si ma si injurat k na ia e mare si tare
    si ceilalti gabori si mascti
    mascati
    au inceput s ne injure si sa dea in noi depark noi eram d plus
    astia sau vazut cu grade p umar si fac figuri la noi oameni d rand
    iar domnu titi petru domnul cu jepu este jmecher k el are bani si nu ii face nik garda pt k da mita
    noi nu avem banii lui asa k navem d unde sa dam mita sa skpam
    pt ca e criza in slobozia]

  23. dar dragi mei de la jandarmerie si de la politie tinem sa va anuntam ca de data asta avem dovezi in care dvs ne obligati sa dam declarati cum vreti voi!!!cu aceste dovazi am sa merg mai departe pt ca asa ceva nu se poate in tara asta sa fim bataia de joc avoastra!!!se pare ca uitati ca dvs cand dati unforma jos sunteti si dvs oameni de rand ca noi si ca si dvs aveti copii aksa si poate nici copii dvs nu sunt usi de biserik!!!dc ati mai vrut sa ajungeti sa fiti jandarmi si politisti dak dvs nu respectati legea asa cum e ia scrisa nu aveti nici un drept sa va credeti mari si tari dak nu va respectati legea!!dvs ce ati fi facut dak copii dvs ar fi primit amenintari,injuri si bataie cum am primit noi?va spun eu ati fi sarit in sus spunand ca faceti ca dregeti ca asa e normal ca un parinte sa faca!!!dar mai vd noi dupa ce se intampla dupa ce om fi audiati cu toti de domnu procuror!!!

  24. pe ei ii crede toata lumea k ei sunt autoritatile orasului iar p noi nu ne crede nimeni pt k suntem niste tineri ai orasului
    nu se face dreptate deloc cel putin eu asta cred
    sunt foarte suparata p politie jandarmi etc tot c tine d autoritati
    dupa c am dat declaratie mi-sa cerut nr de tel in interes personal
    c autoritati sunt astea????
    dak sp k accept s ma sune si s ies q domnu la un cico va zic sincer k nici makr amnenda nu luam
    dar asta e orasu nostu q autoritati d tot rasul
    si nu e in stare s ia cazuri grave ne ia p noi s isi fak d lucru q noi
    knd erau mari scandaluri in oras autoritatile steteau si beau cafeaua si fumau tigarea in birou
    k asa fac ei tot timpu
    qm de altfel a faqt si knd nea luat p noi
    lumea s omoara prin colturile orasului si lor le arde de cafele tigari si discuti in sediul politiei
    si ksa vedeti k mai au si un tupeu jegos sa fak figuri
    la noi kre nu am faqt nik
    la ei vb buna nu exista
    ei cred k rezolva totul cu forta si bataia
    pana so gasi unu sa ii dea d gol p toti
    degeaba sa schinbat comandantul politiei k nu face nik pt orasu asta
    tot asa a ramas si orasul si autoritatile
    lege nu le permite s dea in noi s ne injure dar noi dak nu avem toate proobele necesare s demonstram asta e normal k nu ne crede nimeni

  25. 1. Zi numele si numaru la masina daca exista cu adevarat.
    2. “muzik in seara asta era acceptabila” dupa cum am mai zis legea in privinta zgomotului e cam proasta da asta e legea si trebuie respectata…. limitele maxime admise la decibeli sunt foarte mici.
    3. Adevarul e ca politistii fac greseli si cu oameni nevinovati (au fost atatea cazuri la televizor in care mascatii au intrat la o adresa gresita) dapoi sa le mai dai si un motiv. Cum ziceam…. problema voastra e ca ati ales zona prost…

  26. 4. aveti telefoane mobile toti…. folositile…. ii dai drumu pe inregistrare audio si il tii in buzunar…
    5. DACA v-au batut, si DACA exista urme mergeti la IML cu parintii si luati certificat (cu toate ca nu cred ca un parinte ar sta cu mainile in san daca copilul lui ar fi fost batut)

  27. @celestina imi poti spune cum arata cel care ti-a cerut numarul sau numele? in oras exista un singur echipaj format din trei oameni care raspunde la sesizarile de la 112 iar in caz ca e ocupat treaba le revine jandarmilor. Uite in seara asta au stat o ora la nicola iar imediat au fost solicitati la alt caz. Ce vrei sa le faca alora care se omoara intre ei daca nimeni nu sesizeaza politia? Comandantul politiei nu raspunde doar de ordine publica si are si alte probleme pe cap in plus nu sunt nici oameni de ajuns… Nu inteleg de ce au fost condusi la sediul politiei din moment ce au fost preluati de jandarmi… Unde au reusit sa va bata? Sediul este impanzit de camere…

  28. a si mai e un lucru, singura grupa de jandarmi care se da mare si tare e a.t-ul (antitero) pentru ca nu gandesc insa in sediul jandarmeriei nu si-a luat nimeni bataie deoarece sala in care se iau declaratiile este filmata din patru colturi si in plus nimeni nu a depus vreo declaratie ac si-a luat bataie

  29. Of of of….Sa incepem cu inceputul!!!! Noi , cativa tineri stateam intr-un loc in zona fostului Tritipan . din respect pentru domnii de la Politia Comunitara am parasit zona si ne-am dus la locul cu pricina datorita faptului ca toata lumea ne trimite acolo !!!! Ascultam muzica la un volum de bun simt , nu tipam ci pur si simplu vorbeam. Apoi eu m-am plimbat cu masina pana in capatul celalalt! Avand in vedere ca este nisip si drum de piatra praful este in floare!!! La un minut dupa ce am ajuns la restul grupului si am oprit motorul masinii a aparut in viteza un Jeep , la volanul caruia se afla un domn care s-a dat jos cu o bata la noi si ne-a amenintat ca ne sparge geamurile de la masini pentru ca el are casco , ca ne da cu bata in cap deoarece el e smecher !!!! si asa a inceput scandalul !!! Dupa care ne-a blocat….apoi au venit cei de la Jandarmerie si Politie . Pe noi ne-a bagat in duba iar pe domnul cu Jeep-ul l-au lasat sa vina cu masina personala!!! Eu una nu am vazut ce s-a intamplat in sediul Politiei pentru ca eram la geam!!Dar am auzit niste lucruri ingrozitoare precum : unele persoane au fost obligate sa scrie in declaratii anumite lucruri si altele au fost spuse de persoanele de mai sus !!
    Situatia ar fi luat o alta intorsatura daca domnul cu Jeep care se presupune ca este o persoana matura ar fi putut sa vina sa ne spuna cu frumosul ca il deranjeaza te miri ce si nu se mai ajungea la aceasta situatie!! El a preferat amenintarile si sa dea cu bata intr-un tovaras de al meu , era sa dea cu masina peste un carucior in care se afla o fetita de 4 luni si jumatate….au fost cateva clipe de cosmar!! M-a deranjat atat de tare titlul pus acestui articol : CHEF DE CHEF , chiar nu era vorba de asa ceva , Jandarmeria v-a oferit o informatie eronata macar de ar fi spus adevarul!!! Chiar nu suntem niste tineri care prezinta un pericol social dar cand vezi ca unul mai are putin si da peste un carucior , te ameninta si iti vorbeste in nas banuiesc ca reactionezi ….Plangeri s-au facut , se va ajunge la un proces si sper macar ca de data asta sa nu mai existe coruptie !!!Este revoltator ce comportament a avut acest domn care la randul sau are un baiat!

  30. bai ciutanilor, o sa invatati o lectie poate acuma, daca vrei sa fii credibil trebuie sa ai o tinuta corespunzatoare tot timpul,daca vii si scrii in meniera asta retarda,cu stilul asta lingvistitc de gura de canal,cu prescurtari ,k,q si alte retardari,nu te baga ba nimeni in seama. nu v-au batut nicio politie si niciun jandarm.
    dungile alea de cauciucuri de pe Sudului sunt lasate de niste smantanari d-astia ca voi.nu zic ca de ‘daniela’ si alexandra’,’tiby’ si mai stiu eu care lacrimeaza p-aci,dar tot pe Sudului va aflati la momentul respectiv.
    asta e, sunteti bagai intr-o oala.
    nu contest ca exista marlani care au drept carpa de sters pantofii niste caschete de politisti dar voi invatati sa fiti oameni linistiti si ca nu se sta pe strazi noaptea cu masinutele,chicoteli si bulaneala.
    altfel o sa ajungeti si voi ca marlanu ala cu jeepul .

  31. scuza-ma ca indraznesc naparis dar mi se pare mie ca te iei de modul in care s-a scris : modul retard…macar noi am scris prescurtat dar acordurile tale gramaticale ce zic??? bai nene…sunt unii dintre voi care aveti un tupeu fantastic , la modul ca judecati pe altii da pe voi nu va vedeti…..si pentru tine asa chiar au batut politia pe unu dintre ai noi .
    nu inteleg ce treaba are dungile alea cu ce s-a intamplat !? Nu lacrimeaza nimeni ci pur si simplu ne-am spus opinia , iar de faza cu ora nu imi spune tu mie ca la ora 00:00 tu esti acasa ca nu pot sa cred asa ceva. asta sa fie clar! sunt cateva persoane care isi dau cu parerea doar ca sa puna paie pe foc , sa ne scoata vinovati si sa comenteze si ei ca nu au altceva de facut dar nu si-a pus nimeni intrebarea : daca eu eram in locul lor cum reactionam la amenintarile domnului cu Jeep-ul ? Ce faceam daca era sa dea ala cu masina peste carucior??? voi nu stiti decat sa va dati interesanti!! Lumea din ziua de azi !!

  32. 1. Si pana la urma ce numar avea aceel jeep?
    2. La declaratii… asa fac ei de cand lumea si pamantu. Important e ca trebuia sa fiti tari in gura asa cum sunteti si aici si sa cereti sa fie un parinte sau un avocat de fata.

  33. Cereti inregistrarile video si audio ale misiunii de la jandarmi (Ca acu am vazut ca toti au camere video montate la masini, sper sa aiba si jandarmii si sa ii fi dat drumu) si inregistrarile video si audio de la interogatoriu.

  34. “ar fi putut sa vina sa ne spuna cu frumosul ca il deranjeaza”
    POATE se saturase sa spuna cu frumosul?
    De ce nu iei in considerare ca, poate, nu ati fost singurul grup in ziua aceea sau in ultimile zile?
    Si nu in ultimul rand ati ales cu totul fara cap zona. E zona de vile. Ca sa ai vila iti trebuie bani, daca ai bani ai si pile si relatii si dupa cum se poate vedea la tv sunt destui cu pile care fac orice si scapa.

  35. De trei luni de zile ,pe strada Sudului dupa ora 12 se fac curse de masini si motociclete ,se asculta muzica la prea multi wati ,si multe altele …Dovada numarul de sesizari la 112 ale riveranilor ( peste 5 pe noapte ) .Pentru faptul ca Primaria nu a facut nimic ,cei ce locuiesc in zona au contractat serviciile unei societati de paza ,pentru a nu le fi vandalizate bunurile .Aceasta strada a fost facuta pentru accesul la viitorul supermarket si in cartierul Pepiniera .Cred ca interventia jandarmilor a fost de bun simt si legala ! Cei ce nu respecta regulile de convietuire intr-o societate trebuie sa plateasca ! Prea multa toleranta duce la anarhie .Noi romanii o stim bine …!

  36. Unde avem voie sa stam e intrebarea?
    Suntem tineri cu ce ne ocupam timpul? Cum sa socializam? Pe YM?
    Cum adica stam noaptea pe strazi?
    Veniti cu o sugestie unde se pot intalni tinerii sa stea de vorba fie ei cu masini si fara masini fara sa derajeze pe nimeni?! PE CAMP? sau UNDE?
    Si pana la urma este domeniu public… (deci dupa capul meu ai voie sa mergi sau sa stai pe strada, ca apartine tuturor nu numai locuitorilor de acolo ca vorba aia nu si-au cumparat strada…)

  37. singurele masini care au in dotare camere video sunt cele de la 112 si ale comunitarilor… nu sunt folosite decat la scandaluri sau urmariri… daca ati fost condusi la sediul politiei inca odata mentionez ca acesta este impanzit de camere de supraveghere si dacfa ati depus plangere le puteti cere ca proba in caz ca mergeti in instanta

  38. Pai din cate inteleg eu din articol apelul s-a facut la 112, prin urmare, din ceea ce zici tu masina care a intervenit trebuia sa aiba camere video pe ea si sa fie pornita camera.

  39. O fi el domeniu public, da totusi in tara asta sunt niste legi bune sau rele si trebuiesc respectate.
    Unde sa stati?
    -Daca suteti fara masini: la fantana din pitata revolutiei, in parcuri unde se poate sta fara sa deranjati pe nimeni.
    -Daca sunteti cu masini: In Amara – pe plaja, in fata gradinei de vara, in statia de microbuz de la Mircesti. In Slobozia – la crang, pe strada spre Lactirom, in zona strandului, la Hermes, la Privighetoarea, sa lasati masinile in parcari si sa mergeti in parcuri, parcarile de la supermarketuri.
    La Kauflant e ditai mai parcarea, cata vreme nu lasati mizerie in urma si va faceti nevoile pe unde apucati nu cred ca are cine sa va reproseze ceva.

  40. unde am rupt eu gramatica, fata draga? stati in parcuri, pe banci,fiti ecologici. nu mai taraiti masinile alea toata noaptea de colo pana colo arzand gazu’ degeaba .

  41. le dau dreptate acestor tineri, din fericire am fost si eu prin preajma. De multe ori ma duc acolo, si va spun cu mana pe inima ca nu sunt scandaluri, nici curse de masini. Gandesc ca toata problema se poate rezolva cu 3-4 camere si un pic de supraveghere din partea autroitatilor. ACUZ VEHEMENT DEZINTERESUL AUTORITATILOR LOCALE PENTRU A CREA UN SPATIU ALOCAT TINERILOR. IAR POLITIA STA «GEANA» PE CARTIER PENTRU CA TINERII, DOAR PRIN ZGOMOTUL MOTOARELOR, DERANJEAZA SOMNUL LINISTIT AL «BURDIHANELOR» SATULE CARE SI-AU FACUT CASE PRN CARTIER SI CARE SE MAI SI DAU CORECTI S CNSTITI. CONSIDER CA NOI, TINERII, AVEM NEVOIE DE UN SPATIU IN CARE SUNT NECESARE MACAR NISTE COSURI DE GUNOI IN CARE SA ARUNCAM RESTURILE SAU PETURILE. CU SIGURANTA, DOMNULE PRIMAR SI TINERII DE 18-20 DE ANI SUNT VOTANTI, NU-I ASA? MACAR ATAT MERITA PT UN ORAS ATAT DE TRIST IN CARE NIMIC NU MAI MERGE….NOAPTE BUNA, AUTORITATI……MA BUCUR CATEODATA CA V-AU TAIAT 25 LA SUTA…

