Clienţii băncilor apelează la susţinerea parlamentarilor

0
În Ialomiţa, clienţii băncilor apeleză la susţinerea parlamentarilor, pentru ca Ordonanţa de Urgenţă 50 din 2010 să fie adoptată de Parlament fără amendamente defavorabile celor care au debite la bănci.
În urma petiţiilor primite, deputatul Marian Neacşu, precizează că Ordonanţa transpune în legislaţia naţională o Directivă a Parlamentului European, care se referă la contractele de credit pentru consumatori şi aduce o reglementare mai strictă a contractelor de credit, pentru eliminarea tendinţelor unor bănci de a introduce clauze abuzive sau comisioane ascunse în contractele de credit.
Ordonanţa a fost emisă cu întârziere, dar a evitat la limită riscul sancţionării statului român de către Uniunea Europeană, iar în prezent ea se află în dezbaterea Parlamentului, în vederea aprobării prin lege. Faţă de îngrijorarea exprimată, privind modificarea în Parlament a acestei Ordonanţe, prin amendamente care pot agrava situaţia consumatorilor, deputatul PSD de Ialomiţa precizează că se va împotrivi oricăror articole în defavoarea cetăţenilor sau care ar conduce la schimbarea esenţială a textului Ordonanţei.
Marian Neacşu aşteaptă în continuare de la ialomiţeni petiţii care privesc procesul legislativ.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj