Consilierul liberal Paros Radu vrea referendum pentru demiterea primarului Gabi Ionaşcu

106

Intenţia are la bază nemulţumirea unora dintre locuitorii oraşului faţă de calitatea apei din puţurile subterane.

Paros Radu a convocat ieri o conferinţă de presă în care a făcut public demersul de strângere a numărului legal de semnături, pentru un referendum de demitere a primarului. Consilierul local se declară nemulţumit de lipsa documentelor privind analizele la apă, dar mai ales de costurile finale ale lucrărilor pentru forarea puţurilor şi potabilizarea apei.

Clementina Tudor

106 comentarii

  1. Apa este infecta, murdara si urat mirositoare. Primarul se jura ca apa este buna. Priviti filmul si convingeti-va ce suntem obligati sa consumam. Cu aceasta apa ne spalam copii si rufele, cu aceasta apa gatim. Oare Ionascu foloseste apa asta? Oare nu este nimeni care sa verifice realitatea buletinelor de analiza si calitatea apei? Daca primarul zice ca apa este buna, cum se explica ce vine la robinetul meu? Daca analizele s-au facut la apa din put, de ce nu se fac acasa la om, acolo unde ajunge asa dupa tratamentele facute de Ionascu pentru a acoperi manariile pe care le-a facut cu aceasta afacere. Curios insa ca o parte din media locala, sustine la greu primarul. Apa e buna, spun ei, suntem noi tampiti ca e maro. VOTATI IONASCU … dupa ce priviti acest filmulet cu apa de la robinetul meu. Dupa ce a curs timp de 30 minute, apa nu si-a schimbat culoarea. Am facut acest test deoarece mi s-a spus sa am rabdare pana se curata conductele. O sa ma curat eu inaintea lor. Poate sa ma contrazica Ionascu pana ai va sari mustetile. Eu am filmul care graieste…

  2. O greseala in titlu…
    E consilier independent, nu liberal. Nu conteaza ca acum e membru PNL, tot consilier independent ramanae, daca oso da demisia din PNL isi pastreaza postul de consilier local spre deosebire de cei alesi pe liste care isi pierd postul.

  3. De acord… Poate naivii Sloboziei o sa-si schimbe cumva parerea intr-un final. NU MAI POT CU IONASCU !

    Ca presa a determinat intr-o uriasa masura aceste demersuri este dezamagitor la adresa intelectului comunitatii, dar scopul scuza mijloacele… Ne-ai facut de ras si la PRO TV ! Esti un mic Basel… Valea de unde vii (nu din Ialomita, oricum) !!!

  4. le-am trimis din nou un e-mail celor de la pro tv cu privire la apa tot in aceasta perioada a fost facut acest interviu dar nu ii mai intereseaza

  5. Daca tot avem o apa buna si ieftina din fantanile lui Ionascu , de ce nu auzim nimic de scaderea pretului la apa potabila . Se lauda intr-o emisiune televizata ca a facut o economie de 300 mc / ora fata de vechea sursa . Rusine sa le fie cu tupeul lor ordinar .

  6. Ma numesc Gabi Ionascu, sunt primarul pe care-l ,,besteliti”. Va multumesc.
    Sunt unii intradevar frustrati. Unora nu le-am dat nimic dar si-au luat di alta parte. Adrian Panait de ce nu scrii si nu spui nimic din ce ai vazut la statia de tratare. Asa pleaca apa cum spui? De ce minti si de ma urasti asa de mult? Ce nu ti-am dat? Ceilalti … normal nu sunt de partea mea si trebuie sa fie si ei de o parte. De doamna cu A.J.U.N.G.E. no comment.

    Primarul.

    PS Daca mai aveti de ,,bestelit” nu va opriti. Iarta-i Doamne …..

  7. …cum spuneam: la mine apa e ok. nu miroase, nu are culoare. si pentru ca cineva poate gandi ca vreau sa-i iau apararea primarului, ma gandesc ca poate sa-si dea cu parerea si dna Didita, care e vecina mea, ca doar avem aceeasi apa…

  8. Scuze lui Adrian Panait.
    da, dar totusi acest Arin Panait de ce este asa rau, inrait.
    D-le Arin, ma cunosti asa bine? Sau … iti dai si d-ta cu parerea.
    Ai vreo misiune, sau o faci asa … sa afle lumea?
    Nu ati vrea sa ne cunoastem in mod direct sa va deslusiti anumite nedumeriri ca pe viitor sa nu ma mai acuzati pe nedrept?

    ,,Si voi, cei ce acordati incredere celor spuse de invadatorul Ionascu! Traisca viloacele facute din banii publici! Poate sa ma contrazica Ionascu pana ai va sari mustetile. Eu am filmul care graieste…”, vedeti avem ce lamuri. Indemnul, invadatorii, viloacele din banii publici, saritul mustatilor. Ei, ce ziceti? Daca v-as jigni si eu ca dvs, cum ati proceda?

    Va este ciuda ca mai avem presa neaservita? Cred ca trebuie sa va bucurati.

    Pastrati-va calmul pana la alegeri. Si daca doriti venim cu ,,filmuletul” si luam probe si de la robinetele din casa de la dvs. Nu ne este frica si nici rusine.

    Gabi Ionascu

    Primarul.

  9. eu stau la mb 8 si apa pare ok. nu miroase in niciun fel – m-ati facut sa pun intr-un pahar si sa amusinez ca vitelul la poarta noua – de gust nu pot sa-mi dau cu parerea pentru ca eu nu beau decat coca-cola… cada nu am umplut-o, ca pe timpul verii fac doar dus. singura diferenta e temperatura (foarte scazuta), dar pe caldurile astea e o binecuvantare…
    o fi altfel la alte blocuri? ca am auzit tot felul de enormitati: ba ca l-a durut pe unul burta, ba ca miroase a rugina, ba ca si-a murdarit nu-stiu-cine rufele in masina de spalat…
    repet, la mb8 e ok.

  10. Daca lumea se duce si cumpara apa plata de la magazine nu prea cred sa se mareasca asa de mult numarul.
    Mirosul nu prea se simpte la activitati care nu necesita cantitate mare de apa si nici culoarea nu se vede.
    Acum depinde si cum o fi facuta reteaua de apa. Probabil pe la capat de coloane(magistrale, sau cum se cheama) probabil ramane ceva mai multa apa “buna” (fara impuritati) sau… cine stie…. poate o fi invers…
    Imi pare rau ca nu pot sa pun o poza in comentariu… sa vedeti exact cat de maro este apa.

  11. Iata ceva inedit: posteaza comentarii si primarul! Inseamna ca il pasioneaza subiectul. Daca totul ar fi corect nici nu s-ar deranja, l-ar durea in basca de ce spune lumea daca apa ar fi potabila, dar se pare ca ii cam tremura izmenele… fiindca, in ciuda a ce scriu unii sau altii aici, apa e in continuare de culoare galbena spre caramiziu, nu spala deloc si da gust indoielnic mancarurilor. Una peste alta, NU ESTE POTABILA, si asta vrea primarul sa ascunda. Ma tot intreb, cat va mai dura pana va iesi adevarul la iveala? Cat de toxica este aceasta apa? Acum nu mai intereseaza cat a costat (evident, foarte mult), ci daca va avea urmari asupra sanatatii oamenilor. De rezolvat, provizoriu, o rezolvam, cumparam apa, dar asa va fi mereu de acum inainte? Tare curios sunt sa vad daca imi raspunde dl. Gabi Ionascu

  12. Filmul exista. Mai bine de doua saptamani apa a curs la robinet avand culoarea ce se vede in film. Abia de ieri s-a mai decolorat putin. Dupa ce am lasat robinetii sa curga mult timp. Totusi inca nu e transparenta. Oricum, desi s-a anuntat ca apa este buna de baut, eu am aratat ce a curs la robinetul meu. Si nu numai la mine la mine s-a intamplat asta. Cine are curaj sa o bea nu are decat sa o faca. Eu unul am avut incredere si ma doare burta de cateva zile caci am folosit apa la gatit. Si chestia cu spitalul nu e chiar asa. Nu toata lumea se duce la spital pentru o durere de burta.

    Aici este filmul. Poate am colorat eu apa in portocaliu ca sa tin cu alt partid cum insinuati…

    http://s631.photobucket.com/albums/uu33/OrasulSlobozia/filme/?action=view&current=apanoua_0001.flv

  13. Deci:
    Poza facuta facuta cu blitul aparatului foto pornit:

    si aceeasi poza cu blitul aparatului foto oprit:

    15.07.2009 ora 16:25 (dupa vre-o 3 incercari de umplere a cazii)
    Deci..
    cine vrea sa se spele in asa apa?
    Cine vrea sa faca mancare cu asa apa?
    Cine vrea sa spele rufe in asa apa?
    EU UNUL NU!
    Nu vreau sa stau sa ma duc la spital din cauza apei. Nu vreau sa stau sa repar masina de spalat sau centrala mai des decat de obicei.
    Daca apa e potabila de ca municipiul Calarasi s-a retras din proiesct si cei din Amara vor sa isi faca propriile puturi de apa?
    Ni se tot spune…. ca mai dureaza nitel pana se rezolva…. De parca nu puteau sa lase apa din puturi sa curga in Ialomita pana nu mai era maro?

  14. de ce naiba exista atatea institutii ale statului? normal ar fi ca DSP sa iasa public si sa spuna cum e apa. sa admitem ca e primarul inconstient?! dar nu pot sa cred ca absolut toti angajatii de la stat, cu directori cu tot, sunt toti niste momai…

  15. Clementina, e foarte simplu raspunsul.

    Directorul sunt numiti politic. Cine e nebun sa isi taie craca pe care sta? Doar au salarii frumusele.

    Dna Ministru Ecaterina ANDRONESCU este PSD-ista… a vrut sa faca curatenie intr-o universitate PSD-ista… si va ramane in zilele urmatoare fara fotoliul de ministru.

    Pe langa faptul ca e o universitate cu legaturi multe in PSD… in an electoral PSD-ul nu isi permite sa aiba atatea generatii de absolventi de la Spiru Haret suparate pe PSD.
    Este foarte probabil ca si Gabi Ionascu sa fie sacrificat de catre PSD Ialomita daca problema apei nu se rezolva curand.

    Si probabil ca cei de la DSP sunt sunati sa ia probe de apa atunci cand putul cu apa potabila este in functiune (am explicat in alt comentariu la un alt articol care e treaba cu puturile… ca se rotesc in functionare).

  16. Stimate d-le primar sau URBAN sau cine se ocupa de treaba asta. Pentru mine nu conteaza CINE este primar, eu nu vreau sa jignesc pe nimeni. Am o singura problema acuta: cum oare sa ii dau eu copilului meu sa bea apa verde-maronie, infecta? CUM, oameni buni, stimati concetateni si stimati edili? Dumneavoastra sunteti parinti??? Cum sa fac mancare petru copil cu apa asta pe care zici ca o iau din balta? Ce solutie gasiti, oameni buni, sa iesim din situatia asta? Ceva trebuie facut!!! Si asta cat mai repede!!!!!

  17. domnule primar va doare-n basca ca noi bem apa infecta si ca ne omorati cu ziele, presupun ca dumneavoastra beti 99% apa din dozator ca cele din farmacii nu este asa? Hai sa fim seriosi si sa recunoastem si alte adevaruri cum ar fii ca dumneavostra ati facut acele puturi cu bani rambursbili de la banca iar noi acuma platim ca prostii la apa ca sa achitati acel cont si fiindca dumneavostra ati furat 100% din banii aia

  18. Atunci cand se ascund lucruri, atunci cand se dau adevaruri pe jumatate, e clar ca exista dubii. Asa este si cu apa asta: de ce nu ni s-a spus ce s-a intreprins intre vara anului trecut (cand apa era nepotabila, cu acte) si aceasta vare, cand subit, este potabila (tot cu acte, zice Ionascu)? Nu suntem prosti, sa ni se spuna cum a fost tratata, cum a fost imbunatatita calitatea ei. Am auzit ca analizele de la DSP nu sunt semnate de directorul institutiei ci de un angajat (seful nu vrea sa se compromita). Se mizeaza pe binecunoscuta vorba ca romanul face valuri la inceput, dar cu timpul ii trece, uita. Dar cand vedem ca de trei saptamani apa nu este inca potabila (eu asa o calific, nu doar colorata in diferite nuante), nu putem uita, o vedem zilnic si ne enervam. Ionascu este prins la mijloc, daca spune ca apa e nepotabila are in carca o investitie realizata prin credit bancar pe care slobozenii trebuie sa-l restituie, am inteles, in urmatorii 10 ani. Si ar fi o sinucidere politica. Daca acelasi Ionascu sustine ca este potabila, investitia realizata de el este o floare la butoniera lui si a partidului sau, iar cei care nu cred asta sunt manati doar de porniri politice contrare lui.
    Sunt multe intrebari, unele au fost puse mai sus (de ce s-au retras calaresenii, de ce nu vor aceasta apa cei din Amara, de ce nu se ieftineste apa livrata, etc.), eu as mai pune una: de ce aceasta investitie nu s-a facut cu ajutorul fondurilor gratuite puse la dispozitie de UE? Asa procedeaza acum cei din Amara, asa procedeaza acum sute de localitati din tara (cateva comune din Ialomita fac asta chiar in acest moment). Raspunsul este unul: acele fonduri nu pot fi “controlate”, nu poti “lipi” o casuta, o atentie s.a.!
    Apoi, ar mai fi rentabilizarea Urban. Prin vanzarea unei ape obtinute ieftin si vanduta scump se realizeaza venituri mari, profit, iar primarul este unul din actionarii Urban SA, deci are si el partea lui de dividende! Eu nu inteleg cum Amonil nu cere, pentru datoriile neachitate, intrarea in insolventa a Urban SA, sau chiar falimentul acesteia.

    Astept sa mai intre iar primarul si sa raspunda… dar cred ca nu o va mai face…

  19. Valabil pentru cei cu care corespondez: nu stiu va stiu identitatea si nu estima buna intentie!
    Cer iertare de la inceput pentru explicatiile ample.
    Subiectul este extreme de important pentru mine fiindca tine intentia unora de decredibilizare.
    Raspuns pentru ,,No comment” ieri ora 16.36:
    Mirosul este datorat clorului. Acesta era simtit si inainte de schimbarea sursei si depinde de gradul de incarcare organica a apei, dozaj, temperatura, debit consumat, timpul cat a stationat apa in conducte, etc.
    Spuneam si repet: conductele de aductiune si de distributie a apei in oras sunt si din fier in lungime de aprox 39 Km.
    Culoarea este datorata compusilor din fier dizolvati in apa ca urmare a existentei clorului liber si acumularilor de clor gazos din conducte. Aceasta se datoreaza faptului ca apa nu are continut organic si pierde clorul dizolvat ca urmare a temperaturii scazute a apei din sursa. Culoarea este mai intensa atunci cand se consuma apa dupa un timp indelungat de stationare a acesteia in conductele de distributie si in instalatiile interioare, diminuandu-se pe parcursul zilei si cu cresterea consumului de apa.
    Apa extrasa din subteran nu are impuritati.
    Probele recoltate de URBAN arata faptul ca apa este potabila. Daca ar fi fost altfel s-ar fi luat masurile specifice de care furnizorul URBAN.

    Raspuns pentru George, ieri 18.58:
    D-l George, nu este nimic inedit. Am poate mai putin timp decat altii, dar ma ,,pasioneaza”. Repet: proiectul este prea important si serios in comparative cu campania de decredibilizare care a inceput cu mult timp in urma.
    Nu-mi tremura nicio ,,izmana”, iertata-mi fie expresia preluata. Este firesc ca apa din sursa subterana sa aiba alt gust. Cea din Dunare a mai fost bauta de cinci, sase ori pana la noi.
    Daca sunteti om de buna credinta, veniti cu mine sa vedem cum este apa de puturi si pana in oras, la robinetele dvs. Explicati dvs, cu buna credinta de care dati dovada cum de apa este incolora acolo unde sunt conducte din PVC.
    Nu va este frica sa afirmati ca ,,NU ESTE POTABILA”, ce dovezi practice aveti? Stiu ca nu ma iubiti si nu va inteleg sentimentele de … pe care le refulati. V-am facut vreun rau, ma cunoasteti personal? Stiti ce inseamna ,,toxic”?
    V-am raspuns. Interventia dvs este toxica. Dovada? Afirmatiile pe care la faceti cu usurinta. Nu va ascundeti identitatea si veniti sa va aratam probele, nu vorbele.
    Poate ,,toxinele” unora i-au determinat in noaptea de ieri sa-mi vandalizeze autoturismul. Multumesc pentru rasplata.
    Am o intrebare: stiti cine va furnizeaza apa si prin ce sistem?

    Raspuns pentru No comment, ieri 19.07:
    Ati demonstrate dvs cum se schimba culoarea cu blitz si fara blitz. Nu este interesant?
    Stiu ca v-am dat ,,apa la moara” si o sa continuati. Este mai usor asa?
    Stau la MB 7, sotia spala, face mancare si bem apa de la robinet. Nu ne este frica. Este drept nu este asa colorata cum spuneti dvs. Va invit sa va convingeti. Dvs ma cunoasteti, eu nu, indrazniti si convingeti-va. Mergeti cu noi la statia de tratare si vedeti si spuneti si altora ce ati vazut.
    Rugina si apa tulbure era si cand luam apa din Dunare. Nu era o neneorocire. Acum cand luam apa din suteran apa este maro? Cum credeti ca este asa? Veniti si va convingeti.
    Stiu bine si aveti incredere, ca nu va ,,aburesc”:
    Municipiul Calarasi s-a retras prin vointa d-lui primar Dragu Nicolae care in perioada cand a mai fost primar incepuse un put de mare adancime cca 500 m, lucrare care a fost abandonata de successor. Castigand alegerile din nou si-a reluat proiectul. Ma credeti, daca nu veniti si mergem impreuna la Nicu Dragu, nu este departe. Ce calitate are apa de acolo? Veti vedea.
    Orasul Amara, are datorii fata de URBAN, cca 6-7 mild lei ROL cu tot cu penalitati si majorari la cca 12 mild lei ROL. Nu este firesc ca fiecare cu ,,fantana” lui?
    Ce-i rau in aceasta?
    Chemati URBAN-ul sa va preleveze probe de potabiltate si apoi convingeti-va singur. Nu neg ca apa este incolora. Locuiti la capat de retea, trebuie vazut, dar apa chiar maro?

    Raspuns pentru d-l Arin Panait:
    OK! Am vazut filmul astazi. Va recomand ca apa pe care o comparati sa o colectati intr-o cratita si o cada cu fundul curat si de culoare alba. De asemenea paharul in care colectati apa trebuie sa fie transparent, fara modele si asezat in fata unei suprafete albe. Nu neg ca apa este perfect limpede, dar este grava o astfel de manipulare.
    Ati sesizat si dvs ca apa se limpezeste, consideratiile tehnice au mai fost explicate si o voi face-o si in continuare. Nu cred ca este cineva care imi pune la indoiala cunostintele tehnice si experienta. Daca ar fi asa … inseamna ca toti mintim si nu mai avem incredere in nimeni.
    Inteleg, poate aveti o sensibilitate de va doare burta, este bine sa consultati un medic, si apoi imi spuneti si mie, cu certificat ca sa fim credibili. Ce ziceti? Aveti curajul sa veniti alaturi de mine sa verificam impreuna tot ce afirm? Sa vedem care ar fi consecintele prejudiciilor de imagine?
    As fi onorat sa va cunosc personal. Dvs ma cunoasteti, nu aveti cum, sunt pesoana publica cu toate cele la vedere.

    Raspuns pentru Clementina, ieri 21.34:
    Tac institutiile statului, fiindca unii dintre ei au decredibilizat proiectul, amanandu-i punerea in functiune, furnizand informatii trunchiate sau fara sa aiba acest drept, fapte penale de altfel. Pai, nu este simplu, daca l-au criticat cum ar putea sa fie altfel?
    Pai toti cei care au facut probe, au ,,descusut cu acul” toate componentele proiectului si documentatiei de autorizare, etc sunt niste ta … Nu au argumente impotriva la ce au provocat, nu pot sa recunoasca acum sau sa spuna altceva decat au spus. Sunt niste ,,cozi de topor” in mana celor care-i protejeaza. Oricum nu eu sau din partea mea.
    Cunosteam toti cei care am participat la procedura de autorizare de la Institutul National de Sanatate Publica ca este posibil ca sistemul de distributie sa influenteze calitatea apei datorita conductelor vechi din fier. Procedura de autorizare a durat mai mult de un an.
    Concluzie: ,,tacerea-i dulce ca mierea”. Intrebati-i si pe cei de la URBAN. Ei extrag apa, ei o trateaza, ei o furnizeaza, ei o incaseaza. Vedeti ce va raspund.

    Raspuns pentru No comment, astazi 7.55:
    Aveti dreptate, fostul director cel sub care s-a derulat proiectul este numit politic, sigur si cel actual, de PD-L.
    Nu le iau apararea, in cazul sanatatii publice nimeni nu poate sa se ,,joace de-a craca”. Nu cred ca salariile sunt asa mari, poate sporurile, stiti bine.
    Probabil sunteti cadru didactic, sau student/absolvent al Universitatii Spiru Haret, imi cer scuze daca gresesc, dar un lucru este sigur, o cunosc personal pe d-na ministru Andronescu, este un om simplu. De doua ori a fost la Slobozia. Stiti cu ce autoturism a venit? Cu o Dacia Logan. Stiti cum i-i era numele soferului? NIMENI. Am intrebat: d-na ministru, plecati singura, la drum de seara? Comparati cu alte ministrese si vedeti ce AUDI au si de cati Euroi? Nu toti suntem la fel. Iau apararea d-nei ministru fiindca o cunosc.
    Sunt in PSD de la inceputuri, nu stiu ca PSD sa aiba legaturi cu aceasta universitate sau sa fie PSD-ista. Se poate spune orice si de catre oricine. Si eu pot sa fac acest lucru despre dvs, mai ales ca nu v-ati afisat identitatea. Poti sa spui orice, mai ales de PSD. Nu cred ca iubiti PSD.
    Stimate domn, probe se iau de la toate puturile si in functiune. Nu stiu cum naiba ati inteles dvs ca numai un put are apa potabila. Va spun, poate intelegeti si dvs ca toate puturile contin amoniu cu limite intre 1,5 – 1,9 mg/l care se reduce prin clorinare pana la 0,01 – 0,02 mg/l fata de limita de 0,5 mg/l cat prevede legea. Restul sunt prostii si manipulari ordinare.
    Exemplu de manipulare in context: ,,si probabil ca cei de la DSP sunt sunati sa ia probe de apa atunci cand putul cu apa potabila este in functiune (am explicat in alt comentariu la un alt articol care e treaba cu puturile… ca se rotesc in functionare)”.
    Inteleg ca dvs scrieti articole, aceasta indeletnicire este specifica ziaristilor. Va pricepeti bine la a scrie. Dar ce nu stiti si trunchiati: puturile in functiune sunt in numar de 18 cu un debit total de 250 l/s reprezentand 900 mc/h debit cu mult mai mare decat cel de regim si uneori mult mai mic decat consumurile periodice (noaptea, de ex) si atunci in mod evident ca se functioneaza conform unei scheme de functionare in care timpii de functionare aferent fiecarei pompe sa fie egali evitandu-se de asemenea fenomenul de nisipare.
    Acesta explicatie o fac in special pentru cei care citesc si doresc sa inteleaga.

    Raspuns pentru un parinte, astazi la 9.13 (acum 2 ore):
    Da, si eu sunt parinte, am aceleasi ingrijorari. Sunteti captivul/a unei manipulari. Iata care sunt argumentele: ,,cum oare sa ii dau eu copilului meu sa bea apa verde-maronie, infecta?”, ,,Cum sa fac mancare petru copil cu apa asta pe care zici ca o iau din balta?”.
    Va intreb: chiar credeti in ce spuneti? Va rog si pe dvs, veniti acasa la mine vedeti si apoi spuneti. Nimeni nu neaga ca apa este colorta, ca nu sunt probleme cu retelele de distributie interioare, exterioare. Veniti la instalatiile noastre si vedeti.
    Pai, nu ati mai consumat apa tulbure sau ruginie? Cu ce era mai buna cea din Dunare care mai era bauta de nu stiu cate ori si de altii?
    Treburile bune se fac in timp si cu rabdare. Mai spun: o casa intodeauna se incepe cu fundatia, nu cu acoperisul.
    URBAN-ul conform prescriptiilor tehnice trebuia sa spele intai conductele apoi sa porneasca sursa noua. S-a facut altfel. Totul a pornit din vara trecuta de la criza apei de zece zile provocata de intreruperea AMONIL, atunci cand un prost, sef de statie de tratare fiind el, cand a introdus in apa var cloros. Eu am considerat-o ca un sabotaj, nu prostie deoarece apa nu constituia nici un pericol.
    Sunt multe de spus, dar ce mai conteaza cand oamenii nu au incredere si au parte de minciuna la tot pasul.

    Cu sinceritate,
    Gabi Ionascu

  20. @ george – ” primarul este unul din actionarii Urban SA, deci are si el partea lui de dividende! ”

    mare ti-e gradina, Doamne!!!! atatea prostii s-au scris pe subiectul asta, ca-mi vine sa sterg totul… da’ o aberatie ca asta nu am mai auzit.

  21. Domnule primar observ ca sa dati raspunsuri pe guraialomitei.com avetimp dar sa imi raspundeti la 3 sesizari de o luna aproape nu vreti?

    uitati una dintre reclamatiile la care domnul Ionascu nu raspunde stiu ca nu scriu unde nu trebuie insa alta solutie nu gasesc

    “Buna ziua,

    Reclamatia Dumneavoastra are nr. 25110/26.06.2009

    Serviciul Relatii cu Publicul
    Primaria Municipiului Slobozia
    Tel.0243-207130

    On 25 Jun 2009 at 10:53, valy badea wrote:

    Domnule primar, v-am lasat o reclamatie pe http://www.domnuleprimar.ro insa nu
    mi-ati raspuns, probabil nu am trimis unde trebuie acest e-mail insa as avea
    patru intrebari. (1) De ce nu ne faceti in oras piste pentru biciclisti? Pe
    sosea daca merg cu bicicleta sunt claxonat de toti soferii si imi zic sa merg
    pe trotuar insa daca merg pe trotuar ma injura pietonii si imi zic sa o iau pe
    sosea, dumneavoastra ce ati face daca ati fi in locul meu? v-ar convenii sa
    va injure toata lumea? cu siguranta o sa imi ziceti ca nu este destul spatiu. A
    doua intrebare, de ce nu construiti un club de ciclism la Slobozia? sunt atatia
    copii in acest oras pasionati de acest sport, am inteles ca o sa reconditionati
    vechile centrale care nu mai folosesc si ca o sa faceti un nou sediu al politiei
    comunitare nu le ajunge cel de la central? iar aruncati banii aiurea? Cat
    v-ar costa sa ne faceti si noua un mic club de
    ciclism ? (2) O alta problema ar fii CAINII
    VAGABONZI ii gasesti la tot pasul mai ales
    in zona pietii si 500, misuna mai rau ca
    gandacii ba chiar anul trecut m-a muscat unul
    la G1 langa spital, a sarit dintre masini nici nu l-
    am vazut.(3) Alta problema legata de caini,
    acele locuri de joaca pentru caini din parcuri
    SUNT CONSTRUITE DEGEABA stapanii trec
    cu caini pe langa ele ba chiar ii lasa si liberi
    fara zgarda si ne alearga pe cei care ne
    plimbam cu bicicletele iar politia comunitara
    ridica din umeri ori se ascunde. (4) O ultima
    chestiune ar fii curatenia pe strazi, in Iasi politia
    te amendeaza daca ai aruncat tigara pe jos, la
    noi cand se va intampla asta? Am fost la
    craiova anul trecut n-am cuvinte fata de acel
    oras nu gaseai o hartie pe cea mai mica strada
    la noi cand o sa vedem asa ceva? Astept un
    raspuns!

    Multumesc! ”

    iar pe langa ce am scris acolo mai adaug ca, conform normelor U.E in orasele in care populatia depaseste 20.000 de locuitori iar la noi fiind de 52.000 primarul poate cere de la uniune bani NERAMBURSABILI pentru construirea de piste pt biciclisti. Rusinica domnule Ionascu. Tot la aceea reclamatia am mai uitat sa adaug ca daca merg pe soesea de ex Dn 2A sau E60 tiristii aproape te baga in sant nu le pasa ca mai esti si tu cu bicicleta in trafic, iar pe langa tiristi mai sunt si taximetristii care astepta in statii si flac glume de kkt si scuteristii lafel. Si o ultima chestie pe care acum mi-am amintit-o ar fii acel club de ciclism, toate orasele care se respecta au cluburi de exemplu Bucuresti, Constanta, Timisoara si multe altele de ce nu vreti sa ne faceti si noua un mic club? Ce sa fac sa ma duc la Bucuresti daca vrea club? La scoala va duceti dumneavoastra in locul meu? O sa reconditionati centralele alea de bloc si le faceti sediu nou prostilor cu 10 clase de la comunitari si o sa bagati nustiu cate milioane in el,le-ati luat si scutere acuma dar nici macar nu le folosesc.Vreti sa va luati alte utilitati in viloaca si nu mai aveti bani si doriti sa furati iar? Sper sa imi cititi si mie plangerea. Suntem si noi tot oameni. Suntem in trafic nu ne vedeti? Aveti orbul gainii?

    Domnule Florin va rog foarte mult sa nu stergeti acest articol!

  22. @Primarului

    Ce are a face coada vacii cu stampila primariei? Ce vina am eu ca URBANUL nu a spalat conductele? Inainte de schimbarea cea mare, apa nu avea culoarea asta. O stie toata lumea. Acum o dam pe dupa visin, cum ca se clorineaza, se coloreaza, se aia, se cealalta. Dom’le, problema e simpla. Apa nu junge la la toata lumea la calitatea necesara uzul fara reticente. Acum, dupa o saptamana de cearta si polemici, dupa ce am pus filmul si sm vazut si pozele altora, recunosc faptul ca transparenta incepe sa se accentueze. Dar dupa cate s-au spus aici, dupa ce am trecut prin ce am trecut, inca am mari dureri de burta si pe caldurile astea nu pot eu, un asmatic, sa plec la spital si sa mor acolo de cald si de tantari pe marginea uni pat cu doi abonati pe metrul patrat numai ca sa dau o hartie domnului primar ca sa vada dumnealui ca ma doare burta. Ma doare, ca daca nu ma durea nu ma bagam in polemica asta stupida. Prefer sa ma tratez acasa asa cum pot si sa injur in gand toate oficialitatile care s-au pretat la mizeria asta. Chiar daca dupa o luna apa ar fi transparenta la fel ca cea dinainte, eu tot nu voi mai avea curajul sa gatesc cu ea vreodata. E normal ca oamenii sa fie suparati. Oameni nu vor explicatii de ce e apa verde sau maro. Oameni vor ca apa SA FIE cum trebuie. Nici verde, nici maro, nici cu fier si nici cu clor. Si mai vrem sa stim de ce nu s-au luat masuri pentru ca apa sa nu ajunga la noi asa cum a ajuns, de ce nu am fost avertizati sa nu o folosim ? De ce s-a tergiversat atat? Hmm, nu cumva pentru ca stiati ca se va curata in timp si nu va mai face nimeni scandal dupa ce apa devine transparenta? Da-i dreaqu de fraieri, sa rabde si ei ca nu mor. Pana se curata. Ori tevile ori reclamagii care nu stiu sa precieze gustul sublim al apei maro. O dam nitel de gard ca sunt “provocatorii si agenturilil straine care vor sa ne discretize” si scapam basma curata. Aici nu prea este asa. cel putin in ceea ce ma priveste, eu nu am cum sa discretitez mai mult. Eu ma revolt atunci cand sunt tratat ca fraier care trebuie sa vin la vot si sa pun stampila fara sa pun intrebari, fara vreau o apa curata la robinetul.
    Nimeni nu face aici aplicatii politice pentru inlaturarea primarului. Putin imi pasa cine e primar, daca el face ceva pentru mine. Deocamdata, va consider vinovat domnule Ionascu pentru ce s-a intamplat. Trebuia prin autoritatea pe care o aveti sa preintampinati toate aceste neajunsuri. Trebuia sa puneti urbanul sa spele conductele, trebuia sa ne avertizati sa nu gatim cu apa 3 luni pana iese fierul, clorul sau mai stiu eu ce compusi din apa, trebuia sa procedati altfel. Nu sa ne expuneti. Si sa va expuneti singur la toate acuzatiile astea. Pentru ca de nu erau probleme, lumea nu se inversuna impotriva dvs. asa cum s-a intamplat. Si nici nu ati fi dat apa la moara adversarilor politici. Poate ca la blocul dvs. apa arata bine. Poate ca la altele arata rau. Trebuia sa va informati inainte. Domne, ce se intampla daca eu dau drumul la apa asta, bag clor sa omor ganganiile din ea si eliberez rugina din conducte? Sar astia pe mine si ma omoara? Doare burta pe vreunul? De ce la unii e muma si la altii e ciuma? De ce la ala e maro si la mine e alba? Nu stau. Ma duc si ma zbat pentru urbea in fruntea careia ma afirm cu panglica tricolora pe umar. Daca ati fi procedat cum trebuie, nu iesea e a iesit. Acum, ca e alba, ca e transparenta, ca e maro, apa va lasa o pata mare pe constiinta dvs. Nu o spun eu, o dovedesc faptele. Nu ma acuzati pe mine ca as fi manipulat de nush cine sa va discreditez. Nu ma intereseaza discreditarea dumital mai mult decat durerea mea de burta si chinul prin care am trecut acordand incredere spuselor ca apa e buna. Dupa o saptamana de asteptari am decis sa fac filmul si sa-l postez. Nu voi mai folosi niciodata apa de la robinet decat pentru spalatul vaselor dar si asa imi da fiori. Spuneti ca sunt eu mai sensibil la burta. Nu sunt singurul. Iesiti pe strada des. Va observ mereu. Intrebati oamenii, vorbiti cu ei. O sa intelegeti mai mult decat din posturile de pe internet. Luati masuri pentru oamnii care au incerede in dvs. si nu va lasati dus de val. Un primar are responsabilitati. Trebuie sa-si duca crucea cu bine si cu rau dar nu sa se lase pe-o ureche. La’s ca se curata ele conductele si se uita chestia asta. Va sigur eu ca nu se uita. Cand va veni ziua votului, oamenii isi vor aminti. Nu mai merge cu zaharelu’.
    Era mult mai simplu daca se proceda altfel. Nu ne mai chemati pe la puturi sa vedem, sa nu’sh ce! Faceti ce aveti de facut, dregeti si reparati supararile pe care ni le-ati facut si apoi, daca va mai ramane timp, asteptati sa uitam si poate o sa va votam. Succes!

    @Gura Ialomitei

    Ai dreptate. Cred ca se raceste Gura Ialomitei degeaba. In afara de polemici si dezvinovatiri nu se va intampla nimic. Apa va curge, conductele se vor curata, noi o data cu ele si totul va deveni o poveste de demult, atunci cand oamenii din Slobozia inca mai erau sanatosi la burta…

  23. Pt. dl. Primar Gabi Ionascu.
    In legatura cu doamna ministru sunt in mare masura de acord cu ce a facut, chiar daca pentru dansa inseamna sinucidere politica (singurul lucru care mi s-a parut deplasat a fost eliminarea de la concursul de titularizare a celor cu diplome de la spiru, asa cum restul au primit 5 ani sa intre in legalitate trebuiau si cei de la titularizare sa fie primiti).

    Orice partid din Romania are tendinta sa scape de cei care prezinta un risc sa piarda voturi (sau sa nu aduca atatea voturi cat spera ei).
    Nu e o noutate acest lucru. Mai bine se sacrifica un om, nu conteaza cat de muncitor sau cinstit e, decat sa se piarda voturi (sau din alte motive). Avem exemplu concret chiar aici in Slobozia: PD-L a scapat de Maria Petre.
    Cand vom reusi sa nu mai sacrificam oameni buni pe interese politice va fi o mare realizare. Nu conteaza ca e de la PD-L, din cate imi amintesc eu PSD-ul e la guvernare cu PD-Lul (poate realizeaza ca aesti 4 ani va fi ultimii la guvernare ai PD-L si vrea sa schimbe taberele). Primarul din Amara tot de PSD tine, consiliul judetean tot de PSD, nu se putea gasi o solutie sa il faceti sa plateasca datoriile?

    In legatura cu puturile. Din cate imi amintesc din ce se scria prin presa era ca doar unele puturi nu au apa care se incadreze in norme.

    Mi se parea normal un comunicat in presa locala sau chiar un pliant in care sa se explice tot, pe intelesul tuturor. Asa evitati orice “manipulare ordinara”.

    39km de tevi de fier? vorbim de tevile care vin de la puturi in Slobozia?
    Daca da nu se poate gasi o solutie sa fie pornita instalatia la capacitatea maxima si toata apa aruncata in Ialomita pana se curata respectivele tevi, daca ele sunt problema de culoare a apei?

    Incercati sa explicati oamenilor pe intelesul lor.
    Eventual cu specialisti aduci de la laboratoare cu un nume greu din tara sau din uniunea europeana. Tacerea nu face decat sa alimenteze speculatiile. Asa cum in campaniile elctorale s-a umplut orasul de fluturasi puteti sa faceti si acum aceelas lucru.

  24. Nu inteleg de ce atata tam tam. Beau si ma spal de aproape 3 saptamani apa asta si pana acum nu am murit! Domnilor credeti ca e cineva nebun de legat sa fi dat drumul la apa daca nu era potabila..cineva iresponsabil sa faca acest lucru e
    vorba de 60000 de oameni……oameni buni! A am inteles lucrati la AMONIL si s-a luat o sursa…de jupuit prosti….! Ani la rand s-au jucat mai mari AMONIL cu buzunarele noastre,se pare,dupa ultimile dezvaluiri.Apropo ce datorie are URBAN…?! Cine i-a controlat pe cei de la AMONIL cand emiteau facturile de plata catre URBAN ..ca din cite stiu numai ei aveau aces la apometru!Parca ar fi mai bine sa platesc 2 lei apa decat 10 lei cit o umfla AMONILUL.

  25. Si poate imi spune si mie cineva cum de este teava prin care venea apa de la Slobozia in proprietatea Amonil?
    Si cum de nu se poate aplica trecerea ei in proprietate publica asa cum se aplica si cu terenurile peste care urmeaza sa se construiasca obiective de interes public?

    Pt. dl. Primar:
    Da, este posibil ca sa fie bloc situat la capat de coloana.
    Problema e ca in cei aproximativ 30 de ani de can este blocul nu am avut atatea probleme cu apa cate am avut in umtima perioada.
    Culmea e ca am votat cu PSD in multe ocazii… (as putea spune ca inca mai cred in social democratie) si se pare ca o sa fiu nevoit sa votez pentru ca imi e frica ca nu cumva daca vin altii la putere sa incerce sa fure si ei mai mult. Cu toate acestea apreciez blogul doamnei deputat Cristina Pocora cred ca e singura ales (la nivel local, judetean sau national) din Ialomita care practica acest sistem de a fii in legatura cu prin mijloace moderne cu cei care au ales-o, pentru a o cunaste mai bine, cum gandeste, ce fel de persoane este. Sunt curios ce se va intampla dupa alegerile pentru presedintele romaniei.

    In legatura cu doamna ministru ati putea face un serviciu toti celor care au facut facultatea la Slobozia sau la Amara sau macar pentru cei care vor sa o faca de acum incolo la o facultate din Slobozia si sa rugati ministerul educatiei sa verifice toate universitatile care activeaza sau a activat pe teritoriul municipiului Slobozia sau cel al orasului Amara.

  26. Pentru Licus:
    Vorbim dupa ce bei 5-6 ani apa aceasta.
    Sau mai bine zis o sa ne vedem prin spitale cu pietre la rinichi sau pe lista de asteptare pentru transplant de ficat sau rinichi.
    Sau eventual o sa ne vedem peste cateva luni sau 1-2 ani prin magazine cumparand masini de spalat noi, centrale termice noi….
    Pai cine ar fi trebuit sa ceara un control la Amonil sau o solutie pentu a plati exact ce consumam sau macar declararea conductei ca bun de utilitate publica si trecerea lui la Primaria Slobozia.
    “Domnilor credeti ca e cineva nebun de legat sa fi dat drumul la apa daca nu era potabila”
    Foamea de bani face orice.
    S-a poluat tot globul din foame de bani.
    S-au distrus specii de animale si plante din foame de bani.
    S-au pornit razboiae din foame de bani (vezi Irac unde s-au dis si romanii sa moara ca prostii in razboziele altora)
    S-au vandut rude si prieteni din foame de bani (sau chiar s-au omorat intre ei).
    S-au bagat fel si fel de chestii in alimente, bauturi si tigari ca sa te faca dependent de ele si de fapt sa iti distruga sanatatea din cauza dorintei de imbogatire ale unora.
    S-au aruncat peste culturile de grau, porumb si altele fel si fel de substante pentru a le face sa produca mai mult din cazua dorintei de a avea cati mai multi bani.
    S-a ajuns la criza economica mondiala din cauza foamei de bani.
    Si tu te gandesti ca nu ar risca nimeni 60.000 locuitori?
    Tu ce preferi? Un loc caldut de director? Sau sa fii sluga la un patron ca nu iti mai da nimeni nici o functie importanta pentu ca “ai avut tupeul sa musti mana care te hranea”? Sau cine ar mai angaja un ziarist care s-ar apuca sa vorbeasca/scrie de rau (adica daca observa ca respectivul patron incalca legea si se apuca si vorbeste de acest lucru) de cel care ii da salariul? Raspunsul: un patron care stie curat, dar cum nu stiu cati patroni de presa sunt curati in zilele noastre foarte probabil ca respectivul jurnalist va ramane somer (fara nici o aluzie la nici un jurnalist local). Deci, un director care vrea sa ramana director indiferent de cine vine la putere va incerca sa se puna bine cu toti (prin urmare nu va musca mana celui care il hraneste sau e posibil sa il hraneasca).

  27. Ca tot vorbeam in comentariul de mai devreme de ce fac anumite persoane pentru bani, avem destule cazuri concrete si in Romania:
    Caritas, FNI, Spiru Haret, “marile privatizari”, etc….

    Nu ma intereseaza cine este primarul Sloboziei, ma intereseaza sa faca treaba (nu ma intereseaza planurile “marete” doar treaba concreta), sa avem apa OKa, sa incerce sa aduca firme sa constuiasca fabrici, ceva… (fara sa li se ceara comisioane sau nu mai stiu ce) pentru a creea locuri de munca, sa nu mai “asculte” de cei care nu vor sa le fie puse in pericol “afacerile”.

    China a oferit toate avantajele firmelor din afara sa vina sa constuiasca la ei, la noi ii jupuim cu taxe locale si centrale.

    Abia in 2009 au inceput si in Slobozia sa se construiasca SuperMarketuri, de ce asa tarziu?

    Poate ca dl. Ionascu nu are consilieri buni (juridici, economici sau de alta natura) care sa ii dea cele mai bune sfaturi. Pentru ca un primar sa fie bun trebuie sa aiba in spate si consilieri buni, consilieri care sa aiba curajul sa zica “Dl. Primar, aici nu e bine sa facem asa…. aici gresiti…” nu sa fie doar un simplu “lingau de partid” care sa zica “Da sefu… cum ziceti dumneavoastra sefu…”. E prea mult ca sa ceri unui om sa fie si jurist si economist si inginer si alte specializari care sunt necesare unui bun primar de aceea are nevoie de consilieri. Pentu a fi un primar bun mai trebuie sa treci din cand in cand peste interesul partidului sau al firmelor de partid si sa vezi interesul cetateanului.

    Nu stiu daca dl. primar are consilieri, cu atat mai putin, in cazul in care are, nu stiu cine sunt.

    Debrei A. Benton: “De obicei, succesul vine din responsabilitatea asumata. Generozitatea, in special in cazul realizarilor de grup, este trasatura specifica adevaratului lider. Un bun manager este dispus sa isi recunoasca greselile, dar nu si sa isi ceara scuze pentru ele. In timp ce recunoasterea propriilor greseli ar putea reflecta putere, e mai bine sa se admita ca ceva n-a mers cum ar fi trebuit si sa va asigurati ca situatia nu se va repeta. De asemenea, un bun manager nu se va teme sa examineze motivele pentru care a aparut situatia amintita si sa gaseasca vinovatii/solutii cat mai curand. Prin intermediul acestei abordari, scuzele nu mai sunt necesare, pentru ca greselile se transforma in sanse de a invata si de a progresa.”

    Emil Constantinescu: “Importanta consilierilor este colosala, dar ea trebuie dublata de capacitatea presedintelui de a folosi expertiza care i se ofera”.
    (presedinte de tara, de consiliu judetean, primar, …)

    Daniel Bichis: “Alaturi de liderii de succes, exista, din ce in ce mai des, un consilier care le creeaza un cadru de discutii neutre si competent, in care managerul isi clarifica optiunile si abordarile, astfel incat continua sa ia cele mai oportune decizii si se concentreaza pe aspectele cu adevarat esentiale. De asemenea, il ajuta sa formuleze si sa testeze idei si strategii personale sau ale companiei, iar astfel castiga limpezime in viziune si coerenta in actiuni.”

    Prin urmare nu ma intereseaza nici scuzele cuiva (primar, directori, etc), nici demisia/demiterea cuiva (primar, directori, etc) ci doar sa am apa la o calitate cat de cat acceptabila. Daca cei aflati acum la conducerea orasului, a firmelor sau a institutiilor care au atributii in problema apei nu vor sau nu sunt in stare sa gaseasca o solutie se poate trece la partea a II-a… demisia/demiterea.

    Si nu cred ca am cerut prea mult?

  28. eu stiu sigur ca nu mai vreau apa din borcea, prin amonil… mai stiu ca unii se leaga de subiect pentru a profita si nu pentru calitatea apei sau grija fata de locuitorii orasului… miza e oricum dar nu cetateneasca…

  29. 1) Am conducte din PVC si este la fel ca in poze apa. (chiar daca sunt din PVC tot e capat de coloana) Ce trebuie sa fac in cazul acesta? Sa ma mut?

    2) Ne recomandati sa punem conducte din PVC dar dvs. ati folosit de la puturi in oras conducte din fier?

    3) “toate puturile contin amoniu cu limite intre 1,5 – 1,9 mg/l”
    Deci sa inteleg ca:
    Daca apa nu miroase a clor inseamna ca e posibil ca amoniul din apa sa fie peste limita legala?
    Prea mult clor in apa nu strica?
    Din ce am gasit pe ner: Limita de clor residual in apa distribuita este de 0,2-0,5mg/l

    Domnule primar, va recomand, SINCER, sa cititi:
    http://www.evenimentul.ro/articol/sa-tratam-apa-acolo-unde-o-consumam-si-cind-o-consumam.html

    “…Influenţa clorului asupra sănătăţii
    Astfel, clorul în combinaţie cu acidul humic (care există în toată apa de pe pămînt) formează trihalometani care sînt substanţe dovedite cancerigene…

    Clorul din apă distruge complet vitamina C ca şi bacteriile cohabitante care ajută la absorbţia vitaminelor, mineralelor şi a substanţelor hrănitoare. Tot clorul din apă este responsabil de apariţia cancerului la ficat şi colorectal. Este apa de la robinet potabilă? Trebuie să mă tem de clorul din apă? Sînt întrebări la care răspunsul este încă insuficient pentru a fi acceptat de toată lumea.

    Apa de la robinet, duşmanul gravidei

    Apa de la robinet poate fi periculoasă pentru femeile însărcinate. Ele prezintă riscul de a pierde sarcina din cauza consumului de apă clorurată. Aceasta este concluzia celui mai recent studiu al Fundaţiei Americane pentru Studiul Apei.

    Clorul, în combinaţie cu mineralele sau alte materii organice prezente în apă, duce la formarea unor compuşi (numiţi bromodiclorometan), care pot fi cauza unor forme de cancer sau a anumitor probleme de reproducere. Studiile pe oameni au demonstrat că expunerea uşoară la aceste substanţe chimice măreşte riscul de dezvoltare incompletă a fătului şi de avort spontan. Doctorul David Savitz, de la Universitatea din Carolina de Nord, a monitorizat 3100 de femei însărcinate, care au băut apă de la robinet provenind din trei surse de distribuţie.
    ….
    Recomandările Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) privind clorurarea apei potabile stabilesc valoarea limită de 5 miligrame clor pe litru. Aceste reglementări sînt valabile şi în Europa, inclusiv în România. În decembrie 2004, un raport al Institutului Francez de Sănătate Publică asupra riscurilor determinate de produsele pentru clorurarea apei arată că aceste substanţe chimice nu au relevat un impact asupra reproducerii umane din cauza lipsei de date, în timp ce experimentele pe animale de laborator au evidenţiat pe larg efecte negative.

    Cu toate că este clorurată, apa de la robinet conţine totuşi paraziţi. Dintre aceştia, cel mai frecvent se întîlneşte giardia. Boala provocată de acest parazit, numită giardioză, afectează cu predilecţie copiii. De aceea, consumul de apă de la robinet este absolut contraindicat celor mici. Copiii care suferă de giardioză prezintă următoarele simptome: diaree, dureri abdominale difuze, apetit diminuat şi capricios, anemie, nervozitate. Însă în 30 la sută din cazuri, infestarea cu giardia nu este însoţită de manifestări clinice, purtătorii rămînînd asimptomatici.

    (Cătălina Rudencu – medic specialist expertiză medicală, Floarea Damaschin – medic primar igienă, conferenţiar, doctor în ştiinţe medicale, şef disciplină igienă la Facultatea de Medicină din Constanţa, Gabriela State – medic rezident MF; cu acordul Asociaţiei Naţionale de Terapii Complementare din România)

    ———

    Si pentru cine se pricepe la chimie:
    http://www.inservaqua.ro/the-project/clorinareaapei.html

  30. Da, nici eu nu vreau sa beau apa din Dunare, bauta de 5-6… 100 de ori.
    (Bauta e putin spus… ca de fapt…. multa provine din canalizarea localitatilor de pe traseu, din ape reziduale si dejectii de la oameni si animale)
    Dar nici sa imi risc sanatatea cu apa care imi vine mie acasa acuma.
    Hai ca se strica masina de spalat sau centrala…. alea le mai repari daca ai bani…

    Valorile extreme ale clorului rezidual au fost stabilite între 0,05-0,5 mg/dmc. Sub 0,05 mg/dmc apa nu se consideră dezinfectată, iar peste 0,5 mg/dmc capătă gust şi miros neplăcut. S-a constatat însă că, la concentraţii egale de clor rezidual, efectul dezinfectant nu a fost totdeauna egal. Faptul a fost explicat prin prezenţa unor compuşi organici care au capacitatea de a fixa clorul rezidual. Dintre aceştia, cel mai frecvent se întîlneşte amoniacul.

    Metodele de purificare dure reduc mult din calităţile naturale specifice sursei din care este preluată apa, iar parcursul apei pînă la consumator, prin sistemul de conducte, îi alterează semnificativ puritatea. Tratamentul preferat de purificare a apei de la robinet implică utilizarea clorului pentru îndepărtarea bacteriilor şi a altor paraziţi din apa potabilă. Dar atunci cînd clorul reacţionează cu compuşi organici din apă se produce trihalometan care poate cauza cancer. În schimb, cryptosporidium, un parazit microscopic ce poate cauza probleme serioase de sănătate sau chiar moartea, este rezistent la clor.”

  31. Din cate am inteles eu din materialul de mai sus:
    Datorita faptului ca avem amoniac in apa trebuie folosit clor in cantitati destul de mari.
    Prin urmare, valoarea clorului rezidual poate fi in jur sau chiar peste valoarea extrema.
    Totodata am mai vazut ca in combinatie cu alte “produse” (microbi, substante, etc) clorul poate favoriza aparitia cancerului.
    Clorul din apa distruge complet vitamina C si bacteriile care ajuta la absorbtia vitaminelor, mineralelor si a substantelor hranitoare.

    Deci, domnule primar:

    Cat clor avem in apa?
    De ce nu faceti alcatuiti o comisie cu experti in materie de la bucuresti care sa spuna daca apa prezinta riscuri pe termen scurt mediu sau lung al populatiei municipiului?
    Sau macar de ce nu se fac publice rezultatele analizelor la fiecare put in parte si o serie de rezultate realizate in decurs de o saptamana de la diverse apartamente din oras realizate nu de URBAN si la un laborator destul de recunoscut la nivel national sau european.

    Nu va cere nimeni, INCA, demisia. Vrem doar sa avem doar garantii concrete (nu vorbe in vant).

    Nu ma intereseaza ce spune cineva care probabil a facut chimia pe la Spiru Haret, ma intereseaza ce spune un profesor doctor sau macar cineva cu un “nume” in tara aceasta.

    La chimia care o stiu eu: “Apa este: lichid inodor, insipid şi incolor, de cele mai multe ori, sau uşor albăstrui sau chiar verzui în straturi groase”
    Ceea ce avem noi la rubinete are culoare galbena – maro (in straturi groase), are gust si are si miros, prin urmare nu se incadreaza in definitia apei.

  32. Pt.dl.Primar:

    Ma simt onorat pentru faptul ca mi-ati raspuns. Dar parerile mele consider ca nu sunt asa cum le catalogati dv. adica “toxice”. Sunt convingeri la care am ajuns sigur observand zi de zi modul in care se prezinta apa de la robinet, si din documentari pe internet. Dar sunt intrebari la care evitati sa raspundeti in continuare, cum ar fi: de ce tocmai acum se coloreaza apa, pe aceleasi conducte a curs apa ani si ani de zile, deci s-a intamplat ceva. Sustin in continuare ca apa nu este tratata doar cu clor ci si cu alte substante chimice care ar neutraliza compusii azotului din apa subterana (azotati, azotiti), si tocmai acele substante conduc la colorarea apei, ori prin ele insele ori prin actiunea lor coroziva asupra conductelor. Ceva-ceva este, iar dv. ascundeti adevarul.
    In rest, nu am nimic cu dv., nu va antipatizez cum nici nu va stimez in mod deosebit, dar asta nu ar trebui sa va deranjeze prea mult, este soarta oricarei persoane publice, postura pe care v-ati ales-o singur. Iar daca ati ales sa fiti primar, prima grija ar fi sa aveti grija de concitadinii dv., de sanatatea lor, de nevoile lor, de traiul lor de zi cu zi, atat cat ii revine, ca sarcina, unui primar.

    PS. Ma de mult, la tv., a fost un reportaj facut in Norvegia. Reporterul roman l-a intrebat pe un trecator cum il cheama pe primul-ministru al Norvegiei si ce i-ar cere el in mod deosebit; cetateanul a spus ca nu stie cum il cheama, nu are ce sa ii ceara, iar ca un prim-ministru sa fie bun, trebuie sa nu se stie ca exista. Parafrazand, cred ca dv. veti fi un bun primar cand nu ne va interesa cine ocupa aceasta functie, fiindca un cetatean multumit, nu are de ce sa se gandeasca la autoritati. Dar ceea ce se intampla zilele acestea este exact inversul ideii de mai sus, fiindca problemele sunt create de dv. si tot dv. trebuie sa le rezolvati. Noi doar constatam, asteptam, mai si injuram… dar mai mult nu putem face!

  33. Apă potabilă face parte din categoria apelor dulci care au un grad de puritate (referitor la bacterii şi substanţe toxice) ridicat încât este adecvat băutului, sau pentru bucătăria omului.

    Probleme ce pot apare cu privire la înrăutăţirea calităţii apei sunt în afară de o sursă necorespunzătoare şi instalaţiile de apă ce nu corespund din punct de vedere igienic.

    O apă potabilă de calitate bună trebuie să fie rece ( 5°), cu un gust plăcut, incoloră şi inodoră, cu un conţinut mediu de substanţe minerale (carbonaţi de calciu, magneziu, săruri de sulfaţi cu metalele amintite).

    Concentraţia în minerale stabileşte duritatea apei (în Germania fiind admisă o duritate de 25°cu un pH 6,5 – 9,5).

    Condiţiile de potabilitate ale apei sunt următoarele:

    * să fie incoloră, transparentă, inodoră (fara miros), relativ insipidă (fara gust), să nu conţină substanţe chimice organice sau de altă natură peste limita maximă admisibilă de standardele obligatorii;
    * să fie lipsită de microorganisme patogene şi relativ patogene;
    * microflora saprofită să fie limitată strict la un număr foarte redus;
    * să aibă compoziţie acceptabilă în săruri de calciu care imprimă aşa – numita duritate a apei. Duritatea apei se exprimă în grade germane şi este cuprinsă între 10 şi 20 grade germane.

  34. Buna seara,
    Am citit toate comentariile. Este in regula. Este un eveniment care se petrece foarte rar in viata unei comunitati, si mai rar in viata unei generatii de oameni, si asa cum este normal in democratia zileor de astazi, cand dispunem de mijloace de informere si de dezinfo… sau ascundere a identitatii sa fim mai activi, sa spunem ce gandim noi despre un eveniment sau altul sa ne bucuram sau ingrijoram de ceia ce auzim, vedem, percepem, stim … daca stim detererminat si fundamentat stiintific sau pe baza unor experiente anterioare similare.
    Ei, aici este problema!
    Stimati domni si doamnecomentatori ai acetei nefericite stiri, sau … cum veti dori sa o catalogati: ,,Consilierul liberal Paros Radu vrea referendum pentru demiterea primarului Gabi Ionaşcu” – ,,Intenţia are la bază nemulţumirea unora dintre locuitorii oraşului faţă de calitatea apei din puţurile subterane”.

    Dincolo de toate afirmatiile, lipsa de incredere in autoritatea care emana din politic, etc, etc, stuatia, repet, este urmatoarea:
    1. Toate puturile din frontul de captare in functiune la aceasta data contin amoniu intre 1,5 – 1,9 mg/l,
    2. Aductiunea de la frontul de captare este din tuburi de fibra de sticla cu diametrul 350 – 600 mm corespunzator unui debit maxim de 363 l/s,

  35. Buna seara,
    Am citit toate comentariile. Este in regula. Este un eveniment care se petrece foarte rar in viata unei comunitati, si mai rar in viata unei generatii de oameni, si asa cum este normal in democratia zileor de astazi, cand dispunem de mijloace de informere si de dezinfo… sau ascundere a identitatii sa fim mai activi, sa spunem ce gandim noi despre un eveniment sau altul sa ne bucuram sau ingrijoram de ceia ce auzim, vedem, percepem, stim … daca stim detererminat si fundamentat stiintific sau pe baza unor experiente anterioare similare.
    Ei, aici este problema!
    Stimati domni si doamnecomentatori ai acetei nefericite stiri, sau … cum veti dori sa o catalogati: ,,Consilierul liberal Paros Radu vrea referendum pentru demiterea primarului Gabi Ionaşcu” – ,,Intenţia are la bază nemulţumirea unora dintre locuitorii oraşului faţă de calitatea apei din puţurile subterane”.
    Dincolo de toate afirmatiile, lipsa de incredere in autoritatea care emana din politic, etc, etc, stuatia, repet, este urmatoarea:
    1. Toate puturile din frontul de captare in functiune la aceasta data contin amoniu intre 1,5 – 1,9 mg/l,
    2. Aductiunea de la frontul de captare este din tuburi de fibra de sticla cu diametrul 350 – 600 mm corespunzator unui debit maxim de 363 l/s, reprezentand 1306,8 mc/h de aprox doua ori mai mult decat prelevam din sursa Dunare prin AMONIL,
    3. Statia de tratare are instalatie noua corespunzatoare proceselor tehnologice de taratare asistata de calculator cu dozare automata functie de debitul de acces de la sursa
    4. Sistemul de distributie si transport a apei este din otel – cca. 38 Km, azbociment cca. 3,5 Km, beton, si PVC cca 89 Km. Conducta care alimenteaza orasul este din otel iar cele care alimenteaza comunele Scanteia, Cosimbesti, Ciulnita, Marculesti, cartierele Bora si Slobozia Noua sunt din PVC.
    5. Sistemele de distributie interioara ale blocurilor sunt preponderent din otel zincat la exterior, sisteme aflate in gestiunea propriatarilor.
    Observatie 1: conform specialistilor ,,la schimbarea sursei de alimentare si periodic, conform unor norme tehnice se fac spalari de conducte pentru a indeparta depozitele create. La schimbarea susei de apa se produce de obicei schimburi ionice care creaza noi echilbre chimice in sistemele de distributie. Totodata se produc dislocari din metalul conductelor si din depozite care pot afecta calitatile apei. Procesele chimice de transfer si de echibrare chimica se produc in timp. Datorita stationarii apei in retelel de transport, aceasta se incarca cu componenti chimici de transfer, coroziune, etc, diminuandu-se functie de rata de crestere a debitului de apa tranzitat”.
    Observatie 2: definitia este neconforma legii romane deoarece temperature trebuie sa fie mai mare sau cel mult egala cu 15OC si duritaea mai mare de 5 grade Germane.
    Si inca ceva,
    Astazi 20 iulie, incepand cu ora 10.30 m-am deplasat in 17 puncte pentru a preleva probe de apa impreuna cu salariati ai Autoritatii de Sanatate Publica Ialomita.
    Punctele de prelevare au fost:
    1. Cartier M. Eminescu – Frizerie MB 3,
    2. Cartier Nord-Garii – Pompieri,
    3. Cartiear Micro 6′ – Strand,
    4. Cartier 820 ap – Pizzerie La Costa,
    5. Cartier Pitii – Piata Agroalimentara,
    6. Cartier Manastirea Sfintii Voievozi – Manastire,
    7. Cartiea Stadion – Restaurant La Costa,
    8. Zona Industriala Vest – Fabrica Teletext,
    9. Cartier Slobozia Noua – Casa de copii,
    10. Cartier Bora – locuinta individuala,
    11. Scanteia – islaz,
    12. Cosambesti – gospodarie la intrare in localitate,
    13. Ciulnita – gospodarie la intrare in localitate,
    14. Amara – intrare in staia de pompare,
    15. CV3 – intrare in statia de tratare Slobozia Sud,
    16. Iesire din bazin de stocare 6 000 mc,
    17. Iesire din bazin de stocare 10 000 mc.
    Analizele se lucreaza pe doua laboratoare ageate si autorizate de Institutul de Sanatate Publica din Bucuresti si vor fi diponibile pe acest site imediat ce vor fi intocmite.
    Mai mult de atat ce se poate face? Spuneti? Suteti printre dvs si specialisti, puteti pune umarul, nu?

    Gabi Ionascu

  36. eu stau la V4 sc C….am si eu o problema…am un frigider cu dozator incorporat…si am pus apa de la chiuveta…si mi s-a ingalbenit dozatoru…la fel daca pun apa in chiuveta cu dopul pus e galbena galbena….ce sa mai facem…cum ar putea cineva sa bea apa de acolo????vreau si eu sa stiu?

  37. Pt. dl. primar:

    In primul rand trebuie sa recunosc ca de dimineata chiar eram surprins ca nu mai miroasa apa a clor :-)) Sper ca dupa aceste prelevari sa nu inceapa sa miroasa din nou.

    1) Am citit in comentariu dvs. de pe gazetadesudest.ro: “Trebuie sa sapun acestora ca de vinerea trecuta si pana astazi 17.07.2009 a fost declarata ,,saptamana portilor deschise” la sursa de apa, la statia de tratare, laboratorul de analize, etc.” este prima data cand aud acea ceva pana acum.
    Nu am vazut nici nicaieri scris acest lucru, nici macar pe site-ul primariei.
    http://www.gazetadesudest.ro/?p=1862

    2) In legatura cu <> eu unul nu cred ca am zis nimic de rau de dvs. am zis ca vreau sa am si eu apa OKa la rubinetul de acasa. Cred ca dupa ’89 am castigat dreptul acesta?

    3) Preferam sa ne pastram anonimitatea din umratorul motiv:
    Unii din cei care au scris aici sunt angajati undeva, prin umare au un sef, un director sau un patron. Fiind orasul mic, cam toata lumea cunoaste pe toata lumea… (mai ales daca e sef, director sau patron) In urma cu ceva timp… a aparut o stire referitoare la faptul ca Mihaela Carlan a fost concediata (la presiunile dvs. se spunea pe atunci) ca a transmis la Antena 1 Bucuresti o stire legata de… culmea… apa. Prin urmare, imi cer scuze ca prefer anonim da vreau sa fiu angajat in continuare.

    4) De ce nu s-a iesit pe toate posturile TV si radio si in toata presa scrisa sa spuneti la populatie:
    “Oameni buni, se schimba sursa de apa si prin urmare trebuie sa bagam clor in conducte pentru a spala conductele, asa cer normele europene. Prin urmare, va rugam sa lasati cat mai mult apa sa curga si sa incercati sa consumati apa plata.”
    De ce atata secretomanie? “Ba ca apa de la puturi este OKa” “Ba ca au depasiri”.
    A trebuit sa faca dl. Paros presiuni pentru a afla si noi aceste lucruri.

    5) In legatura cu prelevarea facuta:
    a) Trebuia facuta inca o prelevare din aceelas loc la un interval de 12 ore (sau suficient pentru o rotire la jumatate a puturilor) fata de prima pt ca vorbim de mai multe puturi care se rotesc in functionare.
    b) Nu stiu daca au fost si reprezentantii mass-media? Sa se filmeze cum a fost prelevata apa, eventual pana la depunerea recipientelor la laboratoare. Nu de alta, da atata tacere si secretomanie ma face sa fiu suspicios. Cum spuneam si la punctul 1. si angajatii respectivi care au fost cu dvs. au un sef… un director…
    Plus ca nu ati scris nimic de modalitatea cum a fost transportata pana la laborator. Nu va acuz de rea itentie… da poate un angajat mai “zelos” (sau cu gandiri comuniste gen “sa dea bine in fata conducerii”) s-a gandit sa modifice prelevarile pentru a iesi bine la analize.
    c) Am sa va rog sa prezentati analizele in original (poze dupa originale) si comparativ: Locatia1: LaboratorA, LaboratorB, Maxima admisa; Locatia2: …

    6) Asa cum comune din tara au accesat fonduri europene pentru introducerea alimentarii cu apa, gaze sau canalizare de ce nu accesam si noi fonduri pentru schimbarea conductelor vechi.

    7) Sper ca pe viitor cand se vor mai face spalari de conducte care vor pune sub semnul intrebarii potabilitatea, culoarea, gustul sau mirosul apei sa fim anuntati din timp prin presa.

    8) Imi pare rau ca nu am nici relatiile necesare, nici banii necesari sa trimit si eu o proba la unul din acele laboratoare.

    9) In conformitate cu Legea 458 din 8 iulie 2002:
    Art. 6. – (1) Calitatea apei potabile este corespunzătoare când valorile stabilite pentru parametri sunt în conformitate cu anexa nr. 1, în următoarele puncte de prelevare a probelor:
    a) la robinetul consumatorului şi la punctul de intrare în clădire, în cazul apei potabile furnizate prin reţeaua de distribuţie;
    (2) Dacă în situaţia prevăzută la alin. (1) lit. a) se constată că valorile parametrilor nu se încadrează în valorile stabilite pentru parametri, în conformitate cu anexa nr. 1, din cauza sistemului de distribuţie interioară sau a modului de întreţinere a acestuia se consideră că au fost îndeplinite obligaţiile ce revin producătorului, respectiv distribuitorului, cu excepţia situaţiei în care apa este furnizată direct publicului, precum: unităţi de învăţământ, unităţi de asistenţă medicală, instituţii socioculturale şi cantine.
    Art. 10. – (1) Nici o substanţă sau material utilizat în instalaţiile de producere, distribuţie, îmbuteliere, transport sau stocare a apei potabile nu trebuie să se regăsească în concentraţii mai mari decât este necesar scopului pentru care a fost utilizat şi nu trebuie să lase în apa potabilă, direct sau indirect, compuşi ori impurităţi care să diminueze protecţia sănătăţii.
    Art. 11. – (1) Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, trebuie să asigure disponibilitatea informaţiei în ceea ce priveşte calitatea apei potabile, avizarea consumatorilor despre posibilele efecte asupra sănătăţii şi despre măsurile de remediere luate sau care se impun a fi luate de către autorităţile competente ori de către consumatorii în cauză. Informaţia trebuie să fie corectă, clară, furnizată la timp şi actualizată.
    (6) Producătorii de apă potabilă distribuită prin sistem public trebuie să asigure accesul populaţiei la datele privind calitatea apei potabile produse, să permită inspecţia de către reprezentanţii populaţiei la orice oră acceptabilă, la cel puţin un birou de relaţii cu publicul, să afişeze programul şi numărul de telefon la care se pot obţine date despre calitatea apei potabile produse şi distribuite.
    (7) Datele privind calitatea apei potabile sunt disponibile fără plată pentru populaţia deservită de producător, respectiv de distribuitor. Pentru persoanele fizice sau juridice, altele decât cele din zona de aprovizionare a producătorului, respectiv a distribuitorului, se pot percepe taxe pentru obţinerea informaţiilor privind calitatea apei potabile.
    (8) Autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, împreună cu producătorii, respectiv distribuitorii de apă potabilă, întocmesc şi publică anual, Raportul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, privind calitatea apei potabile, care va cuprinde:
    a) sistemele publice de aprovizionare cu apă potabilă, colective sau individuale, inclusiv cele care furnizează în medie o cantitate de apă mai mică de 10 m3/zi sau care deservesc mai puţin de 50 de persoane;
    b) informaţiile minime cuprinse în raport trebuie să includă cel puţin aspectele la care se referă art. 3 alin. (2), art. 5 alin. (2), art. 8 şi art. 9 alin. (6) şi (7);
    c) situaţia pe o perioadă de un an, publicarea efectuându-se la sfârşitul anului respectiv.

    Prin urmare asteptam sa respectati legile tarii si publicarea rezultatele la analize in momentul sosirii lor (eventual repetarea lor la intervale regulate si publicarea rezultatelor asa cum se procedeaza in alte orase din tara).
    Sprer sa contina toate testele (conform LEGEII nr.458 din 8 iulie 2002):
    Aluminiu1)
    Amoniu (0,5mg/l val. max. admisa)
    Bacterii coliforme
    Culoare
    Concentraţia ionilor de hidrogen (pH)
    Conductivitate
    Cloruri (250mg/l val. max. admisa)
    Clorul rezidual liber2) (0,5mg/l val. max. admisa)
    Clostridium perfringens3)
    Escherichia coli
    Fier1), 4) (200µg/l val. max. admisa)
    Gust
    Miros
    Nitrati (50mg/l val. max. admisa)
    Nitriţi5) (0,5mg/l val. max. admisa)
    Oxidabilitate6) (5mgO2/l val. max. admisa)
    pH (6,5-9,5 val. max. admisa))
    Pseudomonas aeruginosa7)
    Sulfati (250mg/l val. max. admisa)
    Sulfuri şi hidrogen sulfurat8)
    Turbiditate (5UNT val. max. admisa)
    Număr de colonii dezvoltate7) (22oC şi 37oC)

    NOTĂ:
    1) Numai acolo unde este folosit cu rol de coagulant.
    2) Clorul rezidual liber trebuie să reprezinte minimum 80% din clorul rezidual total.
    3) Acest parametru trebuie monitorizat atunci când sursa de apă este de suprafaţă sau mixtă, iar în situaţia în care este decelat trebuie investigată şi prezenţa altor microorganisme patogene, ca de exemplu criptosporidium.
    4) Se vor determina ferobacteriile la staţiile de tratare unde se practică deferizarea apei.
    5) Se va determina numai acolo unde este utilizat clorul sau substanţele clorigene pentru dezinfecţie.
    6) Se va determina în situaţia în care dotarea tehnică nu permite determinarea COT.
    7) Se va determina numai pentru apa îmbuteliată.
    8) Se va determina numai în situaţia în care se practică desulfurizarea apei.

  38. Sper ca comentariul de mai devreme si acesta nu va fi “cenzurat” pentru ca mentionez “Gazeta de Sud-Est”.
    Am pus si la ei un comentariu la articolul si comentariile aferente de pe acest site, sper sa nu ma cenzureze.

    Un interviu cu dl. primar http://www.gazetadesudest.ro/?p=1862
    urmate de un schimb interesant de comentarii.

    Pt. dl. primar:
    faceti un site http://www.urban-slobozia.ro (sau ceva de genul) pe care sa afisati periodic analize “pe bune” din cele 17 locatii mentionate mai sus.
    Am vazut la alte firme care distribuie apa in diverse zone din tara rezultate la zi in mai multe puncte de distributie a apei (si chiar erau pe bune pentru ca la unele valori aveau depasiri de 2-3 ori cel putin intr-o locatie).

  39. Trebuie sa recunosc ca pentru prima data in 21 de zile am vazut o schimbare in bine cel putin a culorii apei
    Insa, cum nu cred in coincidente nu pot sa ma intreb de ce au inceput sa se vada schimbarile exact lansat a inceput dl. Paros intentia de a face referendum pentru demiterea primarului.
    Probabil ca dl. Paros cu ajutorul “discutiilor” de pe acest site si de pe gazetadesutest.ro au grabit nitel lucrurile… sau… cine stie…
    Ramane sa vedem rezultatul analizelor si cum va fi apa peste o saptamana.
    Daca ne intoarcem la cea maro sau o sa fie mai buna decat este si in poza de mai jos:

    Poza facuta cu blit la aproape 7 zile dupa cea publicata mai sus. (nu am mai avut timp sa o las sa se umple toata).
    Singura “inrautatire” era ca apa actuala era mai tulbure (in poza nu prea se vede da mai devreme cu un minut sa fac poza nu se vedea fundul cazii).

    Cum ziceam, asteptam rezultatele analizelor.

    Daca m-am inselat, imi cer scuze, dar pe viitor anuntati operatiunile urban care risca sa produca probleme la calitatea apei si schimbati reteaua de distributie daca ea a fost de vina.

  40. COSTUL APEI NU DIFERA PREA MULT DE CEL DE LA COMBINAT. De ce nu spuneti asta asta domnule primar. Cand faci mancare se facee o spuma neagra deasupra de parca oparesc pioare de porc. Culmea e ca o mai baag si la frigider apa. Si se ingalbeneste pe zi ce trece. De ce spuneti parametrii care sunt depasiti. NU MAI BAGA-TI URBANUL IN FATA ca nu ei sunt de vina. Ei exploateaza apa pe care li se aduce la tratare, pe care ati vrut cu tot dinadinsul sa o avem in oras sperand sa castiga-ti alegerile. Moldovenii sunt de fel incapatanati. Dvs. ati facut si acum Urbanul trage sa va spele rufele, dar trinc costele e apa murdara. Lumea sunaa la dispecerat la Urban intr-o veselie, si dispecerii au obosit si trimit oamenii cu reclamatii la Primarie si la DSV. Prefectul nu are cum sa se bage ca ii din aceeasi oala PSD. Dar sper domnule primar sa iesi-ti foarte rosu dupa ce se va termina acest scandal cu apa potabila. PS. Spala-ti putina pina nu e prea tarziu.

  41. Buna seara,
    Sa plecam de la:
    http://dexonline.ro/search.php?cuv=apa
    … lichid incolor, fara…..etc.,etc. ….

    … deci “culoarea” conteaza!

    Vezi: Marea Neagra, Marea Rosie, Marea Marmara…..

    Eu va propun un alt exercitiu (fara pahar, sticla, cada, …):
    Strandul Municipal Slobozia.
    Astazi, 21.07.2009, bazinele sunt pline cu APA, si cu multi slobozeni.
    Intrebare: Apa din bazine este din sursa Dunare sau din sursa Puturi ?
    Daca este apa din sursa veche, atunci este o problema, fiindca conform Legii trebuia schimbata de mult (ASP-ul trebuia sa intervina). Daca apa din bazine este din sursa noua si culoarea apei (in volum mare) este OK, eu zic sa ne intoarcem la DEX, si sa analizam si gustul, si ….

  42. 1. Daca toti nemultumitii de aici ar fi dat vot de blam d-lui Ionascu acum un an la alegeri, poate aveam alt primar.
    2. Eu am de un an un aparat de filtrare, pe care l-am achizitionat de la o firma, nu spun care sa nu fac reclama, si stau linistit. Aparatul contine atat un filtru de carbon cat si o lampa cu ultraviolete.
    3. Stiu ca o e o solutie mai scumpa, dar daca aveti impresia ca apa de la robinet nu e “safe” cumparati apa plata, minerala etc. (vara oricum n-avem nevoie de apa, e destula apa in bere, nu? 🙂 )

    Stiu ca nu ar trebui sa se intample ce se intampla acum, insa nu uitati ca suntem in Romania, tara tuturor posibilitatilor!

  43. Pt. Neslobozitul: Posibil sa aiba ei propriile filtre.
    Pt. kELOO: Cred ca, in situatia asta, ti se da voie sa faci reclama. 🙂 Dar in situatia asta trebuie montat unul pe conducata de apa care intra in casa…. si se imparte la bucatarie, baie si centrala.

  44. Pai daca se ajunge la filtre individuale, nu ne intoarcem la problema de baza a acestui subiect? Mai avea rost investitia in puturi, indatorararea orasului si balamucul creat pana acum? Deducem deci ca intentia lui Paros este legitima, nu? Ne intoarcem la politic, la factorii care au determinat luarea acestei decizii care a afectat intreaga noastra urbe si la graba cu care la un moment dat s-a trecut la executarea proiectului. Fara acoperire fata de sanatatea populatiei. In fapt, noi, cei ce ar trebui sa contam, cei pentru care dumnealor incaseaza indemnizatiile de primari, de consilieri, etc., nu avem nici o importanta. Sa vina parandaratul, sa iasa votul, sa curga spaga. Asta conteaza. Viata si sanatatea populatiei sunt afara din joc. Pierderi colaterale cum spun prietenii de peste ocean. “Pe aici, pe la noi, oamenii nu mor decat pentru moarte” spunea un cunoscut scriitor. Eu cred ca la momentul actual, oamenii din Slobozia mor pentru greselile si “catarurile” primarului si a gastii lui de acoliti. Sunt foarte curios daca din salariul de primar, plus ce venit o fi aducand nevasta-sa, se poate justifica cu frumusetea de vila pe care s-a tras-o in cartierul select? Am citit toate posturile de mai sus si ma minunez cat de parsiv este acest Ionascu. Cum da el indicii de calitatea apei, cum schimba el valoarea cuvintelor, cum cauta el vinovatii pentru oglinzile de la masina lui in randul celor ce contesta calitatea apei, cum cade el nevinovat in ghearele nemiloasei opinii publice ca “isi da si ea cu parerea”. Mare mirare daca nu cei ce au postat legitim si pe fata in acest subiect, se vor trezi cu politia la usa pentru amprentare in vederea descoperirii autorilor masacarului masinii mai marelui urbei. Dupa cum vedeti, Ionascu este doar o forma parazita de infectare a Sloboziei, care a decis reducerea populatiei prin otravire lenta. Si cu apa si cu dejectiile sale reflexive. Razbunatorul nu va intarzia sa atace pe cei ce l-au denigrat. Vezi cazul cu Mihaela Carlan. Inteleg de ce unii stau ascunsi in spatele unui pseudonim. Ma gandesc cum se va razbuna pe bietul Arin Panait care a indraznit sa-l atace pe fata. Voi urmari acest subiect… In ceea ce priveste explicatiile lui cu privire la calitatea apei si la indatoririle URBAN-ului, nu este decat o forma clara de a arunca pisica in curtea altuia. In fapt nu primarul este vinovat. Noi suntem vinovati pentru ca l-am ales. Noi suntem vinovati pentru ca suportam toanele dumnealui. Ma uitam la niste emisiuni televizate. Cu ce avant raspunde el intrebarilor bine formulate de prezentator. “Foarte bine ati intrebat domana Clementina” Te umfla rasul. Ce nu stiti, e ca la telefon te face varza (ca ziarist) daca indraznesti sa-l intrebi altceva decat ce vrea el sa fie intrebat. Si eu i-am dat votul meu dar numai pentru ca la momentul respectiv, era raul cel mai mic dintre toate. Din pacate s-a dovedit contrariul. Radu Paros vrea sa-l destituie pe Ionascu. Intrebare legitima: Este cineva capabil de incredearea urbei si care sa vrea sa faca treaba si nu sa duca steagul partidului pe primaria orasului ? Ca sa nu mai vorbesc de lupta din PSD Ialomita pentru scaunul de presedinte. O sa vedeti ce balamuc va iesi. Pentru ca primarul a otravit orasul cu apa infecta si a mancat din bugetul Sloboziei cu o investitie nejustificata, ma intreb daca va sacrifica partidul un primar parvenit pentru sanatatea sa electorala ???

  45. Primarul zice ca:

    “Am citit toate comentariile. Este in regula. Este un eveniment care se petrece foarte rar in viata unei comunitati, si mai rar in viata unei generatii de oameni, si asa cum este normal in democratia zileor de astazi, cand dispunem de mijloace de informere si de dezinfo… sau ascundere a identitatii sa fim mai activi, sa spunem ce gandim noi despre un eveniment sau altul sa ne bucuram sau ingrijoram de ceia ce auzim, vedem, percepem, stim … daca stim detererminat si fundamentat stiintific sau pe baza unor experiente anterioare similare.
    Ei, aici este problema!
    Stimati domni si doamnecomentatori ai acetei nefericite stiri, sau … cum veti dori sa o catalogati: ,,Consilierul liberal Paros Radu vrea referendum pentru demiterea primarului Gabi Ionaşcu” – ,,Intenţia are la bază nemulţumirea unora dintre locuitorii oraşului faţă de calitatea apei din puţurile subterane”.
    Dincolo de toate afirmatiile, lipsa de incredere in autoritatea care emana din politic, etc…”

    1. Ce este in regula dom’le primar? Ce ne aburesti cu fundamente stintifice si cu aiureli? Ce e atat de complicat sa pricepi ca te-am prins cu minciuna si ca trebuie sa dai socoteala?
    2. O tot dai de gard cu ascunderea identitatii… Ce vrei sa ne dai afara si pe noi cum ai facut cu Carlan Mihaela?
    3. Ce increde vrei sa mai avem noi in “autoritatea care emana din politic” ??? Care autoritate? Dumneata? Crezi ca mai poti dumneata emana incredere?

    Mai zice dumnealui:

    “Mai mult de atat ce se poate face? Spuneti? Suteti printre dvs si specialisti, puteti pune umarul, nu?”

    Acum iti dai seama ca nu se mai poate afce nimic? Acum ceri ajutorul specialistilor? Acum? Nu ti-e rusine domnule primar? Cand ai facut ce ai vrut nu ai intrebat si nu ai cerut ajutor. Chiar daca lumea a tras semnale de alarma, dumneata ai tras sforile ca sa iasa asa cum voiai. Sa nu pierzi capital politic daca se aproba proiectul Mariei Petre. Pe riscul sanatatii noastre ai marjat si pe probabilitatea ca cetatenii sa inghita si mizeria asa precum au mai inghitit de la dumneata destule minciuni. si acum, mai ai si tupeul sa ceri sa punem umarul. Ce de? Ca sa scapi dumneata basma curata si sa dai vina pe URBAN ?

  46. Am observat si eu ca primarul solicita cu insistenta ca toti cei care scriu aici sa isi dea numele, acuzandu-i ca se ascund in acest fel… Stie el de ce cere acest lucru. Are o garda pretoriana (politia comunitara), o gasca de analfabeti care ii canta in struna si duc la indeplinire zicerile primarului cu sfintenie! Incerc sa imi inchipui ce o sa pateasca cel care i-a intors oglinda de la masina… Iar cazul celui care si-a dat numele aici este de studiat, are o anumita evolutie in timp, la inceput fiind mai vehement, mai dur, ca apoi, incet-incet, mai ales de cand primarul i-a raspuns, sa devina mai conciliant, mai ingaduitor.
    Revenind la problema apei, degeaba asteptam sa se faca mai buna, e cert, NU ESTE POTABILA !!! Primarul asteapta crezand ca timpul va rezolva problema. Minciunile cu care ne abureste (conducte de fier !!) nu tin, eu locuiesc intr-o zona mai nou construita, conductele sigur sunt din PVC, iar apa are aceeasi culoare ca si la casele de la Penitenciar. Apoi, culoarea datorata ruginei ar fi caramizie sau rosiatica, nicidecum galbena (un copil din vecini imi spunea ca la el curge Fanta la robinet). Daca apa e tratata cu clor este degeaba, apele de adancime nu au microorganisme care trebuie inlaturate cu clor.
    Altceva: ni se scot ochii cu faptul ca apa din Dunare ar fi la a 5-a sau a 6-a mana (primarul e lipsit de plasticitate, spunand ca e bauta de 5-6 ori), dar nu am auzit ca cei care o beau inaintea prizei de la Modelu (adica la a 4-a sau a 5-a mana) sa fi murit din cauza acestei ape. Ca sa nu mai vorbesc de celebrele ciorbe pescaresti din Delta Dunarii, toti stiu din ce apa este preparata!
    Apoi, cum de nu este mai iefitina aceasta apa? Eu nici nu cred ca va fi vreodata, chiar daca costul de extractie ar fi mai mic, Urban ar incasa diferenta.
    Povestea cu aceasta apa pleaca de la prietenii d-lui primar, cei de la TMUCB, care ani la randul au trait pe spinarea Combinatului chimic. Cand Amonil nu a vrut sa mai lucreze cu ei, impreuna cu Ionascu, au vrut sa ii ruineze, lasandu-i fara client major (in speta Urban) la vanzarea apei din Dunare. Iata unde duc ambitiile prostesti.

  47. O sugestie pentru domnul primar (pentru a-si recupera credibilitatea aproape pierduta): decat sa ne invitati la statia de tratare sa vedem cat de limpede e apa, mai bine faceti un tur al orasului, din bloc in bloc, din casa in casa si cereti celor nemultumiti de calitatea apei de la robinete un lucru simplu – un pahar cu apa.
    Il beti in fata lor, laudati culoarea si gustul.
    Oamenii vor capata incredere si nu se vor mai gandi la referendumul de demitere sau la vandalizat masini.
    Cu siguranta veti fi compatimit: “Saracu’ domn primar, ce-l mai durea burta. Sensibil rau de tot, dar a baut pana la fund paharul. Asta om !”
    Daca va doriti un capital electoral solid, acum e timpul sa actionati. Daca capitolul “apa din puturi” s-a dovedit un fiasco, macar la capitolul “solidaritate sociala” sa mai recuperati cate ceva…
    Cu stima

  48. @George

    Evolutia tonului posturilor mele a fost direct proportionala cu durerile de burta (enterocolitele) si cu nuanta apei de la robinet. Cel putin acum pot da drumul la masina de spalat fara teama de a ingalbeni rufele albe. Vehementa mea in primele posturi a fost cauzata si de dstrugerea unei sarje de lenjerie. Intr- zi am vrut sa-mi ajut sotia si am bagat la masina de spalat lucruri pe care nu pot sa le pozez si postez pe site, lucruri pe care le-am distrus iremediabil. Tot din acea vreme, incurajat de iesirea pe post a primarului, cum ca apa e buna, am baut intr-o noapte o sticla de 2 litri de apa. Era caldura mare si nu aveam in casa apa plata. Am avut incredere in spusele lui. Asta se intampla cu doua zile inainte de evenimentul cu masina de spalat si apa de la robinet nu avea inca acea culoare urata. Drept urmare, am zacut pur si simplu 4 zile cu dureri groaznice. In acea perioada, am inceput sa postez. Va imaginati ca daca imi iesea Ionascu in fata atunci, ii aruncam o galeata de apa pe el. Asa de suparat eram. Intre timp, am vazut si am citit toate posturile de aici si din alte parti. Vad ca nu numai eu m-am scandalizat. Am lasat si pe altii sa scrie. La mine apa a devenit pe zi ce trece mai transparenta si mai putin colorata. Mi-au trecut si durerile de burta dar nici nu am mai consumat apa de la robinet, nici pentru baut si nici pentru mancare. In orice caz, dupa experienta prin care am trecut, nu voi mai folosi niciodata apa de la robinet pentru baut sau mancare. Chiar si pentru spalatul vaselor am mari suspiciuni. La spalat o voi folosi insa daca are culoarea potrivita. Prost este ca trebuie sa alegi zilele de spalat rufe albe in functie e toanele cu care apa vine pe conducta. Daca nu am mai scris asta nu inseamna ca am si uitat chinurile si supararea prin care am trecut. Doar ca la mine nu mai curge apa urata. Sa scrie cei la care apa mai este colorata sa vedem si noi cam in ce zone si cum isi revine culoarea. Eu sunt convins ca primarul stia ca va dura o vreme pana ce apa va deveni transparenta. Trebuia insa anuntata lumea de ce se va intampla..

    Eu mi-am expus punctul de vedere cu toate ca sunt sigur ca Ionascu nu ma va ierta (mai ales ca stie cine sunt si de unde beau apa). Asa ca daca mi se intampla ceva…

    Pentru ceea ce ne-a facut insa, am convingerea ca primarul isi va primi rasplata la alegeri. Lumea nu uita asa usor lucrurile rele. Trotuare pavate la norma si bancute pe ici si pe colea, (continuarea proiectului raposatului Pinter) nu vor sterge nelegiurea facuta orasului de cazul apei “potabile-nepotabile”. Personal nu mai cred o iota din ce zice primarul nici daca bea in fata mea o cada de apa. Poate sa zica el cate in luna si in stele, eu m-am convins pe pielea mea ce inseamna sa ai inceredere in ce spune el. Cineva spunea mai sus ca un primar bun nici nu trebuie sa fie cunoscut. Asa este! Daca lucrurile merg bine si corect pentru o localitate, lumea este multumita si nu se intereseaza cine poarta tricolorul pe umar. La alegeri omul se gandeste: “Cine e primar acum? Asta! Bun! Asta sa ramana ca nu am ce sa-i reprosez.” Din pacate pentru el si din fericire pentru noi, nu cred ca se va intampla asa ceva din nou in Slobozia. Oamenii nu sunt chiar atat de prosti pe cat crede domnia sa. Problema este: Avem alta optiune?

  49. Adio pestisorii mei dragi.
    Si eu am facut una si ma boacana decat a facut Arin Panait cu rufele. De doua-trei zile, apa si-a revenit la culoare. Plin de curaj, miercuri seara am schimbat apa la acvariu care era cam veche. Toate au fost bune in prima zi si chiar ma gandeam ca l-am bestelit pe Ionascu degeaba. In dimineata asta insa am gasit aproape toti pestisorii morti. Cei cativa care mai traiau, inotau haotic si pe la ora 8 au trecut la faza de inot liber. Adica au crapat. La suprafata apei, pe marginea geamului, de jur imprejur, era o spuma gri-maro urat mirositoare.

    Ca urmare am apelat la un amic de la Bucuresti, de la firma Ariel, care va veni sambata la mine sa faca teste de duritate a apei ca sa stiu cati bani sa-i cer lui Ionascu pentru distrugerea masinii de spalat si pentru pestisorii morti. Rezultatele le voi posta aici. Prietenul acesta este un bus chemist care mi-a explicat la telefon ca accidental se datoreaza clorinarii in exces. Acest clor a intrat in reactie cu vegetatia din apa, cu algele si a declansat o reactie de eliberare a nush ce compusi care mi-au ucis pestisorii. Ma rog, nu ma pricep sin u am inteles prea bine. La toate astea se adauga o duritate marita a apei, dupa cum spunea el. In consecinta, Ionascu ne otraveste.

    Desi apa isi recapata transparenta in multe cartiere, iata ca fiinte mai sensibile se resimt. Pe unul il doare burta, la altul mor pestii in acvariu. E un inceput. E bine Ionascule, ne curatam si scapi de recalcitranti. Hai ca cu noi ai ce ai, dar cu bietii pesti de acvariu ce vina au? Si astia ti-au rupt oglinzile la masina? Cati mai ai de gand sa omori ca sa te simti bine? Luni era apa transparenta dar astazi curge maro la ANL. Nu se stabilizeaza o data? Cum vine asta o zi alba o zi neagra?

    Intre timp apele se calmeaza, lumea vede inbunatatiri ale culorii apei, oamenii se linistesc, primarul la fel si lucrurile reintra in normal. Cat suntem de naivi! Cum ne poate pacali moldoveanul asta. Oameni buni ganditi-va ca toate legumele din piata sunt spalate cu apa asta. Daca pana acum mai aveam dubii, dupa moartea pestisorilor m-am convins.
    Adica unu’ e jmecher si ne pacaleste pe toti, iar noi trebuie sa induram si sa tacem. Fie de frica pentru ca nu stim ce ne poate face criminalul, fie ca nu vrem sa ne pierdem serviciile, fie pentru ca pur si simplu nu avem curaj nici macar sub anonimat. Deduc de aici ca lumea a luat frica lui Ionascu. Asa imi explic si tonul impaciutor al lui Panait Arin (vezi Ionascule ca nu e Adrian Panait persoana de care vorbesc eu)

    Eu il cunosc pe acest Arin Panait. E o persoana integra. Nu e rau cum zice Ionascu. E innrait de ce i s-a intamplat. Si revoltat. Si ai dau dreptate. A fost ziarist si acum duce faima orasului printre machetisti. El a fost la ProTv cu machete aia, “Diorama de la Slobozia”. L-am admirat. Peste tot pe internet se stie de Diorama de la Slobozia. Dar daca este infricosat de Ionascu si de aceia nu mai posteaza decat impaciutor, mai bine sa nu o mai faca. Oricum Ionascu nu-l va ajuta niciodata cu nimic. Mai ales dupa ce i-a dat la oase cu fimuletul ala cu apa infecta (pe care vad ca l-a scos de pe yutube) Probabil ca Ionascu face presiuni asupra lui si de aia nu mai scrie asa ca la inceput. Poate ca nu este asa, dar ma indoiesc. Il cunosc pe Ionascu si il cunosc si pe Arin.

    @Arin
    Arine, nu te increde in promisiunile lui. Te minte ca sa taci pana iese el basma curata. Oricum sa stii ca multa lume te admira pentru curajul de a-ti da numele. Chiar daca nu o spun! Multa lume citeste Gura Ialomitei. E cel mai vizitat site din Ialomita. Si cel mai bun. Oamenii te respecta si pentru ce ai facut cu macheta aia suberba dar si pentru ca ai avut curaj sa spui lucrurilor pe nume fara sa te ascunzi ca noi ceilalti. Trebuie sa intelegi de ce nu imi dau numele. Nu vreau sa raman fara serviciu. Dar nu vreau nici sa cred ca te-a fraierit Ionascu!

    @Paros
    Baga Paros. Fa referendumul si scapa-ne ne criminalul asta. Am fost azi si am semnat pe lista lui impreuna cu toto membrii votanti din familia mea. Eu, nevasta, parintii mei si ai ei.
    Hai cu referendum, hai cu alegeri sa-l trimitem in origini pe criminal. Cat mai asteptam? Pana ne curatam toti? Intai trebuie destituit si pe urma chemat in justitie sa dea socoteala. Chiar azi voi face o sesizare catre cei de la DNA. Cu semnaturi de la vecinii mei. Sa se deschida o ancheta. Sa vedem pe ce s-au dus atatia bani cand apa este infecta si periculoasa. “Potabila dar fara sa fie buna de baut” (cum zice Paros)…

  50. Cand am fost sa depun semnatura pentru organizarea referendumului de demitere a primarului mincinos, am aflat da primarul nu a autorizat amplasarea de corturi in care oamenii sa semneze pentru asta. Ba mai mult, a pus cainii comunitari sa aresteze si sa amendezi pe tinerii care umbla prin oras cu pliantul in care se vad poze cu calitatea apei la robinetele noastre. Chiar nu suntem in stare sa ne aduma si sa ne aparam de acest Ionascu? Chiar trebuie sa moara cineva ca sa intelegm>? La finalul emisiunii de la Campus Ionascu a amenintat ca va da in judecata pe totii cei ce l-au denigrat. A mai spus ca apa din cada nu este galbena. Noi avem dovezi domnule minciuna! POZE si FILME!

  51. Dl. Paros, eu chiar nu va inteleg….
    De ce va luptati atata cu Ionascu pe aceasta problema a apei…
    Ca doar dl. Primar Ionascu lucreaza, de fapt, in favoarea firmei dvs. de pompe funebre.
    Ca peste 3-4 luni… o sa incepem sa avem in cel mai fericit caz pietre la rinichi de la rugina.
    Si in cel mai nefericit caz, pentru noi, si cel mai fericit caz, pentru firma dvs., o sa ne mutam definitiv domiciliul la Bora pe deal.
    Am auzit ca cei din bazar ar fi fost amenintati ca daca il sustin pe Paros vor fi evacuati si bazarul va fi cedat lui vlase.
    Deh… Rasaritul la Transmim… Apusul la OylCompany…. si centru… la Vlase…

  52. Se simte incoltit, oameni buni, e in degringolada, isi pierde capul, face greseli. Inseamna ca banuie ca sfarsitul ii e aproape. Asa a mai facut unul (ne spunea ca e mancare si nu era, ca se traieste bine si nu se traia, ca lumea e fericita si nu era, etc.), in 1989 si stiti ce a patit. Se poarta ca un dictator, si-a subordonat toate serviciile cheie (Politia Comunitara, Protectia Consumatorului, Directia de Sanatate Publica si altele) si se crede in siguranta, dar tot dictator tinde sa devina. Si, in istorie, toti dictatorii au terminat-o prost… De tinut minte!

  53. Domnule primar imi cer scuze public. Nu sunteti vinovat de nimic. Apa e buna. Noi suntem vinovati ca avem orbul gainii si vedem amro in ghiuvetele si cazile noastre. Iertati-ne! sau mai bine omorati-ne. La un primar asa bun ce mai trebuie locuitori?

  54. Sunt nevoit sa repet unele afirmatii anterioare si sa spun clar si raspicat:APA NU ESTE POTABILA .A cazut la parametrii fizici :CULOARE,DURITATE,GUST SI MIROS.
    Cat priveste pe cei chimici , valorile sunt spre limitele maxime .Vad ca primaria nu ne da nici o sansa.In curand vom deveni o rasa galben-ruginie,iar femeile vor naste ,doamne fereste,copii modificati genetic din cauza cianurilor, arsenicului,plumbului, etc.,cu mucoasele ingalbenite si pielea ruginie.Hainele noastre nu vor mai fi albe ,iar Slobozia isi va schimba denumirea in “orasul ruginit”.Sunt de acord cu scrierile anterioare si sugerez domnului primar sa ne puna pe toti la zid , sa ne impuste si va deveni primar intr-un oras cu unanimitate de pareri si ales pe vecie .
    Lasand gluma la oparte sugerez celor in drept sa actioneze pentru revenirea la apa normala,pana nu se vor intampla si alte minuni,iar domnul primar sa tina cont si de parerea specialistilor.Mai cunoastem cazuri in istorie cand unii erau priceputi la toate si nu e cazul sa se repete obiceiurile.

  55. vorba multa de pomana …proiectul este de cand traia pinter …a fost aprobat de consilierii de la acea vreme ( vezi cine erau consilierii de atunci ) …daca nu se facea era ditamai circul ….daca s-a finalizat …iar circ …cum o dai e ca dracu …in situatia de fatza decat atata tamtam cu cine ce si cum a facut …mai bine veniti cu o solutie concreta pt rezolvarea situatiei ( nu cred ca o sa vina curand vreunu cu asa ceva ca e mai “misto” sa dai din gura ca prostul si alti idioti ori sa te sustina ori sa te tranteasca …deh asa-i la romani …doreleeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee )

  56. Pt. dan vasile

    Nu este deloc sanatos sa punem problema asa cum o pui tu. Nu eu sunt obligat sa rezolv problema apei in oras, este pe fisa postului actualului primar.

    Pentru a administra treburile orasului, noi, cetatenii Sloboziei, alegem la 4 ani odata niste oameni (primar, consilieri) care sa se ocupe de gospodarirea orasului. In sarcina lor cade ceea ce incerci tu sa pui acum pe umerii cetatenilor. Fiecare e gospodar in “curtea” sa, in curtea Sloboziei gospodar este Ionascu. El a dorit asta si a convins cetatenii ca merita sa stea pe scaunul de primar. Dar daca nu se achita de sarcinile acestei functii, nu e normal sa punem macar intrebari? Nicaieri in lume, daca primarul nu e capabil, nu se apuca locuitorii sa rezolve fiecare cum il taie capul, ce ar iesi in acest caz? Cel putin anarhie!

    Cum devine pe zi ce trece tot mai evident ca aceasta problema l-a depasit pe primar, normal ar fi sa lase locul altcuiva sa faca ceea ce el nu poate, nu ar fi primul care renunta si se recunoaste invins… Ar fi si o dovada de cavalerism, barbatie, zi-i cum vrei…

  57. asa sa fie vine alt primar care peste 1 an o sa spuna …e jalnic domnle mi-a fost imposibil sa rezolv situatia ca am preluat de la ionascu porcaria aia ne trebuie nus cate miliarde pt a schimba si aia si aia si aia si aia …si apa ramane aceeasi …doar se poarta stilul asta in romania …iar eu am spus sa se vina cu IDEI ( si poate exista cineva cu o solutie pt rezolvarea problemei apei ) nu sa faca fiecare ce il taie capul

  58. Da,revenirea la sursa anterioara (nu e cea mai buna solutie) ,care in ciuda multor cosiderente s-a dovedit acceptabila ,rezolvarea problemei apei din puturi si revenirea la aceasta apa daca este viabila , daca nu cei ce au gresit sa plateasca,asa e corect,iar niste oameni seriosi sa gaseasca o alta solutie serioasa. Va garantez ca sunt destule solutii si mult mai ieftine , dar sa nu fie solutii politice.

  59. Cata vreme nu se stie oficial care e problema abei… cata vreme oficial zice lumea ca e buna… cine sa vina cu idei?

    Daca zicea cineva: Da, apa nu e buna, astea sunt valorile cu probleme, hai sa vedem ce solutii sunt. Aveam ce idei sa avem.

  60. ai zic si eu puse cap la cap…in anumite parti e curata ..dela sursa pleaca curata ( asa se zice – nu e batut in cuie insa ) …se spune de nus ce conducte ca sint ai de steaua lor …pai sa s faca o verificare a apei in “n” puncte din oras …la robinet direct…o analzsa “vizuala” sa ii zicem ( la clementina e ok la floreanu e ok ….la mine e jale la radio …spun si eu de oamenii pe care ii cunosc f bine si stiu ca nu mint ) deci …puse cap la cap si rezulta ceva …gresesc oare? …asteptam alte idei

  61. Pt. dan vasile

    De unde stii ce va spune un nou primar peste un an? Si asta e o boala a poporului roman, fiecare stie mai mult decat isi poate imagina…

    Eu nu vreau un alt primar, daca acesta ar fi bun nici nu m-ar interesa cine e primar. Eu vreau apa curata si potabila in acest moment. Poate maine o sa vreau altceva, dar nu pot anticipa, acum asta vreau si imi dau seama ca primarul a scapat din mana rezolvarea aceste probleme. Observ ca mai nou tace, si iar tace… Crezi ca e corecta pozitia lui? Ridicatul din umeri e descalificant pentru unul care ocupa fotoliul de primar. E persoana publica, are raspunderi fata de alegatori, inclusiv fata de alegatorii sai.

    Continui sa cred ca aceasta apa are mai multe “bube”, nu doar culoarea galbena sau caramizie si mirosul si gustul neplacut. Dovada sunt si demisiile de la DSP Ialomita (le e frica de raspundere). Respectivii au spus presei o poveste despre salarii mici (!!!), ca si alti directori din vreo 20 de judete au aceeasi plangere, dar atunci de ce nu au demisionat toti, sau macar inca unul din ceilalti 20? Fiindca, daca au facut fronda, era si mai de efect daca demisionau in corpore. Deci… povesti!

    Solutii? Fii sigur ca sunt. De exemplu, in tara sunt aproape 300 de orase si iti garantez ca exista cel putin 100 se feluri de a asigura apa potabila in aceste orase. Asa ca cine ar dori sa faca un lucru bun in Slobozia, s-ar fi putut documenta din belsug, mai ales ca primarul nostru este si in stafful Asociatiei municipiilor din Romania.

    Eu as incerca sa pun pariu ca pana la urma, intr-un viitor nu prea indepartat, se va opri alimentarea cu apa din subteran, cel putin o perioada de timp, in care se va gasi o solutie, un tratament, pentru a o potabiliza.

  62. astazi in zona 500 apa a fost oprita aproape 2 ore, dupa ce i-a dat drumul timp de o ora a cues apa ruginita si nu te puteai apropia de ea din cauza mirosului de clor, lumea nici macar nu a fost antat cu o zi inainte cum era normal, as vrea si eu sa stiu de ce domnule primar?

  63. Pt. cineva

    Poti sa intrebi tu mult si bine, nu vei primi raspus in veci! Observati si dv. cum ne trateaza primaruk (il loc sa trateze… apa).

    Ce ma bucura este faptul ca cei indrituiti sa faca controale pe bune (nu doar pe hartie) incep sa se miste… mai timid acum, la inceput, dar o sa vedeti ca nu e mult pana cand Ionascu isi va recunoaste incompetenta!