  42. -Sunt curios daca o sa te bucuri ca au taiat cei 25% cand o sa ai nevoie de un medic sau chiar de un politist si pe ei o sa ii doara in … pentru ca nu sunt platiti.
    -S-au inventat pungile in care puteti sa strangeti gunoiul si sa il aruncati dupa la un tomberon sau pubela.
    -Spatii sunt destule, dupa cum spuneam, sunt destule parcuri, 2 parcari de supermarket.
    -Tu ce intelegi prin spatiu alocat tinerilor?

  43. deci…. faata asta are copil si era cu el…. pe sudului la ora 12 1 noaptea… deci presupun ca acel copil are maxim un an…. pai ce cautai mai femeie cu copilul intre oameni care beau s.a.m.d ?… deci…. nu zic ca nu va dau dreptate… va dau… insa… nu aveti dreptate nici voi 100% si apoi… ce numar avea ala cu jeepul pana la urma?

  44. deci: Aveti 3 parcari pe varianta inca una la kaufland atatea terase si baruri nu va ajung??? cereti prea multe unui primar care nu e in stare sa dea apa de calitate… in plus pe varianta chiar nu aveti pe cine deranja… bugetarul este medicul care te opereaza bugetarul este pompierul care vine cand iti arde casa bugetarul este politistul sau jandarmul care vine cand te bate cineva asa ca mai bine ai avea un gram de respect pt ei…

  45. mai este totusi ceva de spus … tinerii au in parte dreptate pt ca nu au un loc unde sa se distreze… autoritatile au si ele dreptate ca sunt stresate de numarul mare de apeluri 112 ale celor care locuiesc in zona… d-ra Celestina de ce nu spune ca e cumnata lui Valika cel satul de puscarie si cel care i-a rupt coastele in acea noapte unui batrin de 75 ani si i-a distrus masina altuia de 70 persoane onorabile, care-si pazeau agoniseala de o viata ?? Cel cu bita a fost prezent la scandal dar de ce ?? hai de ce nu sunteti sinceri ?? va spun eu stimata redactie…pentru a-i apara pe batrini de levierul agresorului… Daniela nu cumva esti sotia lui Valika si mama copilului de 7 luni din carut plimbat la 12 noaptea si pe care l-ati procreat intre doua vizite la parnaie ?? De ce nu aveti curajul sa spuneti adevarul despre cele intimplate ?? Alcool, masini straine, cuvinte obsecene, fete sumar imbracate .. asta este imaginea de pe str. Sudului si cosmarul celor din zona… grupul implicat in acest scandal este cunoscut fortelor de ordine… furturi, scandaluri, injurii… sa nu credeti ca sunt doar pusti inocenti care s-au plictisit in fata PC-ului si au iesit la aer… SEMNAL DE ALARMA PT PARINTI… atentie ce fac copiii dvs. noaptea pe strada

  46. Mentalitate de gradinita.
    Nu poate omu sa te intrebe sau sa zica ceva contradictoriu ca sari de fund in sus.
    Ti-am pus o intrebare simpla (Tu ce intelegi prin spatiu alocat tinerilor?) dar vad ca nu esti in stare sa raspunzi la ea.
    Plus ca ti-am dat niste sfaturi de bun simpt (da se pare ca tu chiar nu stii ce inseamna sa ai bun simt). Cand va duceti la padure sau la plaja ce faceti? Aruncati gunoiul pe unde apucati ca nu au pus bugetarii cos de gunoi in locul unde ati decis voi ca vreti sa va puneti sau le strangeti in pungi si aruncati gunoiul la primul cos?
    Nu stau la vila, stau la bloc si sunt si in fata blocului destui care vin cu motociclete, masini, le ambaleaza, caxoneaza de le sar capacii, asculta muzica tare.
    Mie chiar incepe sa imi para rau ca tipu cu bata, daca exista, chiar nu v-a altoit nitel (daca e sa merg pe ideea pornita de tine, ca te bucuri de raul altuia).

  47. am citit toate comentariile si n-am reusit sa ramin indiferent…politia si jandarmeria ar trebuie sa vina sa ceara declaratii de la cei din cartierul de pe str. Sudului sau de la noi cei care locuim pe str. Nisipuri in apropierea str. Sudului si suntem stresati zilnic de masinile cu nr. straine ale persoanelor din grupul de mai sus .. locuiesc la bl. 29 si-i cunosc foarte bine…zilnic acesti tineri care n-au muncit o zi stau la bl. 29 si 43 la terasa consuma alcool terorizeaza locatarii cu injuraturi grosolane.. Celestina si Daniela – doua surori care si-au facut stagiul in cartierul 500 si care au un anturaj foarte dubios, toti consuma alcool si umbla noaptea prin parcari ” dornici de aventura si chilipiruri” intelegeti dvs. ce vreau sa spun…

  48. daca v-au batut la sediu foarte bine v-au facut iar cele doua surori mare noroc au avut ca nu a fost doamna baciu prin preajma ca si-o luau si ele

  49. Au fost destule exemple in filmele americane, in care tinerii se duc pe camp, la padure sau in alte locuri izolate, pun masinile in cerc si stau a lumina farurilor.
    Sunt sali de sport si diverse terenuri de sport care pot fi inchiriate pentru diverse sporturi.
    In alte orase tinerii se duc noaptea sa joace fotbal, nu sa stea sa fumeze, sa se imbete sau sa se drogheze.

  50. logic, inteleg, pt cineva care imi da dedicatii si nu isi spune numele. Mai omule, nu stau acolo sa ard gazul. Si daca va deranjeaza o masina, doua, ca baraie, asta nu inseamna gata, trebuie sunat la 112. Asta este unul dintre dezavantajele daca locuiesti la bloc. DAca nu va convine, plecati la case. Eu stau foarte bine la casa. Este foarte adevarat ca ar fi ideal sa fie liniste, dar acest lucru este imposibil. Este totusi un oras, ce naiba! Va placea cand se bateau tiganii pe strada? multumiti-va totusi ca nu se taie, este normal sa mai fie cate un incident, altfel politia comunitara, politia, jandarmeria si, eventual sipatelele, nu ar mai avea de lucru. Sunt lucruri firresti. Nu vom ajunge un Bronx….suntem doar Slobozia, oameni buni…

  51. Este o diferenta intre a se auzi motorul normal, si un motor accelerat la maxi.
    Este o diferenta intre a asculta muzica incet (ca esti in masina) si a o da tare pentru a te da mare sau pt. a se auzi afara.
    Este o diferenta intre a trece o masina pe strada si sa iti dea o masina sub geam sau in fata blocului cu motorul pronit.
    Este o diferenta intre a purta o discutie normala, civilizata si a vorbi cat de tare poti sa te faci auzit peste muzica si peste ce vorbesc cei din jur.
    Nu este imposibil sa ai liniste in oras. Ne este imposibil noua ca romani. In strainatate dupa o anumita ora in orasele mici e o liniste de mormant.
    Si daca s-ar taia tiganii pe strada ar fi o pierdere? Abia mai scapam de ei. In locul politiei i-as lasa sa se omoare cat vor, cata vreme nu afecteaza si oamenii linistiti.
    De ce sa ne mutam? Ca cativa tineri certati cu bunu simt nu inteleg anumite elemente, se cred mai presus de lege. Cum am mai zis. Romania are niste legi (bune sau rele sunt legile noastre) si trebuiesc respectate.

  52. pt «fanul meu»…..
    Daca tot iti place atat de mult in afara, pai atunci du-te acolo….granitele sunt deschise…nu te tine nimeni in tara. Aici nu este o jungla…este un oras cat de cat OK….

  53. draga andrusca cand oi sta la (beep) mea sa vz undeaam facut fata atunci sa vb pana atunci vz in (beep) mea de tine dak esti tupeista asa vino si spunemi in fata ce ai de spus dak nu date in morti tai

  54. multumim oamenilor de buna credinta… acesti tineri merita o replica din partea celor cu bun simt.. deja redactia Gura Ialomitei era sufocata de reprosurile acestor impertinenti care din teribilism au ajuns sa rupa coastele unui batrin inofensiv si lipsit de aparare.. daca nu-l apara vecinul sau cu bita sigur ar fi zacut acum intr-un cosciug.. omul acela este acum la spital si abia poate sa respire… d-le Vlad Fratila aveti bunici ???? Ati lovit vreodata un batrin.. Sigur nu, pentru ca ati crescut intr-o familie de oameni cu constiinta si bune maniere.. de ce sa-i lasam pe vandalii astia sa faca legea-n oras… ALOOOOO !!!!!!! GASCA.. daca luati bataie acum trebuia sa fiti si voi la spital ca si mosulica cel nevinovat… UNDE ESTI TU TEPES DOAMNE.. D-nu Vlad sunteti tinar si asteptam multe de la dvs si de la presa.. nu mai plecati urechea la toti trepadusii din boscheti… miine o sa va gasiti masina sparta si o sa aveti surpriza ca autorul este chiar unul din acest grup… ca alte preocupari nu au si dupa cum vedeti se inmultesc si la parnaie…ca de normele europene le dau dreptul sa faca sex cu nevestele si-n puscarie..

  55. Da, suntem legisti, pt. ca in tara asta sunt niste legi care trebuiesc respectate asa cum sunt.
    Tu din cate vad esti prea prost ca sa intelegi niste lucruri de bun simt.
    Cred ca imi iau si eu o bata si cum va prind ca ma deranjati va bat de va bag in spital.
    Nu intelegeti cu vorba buna, poate intelegeti cu bataia.
    In momentul asta chiar imi pare rau ca nu v-au batut jandarmii.

  56. Mai esti si ziarist, ziaristu lu peste…
    Esti doar un incult. Din cauza unor prosti ca tine o ducem noi asa de rau.
    Zi-mi unde stai sa vin la tine in fata casei in fiecare seara sa stau cu muzica la maxim sa vad daca iti convine.
    Sau cumva ai si tu vila cu termopane? Facuta din santaje si alte rahaturi? Ca vad ca de legea din romania te doare in ….

  57. Zi-mi unde stai si in fiecare seara o sa vin de la ora 23 pana la 3-4 dimineata si o sa stau cu muzica tare in fata casei tale sa vedem daca iti convine.
    Esti la fel de prost ca si cei din guvern… vreti sa plece toti oamenii destepti afara sa ramaneti numai voi prostii si puturosii in tara.

  58. Cu mentalitatea care o aveti cu siguranta cat de curand o sa va traga cineva o mama de bataie serioasa sau o sa vad pe la politie din ce in ce mai des.
    Voi priviti respectarea legilor tarii, a regulilor de bun simt si a respectului fata de cel de langa tine ca pe un lucru rau.

  59. pt cel care ma ataca…hai mai, cu bataia ta….doar ti-am zis…daca ai mustati nu mai vb….te astept cu bataia aia, hai fii tare si provoaca-ma nitel…..tu nici macar nu ai tupeul sa iti arati numele…din cate observi, eu imi dezvalui identitatea

  60. d-astia ca tine am vazut mii…..hai somn usor……ai id-ul meu acolo, daca vrei iti las si nr de tel. Dar daca esti persoana publica, maine te pun pe prima pagina…promit

  61. of mama….da recunosc, am vila cu termopane si chiar as avea nevoie de niste muzica, as prefera inna cu noul ei album, daca ai si sub-woofer este mai bine…te anunt ca am 4 caini si am sa ti-i si enumar: Schnautzer urias, boxer, pitbul si ciobanesc caucazian..si sa stiica le place mult carnea de cocalar,….asa ca tine…hai te-ma pupat…apropo…nu stau in oras….

  62. Doamne cat de prost poti sa fii…
    Crezi ca imi e frica ca esti un rahat de ziarist care nu il duce mintea deloc?
    Voi cand o sa invatati sa respectati legile tarii si regulile bunului simt?
    Chiar nu sunteti in stare sa mergeti in zone in care sa nu deranjati pe nimeni?
    Daia merge in Romania asa de prost ca e plina tara de indivizi ca tine.

  63. asta care m`a amenitat…daca nu aflu eu si te fac de boala de copiilor ia sa vezi tu daca mai esti tare`n gura cu tastatura in mana saracule!

  64. Domna sau domnisoara Andrusk daca tot te-ai interesat de viata mea personala de ce nu te-ai interesat si de ce am fost arestat 5 luni? era posibil si atunci aflai ca am fost arestat pt o simpla conducere fara permis fapta pe care cred ca au comiso foarte multe pers !? si daca am fost arestat inseamna ca in orice mi se intampla eu sunt vinovat ?? A si domnii care au aparut aparent batuti despre care u spui ca au 70 respectiv 75 sunt angajatii domnului Titi si nu au fost loviti si nici macar vazuti in preajma noastra au aparut o data cu politia si nu aveau nimic la politie au aparut batuti. ps domnul titi tot o masina cu nr straine are cu volan pe dreapta !

  65. =)) ba si ce smecher esti… iti dai seama ce faci tu…:)) dupa ce ca stie toata lumea cum esti…mai mergi si pe avarii… hai sictir si lasa ne…

  66. pt Vlad.. nu tin neaparat sa fiu luat in seama dar nu pot sa tac si sa vad cum rebuturile Sloboziei au invatat sa atinga soricelul si tastatura.. daca-i scoti la tabla isi inghit limba.. pacat ca ne pierdem vremea cu astfel de elemente si pt a nu deveni obraznic prefer sa astept mingea la fileu.. aprofundati subiectul si veti vedea ca toate comentariile lor sunt “partial color”.. dovada.. d-ra Daniela desi vrea sa para ca s-a dat jos de ceva vreme din copac si-a amintit brusc originile si s-a dezlantuit cu limbajul de mahala… mi-am atins scopul … asta am vrut …putina provocare .. hai draga mea dezlantuie-te, elibereaza-te de energiile negative.. nu ai nimic de pierdut.. toti ne intoarcem la un moment dat la ORIGINI…

  67. PT TIBY.. de ce te intereseaza la ce scara stau ?? mi-ai pus gind rau la masina sau la apartament ?? dupa cum te exprimi nici TU n-ai coborit din copac de prea multa vreme …

  68. hai oameni buni terminati cu sicanele si amenintarile.. voi va spargeti capetele iar autoritatile locale nu fac nimic pentru tinerii acestui oras.. privesc zimbind cum mai scapa de inca unul.. si inca unul..

  69. Apropo… nu va ataca/ameninta nimeni… s-a incercat un dialog civilizat cu voi, da vad ca e imposibil.
    Ma faceti sa cred ca sunteti decat niste cocalari care credeti ca puteti sa faceti ce vreti, unde vreti si cand vreti si daca incearca cineva sa va contrazica sariti de fund in sus.
    – Ati fost intrebati ce numar avea jeep-ul?
    E clar din tacerea voastra ca nu a existat nici un jeep.
    – V-am intrebat ce intelegeti prin spatiu pentru tineri?
    Nici un raspuns…
    Daca voi nu stiti ce vreti primaria de unde sa stie ce sa va ofere?
    Sunt atatea solutii… mai ales ca Vlad Curte-Fratila e si ziarist si va poate ajuta prin intermediul ziarului. Ati facut o petitie adresata primarului semnata de mai multi tineri? Dar NU SUNTETI IN STARE SA PURTATI UN DIALOG CIVILIZAT!!!
    – Vi s-a oferit sansa sa va spuneti versiunea voastra.
    Nu am vazut nici un articol si nici nu am auzit nici o emisiune la radio in care sa apara versiunea voastra. Oare exista o alta versiune?

    Normal ca o sa se ia tot timpu lumea de voi cand va vad tari in gura si ca nu se poate discuta civilizat cu voi.

    Sunt atatea locuri unde puteti sa mergeti fara sa deranjati pe nimeni, FOLOSITI-LE!!!
    Nu zice nimeni ca nu aveti voie sa faceti ce vreti, dar macar dati dovada de nitel respect si bun simt si nu dernjati lumea.
    Spre exemplu, care este diferenta intre parcarea de la Plus sau Kaufland si strada Sudului?
    Va e asa de greu sa intelegeti si sa respectati un om normal care vrea sa vina si el acasa dupa o zi de munca si vrea sa doarma linistit?
    La cat de stresanta e viata mai ii trebuie si stresul facut de voi?
    Respectati si voi locuitorii din oras si nu se mai leaga nimeni de voi.

    pt. Vlad Curte-Fratila
    Ziaristii ar trebui sa fie un model de urmat, nu un model “asa nu”.
    Daca voi aveti dreptate de ce nu a aparut la ziarul la care lucrezi versiunea adevarata?
    pt. tiby
    Vorbeam la general, ca poate e cazu sa imi iau bata si sa imi fac liniste in fata blocului cu bata (daca printr-un apel la 112 nu se rezolva).
    Si din cate vad tu esti cel care nu stii alt ceva decat sa ameninti.
    Apropo… “Un caine rau o sa muste direct fara sa latre. Cainele care latra mult nu musca.”

    Din acest moment nu mai zic nimic. Pentru ca nu se poate discuta cu voi. Nu are rost sa mai imi bat capu cu voi.
    Nu am sunat pana acum la 112 si nici nu am facut sesizari la primarie sau comunitari da se pare ca trebuie sa incep sa le fac pentru ca nu se poate discuta civilizat cu voi.

  70. La virsta la care ati ajuns “de oameni maturi” ,ar trebui sa va ginditi cum sa munciti , sa va intretineti , sa platiti taxe societatii care a investit in voi . Ce mama isi tine copilul de 7 luni la doua noaptea pe asfalt ??? Ce educatie va primi …?

  71. draga pribeagul fata mea nu are 7 luni ci 5 luni eu o tin afara pt ca la mine in casa e canicula si cum stau q ia in casa cum plnge ca se sufok de atata caldura si afara doarme foarte bine ca ie aer dak ai umbla prin oras ai vd ca la ionel erlea sunt o gramada de mame q copii afar pt ca e cald in casa stau pana la 3-4dimineata!si o sa aiba o educatie buna dar sti cear fi mai bn sati vz de treaba ta si cand oi face copil atunci sa faci u ce vrei q el nu sa lasi comenturi dastea ca dak stai sa te gandesti dak ai avea un copil si are fi la tn in casa caldura ai sta q el la fel ca mine asa ca nu mai vb sau poate ai copii si nu sunt usi de biserik!asa ca tineti gura

  72. mai anonimilor care nu aveti tupeul sa va afisati numele. vai de capul vostru de lingai ordinari. ba baiatule daca ar durea prostia, sa stiti ca voi ati fi plini de traume si de vanatai. De une si pana unde aveti voi tupeul ordinar sa va manifestati pe acest site? o dam in diverse unii cu altii?
    lasa ca aflu eu ip-ul vostru si ne vedem noi mai, cocalarilor de cartier. Somn usor, ma. Va spun de acum, nu ma mai deranjez pentru un comment, am sa fiu cu ochii mai mult pe voi.

  73. draga pribeagul uitate la tn mai intai nu mai vb de alti cautati u de munca si pe orma sa vb pana atunci taci din gura si nu te int pe tn care are mnca sau nu ca noi nu team intrebat dak ai munca sau nu dak platesti facturi etc……pana atunci ciocu mik!!!voi nu stiti nik de incidentu de pe sudului si ar fi mai bn sa nu maai vb voi astia dupa margine!si draga andrusca dak esti asa tupeista dc nuti dai numele?in loc de andrusca sa iti scri numele tau adevarat adik BACIU sau OPREA cum vrei!!

  74. “voi nu stiti nik de incidentu de pe sudului”
    Din ce citim reiese ca sunteti niste cocalari care au facut scandal.
    Ca voi nu vreti sa va spuneti punctul de vedere, prin urmare ceea ce declara politia si jandarmii este adevarat.
    Daca va interesa de imaginea voastra ati fi profitat de sansele care le-ati avut sa va spuneti versiunea voastra. asa ca “ciocu mik!!!”
    Ca “nu aveti probe”…
    Culmea, daca intrii pe youtube e plin de filmari cu telefonul mobil din Slobozia.
    Din 9 insi nu a dat nici unul drumul la telefon sa inregistreze?

  75. “lingai ordinari”
    “aflu eu ip-ul vostru si ne vedem noi”
    Limbaj de un cocalar nu de un om intreg la cap (sau de un ziarist).
    NU SUNTETI IN STARE SA PURTATI UN DIALOG CIVILIZAT!!!
    NU SUNTETI IN STARE SA RASPUNDETI LA CATEVA INTREBARI!!!

    “De une si pana unde aveti voi tupeul ordinar sa va manifestati pe acest site?”
    De unde pana unde au unii tupeul sa faca scandaluri noaptea si sa deranjeze lumea?
    Raman anonimi pt. ca asa pot sa iti spuna supararile fara sa le e fie frica de amenintarile voastre.

  76. draga Daniela.. ai grave probleme de exprimare si de comportament.. deja incepe sa-mi para rau ca m-am injosit atat si ca v-am bagat in seama.. Eu va stiu bine originea si am vrut ca toata lumea sa stie cum stau lucrurile pentru ca prea pozati in vedete.. sunteti doar o familie de ciorditori si cum nu se mai cauta casetofoanele si rotile furate curind o sa muriti de foame … AA si inca ceva…ai grija ca daca vede Baciu sau Oprea ca le folosesti numele va trebui sa-ti iei plodul procreat la parnaie si sa te muti din oras .. promit ca este ultimul comentariu pentru ca deja vi s-a acordat prea multa atentie si crede-ma nu meritati…rasa asta… n-o poti stirpi decit cu ierbicid…

  77. draga andrusca ce tot te legi u de familia mea ca nu inteleg???vz cum vb ca eu nu mam luat de familia mea si tin sa te anunt ca de la mn din famile nu a furat nimeni casetofoane si nici rotile!!poate de la tnine din familie au furat casetofoane si rotile!!dar e mai bine sati ti gura daca nu sti ceva!!nu mai aduce afirmati proaste ca nu e bine tare mult asi vrea sa te cunosc sa vad si eu cine umbla cu minciuni!!u nu ai ce face acasa si te gandesti sa povestesti despre familia ta dar in alt context bagandumi mie pe gura povestea ta de famile!!si tin sati repet a mia oara ca fata mea nu a fost facut la parnaie cum spui tu!!dak tot sti ca sotu meu a facut parnaie si cand la arestat fa socoteala si ai sa vezi ca sotu meu era liber cand eu am ramas gravida asa ca taci dak nu sti!!sau poate u tiai facut copilu pe la parnaie ntre 2 vizite!!si tin sa te anunt ca la toate penitenciarele nuti da voie sa iei conjugal dak esti minora asa ca mai intereseazate dak tot te doare burta de familia altuia!!pana nu io sti adevarau te rog sa taci din gura ca e mai bine pentru tine…!!!!

Dă-i un răspuns lui pt. alexandra Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.