  64. va incapatanati cu incompetenta lu’ ionascu – frate, nu el trebuia sa fie competent ci specialistii.
    care, in cazul de fata, au luat banii si acum l-au lasat pe ionascu prada lupilor.
    sa intre la puscarie aia care au semnat ca apa e buna. aia care au facut prospectiunile, aia care au semnat avizele sanitare.
    da, el e RESPONSABIL de FURNIZAREA acestei ape in retea si din motive politicianiste nu recunoaste evidentele – ar fi trebuit sa fie sincer de la inceput si nici macar nu l-ar fi condamnat (moral) cineva – repet, NU E SPECIALIST.

    ca sa simplific, el e clientul care a comandat apa de izvor si a primit DUMBWATER – pacatul lui e ca seamana cu personajele filmuletului, se incapataneaza sa creada (pe pielea noastra) ca apa aia e buna, ca “asa i-au zis lui specialistii”.

  65. Nu prea sunt solutii de rezolvat aceasta apa .Va dau un caz concret.In curtea spitalului judetean Slobozia este un put care are aceesi apa ca si cea din puturile primariei. Vreo zece ani s-au chinuit sa regleze calitatea apei si nu are nimeni solutia salvatoare.Putul s-a inchis.Dr.Panturu stie mai multe.Si pun o intrebare:daca se stia acest exemplu notoriu pentru perioada respectiva de ce s-a ajuns aici?Poate raspunde cineva.

  66. Pt. Gura Ialomitei

    Cand am zis “incompetent” nu cred ca am gresit, in sarcinile unui primar sunt si sanatatea cetatenilor, siguranta alimentatiei lor si altele. Asa, daca tot ne ducem pe fir, daca primarul nu e vinovat, inseamna ca este Urban, daca nici Urban-ul nu este, atunci sunt cei care au forat puturile, daca nici astia nu sunt, inseamna ca sunt vinovati cei de la Combinatul chimic care au produc ingrasaminte cu continut mare de azot, daca nici Combinatul nu e vinovat, inseamna ca sunt taranii cau au administrat aceste ingrasaminte deasupra solului si au ajuns in apa din subteran… si tot asa… Si atunci noi ce vom face?

    Vina primarului e evidenta, el a luptat sa dea locuitorilor “apa de izvor”, a convins un consiliu sa voteze, a contractat credit pentru finantare, a indatorat pe multi ani de acum inainte cetatenii ce l-au ales, si acum ridica din umeri, spunand ca nu este “specialist”. Atunci, la momentul zero, de ce nu a consultat pe adevaratii specialisti inainte? Ce s-a petrecut intre anul trecut, cand apa nu era buna, si acest an, cand, subit, e buna! Nespunand nimic (adica ce s-a intreprins pentru a o face potabila), inseamna ca intr-adevar nu a facut nimic in acest interval si, deci, apa e aceeasi, adica nepotabila, ca in 2008!

    Si inca ceva: inainte de a se scoate primul bidon de apa, primarul se lauda intens cu aceasta realizare, si-a trecut-o la loc de cinste in prezentarea sa pentru alegerile din vara anului trecut, si acum se ascunde sub scuza ca nu este “specialist”? Eu nu accept asa ceva, tu accepti?

    • da, accept. normal ca s-a laudat atata timp cat a crezut ca apa e buna (si a stiut ca asta ii foloseste in campania electorala).
      cu sau fara ionascu, puturile alea se faceau – poate in alta parte, desi nu cred – pentru ca toata lumea vroia sa scape de apa aia de la combinat/dunare. sunt multe de criticat la modul cum s-a facut lucrarea, dar cap-coada, daca apa era buna, nu mai protesta nimeni.
      eu chiar cred in sinceritatea lui cand a baut (demonstrativ) apa la forarea puturilor – am la tara fantana la 45 de metri care are cea mai buna apa din tot satul – apa de izvor :)) – pariez, totusi, ca, daca o duc la analize, o sa ma sperii cat de “neconforma” si improprie consumului este.

  67. Pt. Gura Ialomitei

    Observ ca esti incurabil! Continua sa crezi in aceasta apa, fie si numai ca l-ai vazut pe primar band apa inca de la forare!

    Am mai scris pe aici, sunt exemple si mai si, de pilda locuitorii Deltei, care fac celebrul bors pescaresc cu apa direct din fluviu. Dar asta o fac pe raspunderea lor personala. Adica ce faci si tu cand bei apa de la tara (apropo, eu am avut cuiozitatea asta, si am descoperit ca apa de la doar 12 m din curtea mamei mele are doar ceva mai mult nitriti, dar fara sa depaseasca limita, in rest sta bine la orice alt indicator).

    Dar Ionascu e primar, el nu se poate juca cu exemplele, el are raspundere, intre cei peste 50.000 de locuitori de care trebuie sa aiba grija, sunt multi al caror organism nu tolereaza ceea ce se gaseste in apa asta. Apa trebuie sa fie POTABILA, si cea mai buna definitie ar fi: sa fie neutra, sa nu deranjeze pe nimeni, fiindca e folosita de toti, absolut de toti!!! Nu este ca un aliment oarecare, de exemplu zaharul, interzis diabeticilor (fara a le dauna celorlalti). Apa nu poate fi interzisa cuiva!!!

    Am mai dat exemplul asta, Galatiul are aductiune de apa din M-tii Vrancei. Nu as zice ca se putea face si la Slobozia o astfel de aductiune chiar din munti, dar macar din apa Buzaului (care are debit mare si de la izvoare pana la o eventuala priza de captare pentru Slobozia, nu are de-alungul cursului industrii toxice). Nu era nevoie nici de statii de pompare, pana la Slobozia ar fi venit gravitational. Nici nu mai incerc sa ma gandesc daca nu cumva ar fi fost si mai ieftina. Si ca sa nu crezi ca ce am spus adineauri este o fantezie, sa stii ca pe masa primarului, acum cativa ani, a fost si o astfel de propunere (alternativa la cea aleasa pana la urma)…

  68. Pt. dan vasile

    Dai dovada de neseriozitate. Mai sus cereai tuturor sa vina cu idei, solutii concrete, nu sa dea cu presupusu’, si acum vorbesti in dorul lelii (sau ca sa te copiez, la “misto”)…
    O fi caracteristic pentru simpatizantii lui Ionascu?

  69. nici macar nu l-am votat dar nu ma puteam abtine …cine a venit cu ideea de a aduce apa dela “mama lui stefan cel mare” …fara suparare dar nu are toata tigla pe casa …costurile sint imense … daca ar fi facut cineva asa ceva ajungea apa aici poate prin 2030 caci la cum se misca lucrurile in romania avem aceste sanse …si in mod sigur (daca s-ar fi realizat) pe traseu se gasea o persoana sa bage bete in roate
    ps: nu am eu treaba cu politica …nu simpatizez politicieni …pt mine sint la fel toti …nu zic cum :)) ( imi sterge postul floreanu – am primit deja averitsment ) …am alte pasiuni mult mai interesante si pline de adrenalina decat politica …oricum problema a devenit “apa electorala” – astept sa aflu care se ineaca 🙂

  70. Nu inteleg dc toata lumea e pe capul domnului primar…ati vazut km a faqt orasul…asta e s-a intamplat cu apa acum…dar incearca sa remedieze problema…dar totusi cate a facut pentru oras…yo nu vred k a stat degeaba in tot acest timp de cand este la conducerea orasului…

  71. Pt. YoO

    Nu e toata lumea pe capul domnului primar, dovada esti chiar tu.

    Cum a facut orasul asta? Te-ai intrebat daca nu putea fi facut si mai civilizat cu aceeasi bani? Nu crezi ca s-au chaltuit bani si aiurea?

    Daca privesti cu atata ingaduinta problema apei (vitala, de altfel), este problema ta, poti s-o bei… Dar nu-i poti obliga pe toti ceilalti locuitori sa faca la fel. Si nu uita, toti platim aceasta apa ca fiind potabila (fara sa fie), si mai platim si apa cumparata de la alimentara ca sa nu ne imbolnavim. Apoi, aceasta apa de la robinet ne costa de doua ori, o data platind-o pentru metri cubi consumati, si inca o data prin rambursarea creditului cu care s-au facut exploatarile dinspre Drajna.

    Ca nu a stat degeaba de cand e primar, de acord cu tine. Dar pentru asta e platit (si nu cu putini bani), nu a facut munca voluntara, este sarcina lui de serviciu. Nu uita un lucru, nimeni nu e de neinlocuit, intr-o zi va pleca de la primarie, va veni alt primar si… chiar si tu o sa-l uiti pe Ionascu…

  72. In aceasta seara in timp ce veneam spre casa observ o fantana arteziana…
    Stau si ma gandesc… sa fi gresit drumu?
    Ma uit in jur…. si nu…. sunt pe drumul spre bun… (tocmai traversasem bd. Unirii si ma indreptam spre spital pe Lacului)…
    Dar… ce sa caute o fantana pe strada Lacului , vizavi de Transilvania?
    Sa fi fost facuta de cei de la Select?
    Ma duc sa cercetez….
    Cand ma aproprii… observ…. ca nu era o noua fantana…. doar o alta teava din sistemul de alimentare cu apa sparta.

    Gata cu “pozezia”…
    Sa revenim la fapte concrete:
    In curma cu vre-o saptamana sau 2 in zona in care e acum noua spartura au mai fost 2 sparturi.
    Vineri am vazut ca se surpase asfaltul pe lacului unde fusese ultima spatura.
    Sambata am contatat ca cineva pusese asfalt in surpare (da probabil nu s-a omorat sa verifice de ce s-a surpat asfaltul (nu de alta, da pamantul de dedesupt nu pleaca de unu singur la plimbare).
    Sambata seara (sau mai bine zis duminica dimineata)….
    O noua fantana arteziana.

    Eu propun primariei sa nu mai arunce bani pe asfalt…. ca oricum o sa il dea la oparte destul de repede in ritmul in care se sparge apele.
    Si in loc sa cheltuie enorm de multi bani pe “reclame” in presa locala (de fapt e sa le cumpere tacerea) sa ii stranga pentru procesele de plata a daunelor provocate centralelor termice de apartament.

  73. Vad ca se face o campanie agresiva pe antena 1 Slobozia si ni se cere sa vedem “negrul” “alb”,adica ni se spune ca noi avem orbul gainilor , nu vedem cat de limpede este apa din Slobozia.Eu nadajduiesc sa sper ca cineva va “limpezi”apele.

  74. Am observat ca de cateva zile in oras tevile de apa se sparg brusc peste noapte iar muncitorii vin a doua zii fac cateva gauri impresmuiesc zona si asa ramane. De exemplu la intersectia strazilor Coloanelor si Constructorilor acum trei saptamani parca sa zic, am trecut cu bicicleta pe acolo in jurul orei 22:00 si din canale tot iesea apa, lumea trecea si se uita mirata, m-am intors pe acea strada peste jumatate de ora iar apa era aproape pana la glezne. A doua zii au venit cativa muncitori au gaurit locul unde era teava sparta si asa a ramas nu au mai miscat nimic, ieri am trecut pe acolo si inca mai era gaura facuta. Un alt exemplu ar mai fii pe strada lacului in fata comisariatului unde zicea cineva ca s-a surpat asfaltul, tot asa este si la ora asta acolo. Pe stada Castanilor aceeasi poveste, se trag niste cabluri subterane iar probabil un “Dorel” a dat cu tarnacopul cand sapa la sant peste o teava de apa insa problema a fost remediata rapid. Oare ce strada urmeaza acum?

  75. galbena de slobozia, cand vin turistii straini care se cazeaza la hotel select sau la celalte si vad apa aia asa de “curata” oare mai fac baie in ea? 😕

  76. “Asa articol mic… si a ajuns la aproape 100 de comentarii :-))”

    Asa este, dar asta se datoreaza faptului ca nu a mai aparut nici un articol nou pe aceasta tema, de fapt singura care intereseaza pe locuitorii Sloboziei de ceva vreme. Este si lipsa de fler a administratorului acestui site, care ar trebui sa observe ca nici o alta tema nu aduna mai mult de 5-6 comentarii (exceptie face stirea despre bataile tiganilor, explicabila totusi). Mai mult de jumatate din teme nici nu sunt citite pana la capt de multi vizitatori.

    Si atunci, cand cineva vrea sa isi spuna parerea, sa comenteze, nu gaseste unde sa faca acest lucru, si apeleaza acest articol mai vechi…

    Administratorul s-a molipsit, cred eu, de la autoritati, care au ales sa taca, sa nu mai faca valuri, sperand ca “tacerea e de aur” sau ca “timpul le va rezolva pe toate, pana la urma intervenind uitarea”. Toti se inseala! Aici e vorba de sanatatea oamenilor, iar promisiunile celor responsabili nu se adeveresc. Am mai citit acum ceva vreme cum unii spuneau ca la ei apa e ok! Nu-i cred! Cum nici nu cred ca respectivii consumau acea apa (printre ei, jurnalisti).

  77. @george – si ce as mai putea scrie NOU pe acest subiect?
    nu s-a schimbat nimic – autoritatile (care in mod normal ar fi trebuit sa se AUTOSESIZEZE) tac; ziarele, care nu pupa-n cur pe fata (ca antena 1 de exemplu), au ales sa bage capul in nisip (tainul a fost de 5 milioane/pagina publicata) – cam astea sunt noutatile.
    BOBORUL CE ASTEAPTA, SA-I FACA PRESA TREABA? SA IASA ZIARISTII IN STRADA?
    pai, de ce? daca directorii de institutii, procurorii, judecatorii, politistii – toti-toti cei care ar trebui sa rezolve treaba – nu vad problema de la volanul audi-urilor si bmw-urilor – presa ce sa faca in afara de semnalarea problemei? lucru care s-a facut cu varf si indesat.
    dar se pare ca daca nu se baga o televiziune centrala pe fir, nu avem sorti de izbanda. ia sa vina “realitatea”, ce uimiti or sa fie prefectul, ciuperca, poate insusi ionascu (,) cand or sa “afle” ca nu e apa buna…

  78. adevarul este ca totul e halucinant. toti cei responsabili recunosc ca apa are o problema, sau mai multe… de la isteria initiala s-a ajuns la o indiferenta totala. intrebarea este, ce-i de facut? daca la inceput spuneam ca la mine apa e ok, ca si acum dealtfel, lichidul de la robinet a trecut prin faze care m-au lasat masca. s-a revenit la culoare dar parca are un anumit danf, si nu stiu ce naiba este! cel mai grav este ca nu ma mai astept la onestitate din partea nimanui. ei intre ei, politicienii, indiferent de culoarea politica, au ajuns la un grad de suficienta, de neimaginat, pt mine. ba mai mult, unii se lauda prietenilor si dusmanilor, ca au presa la degetul mic… e foarte trist pt breasla locala, care trebuie sa alerge, ca sa-si castige banii, in timp ce autoritatile statului, asteapta ziua de salariu, ca sa se mai planga o tura de cat de valorosi sunt si ce nerecunoscator le este statul.

  79. p.s. articolul e mic pt ca asta e stilul radio. informatia e succinta si la obiect. din prezentare lipseste insertul( inregistrarea audio cu paros, care completeaza txt-ul) iar multi dintre cititorii site-ului, s-au obisnuit cu articolele, pline de opinii ale jurnalistilor din presa scrisa. pentru cititorii neavizati, in sensul ca sunt de buna credinta si ca ce scrie un ziarist, musai e sa fie corect, e mai greu de diferentiat opinia de informatie. apoi, la radio campus, despre apa am avut cateva emisiuni, in care primnarul si-a asumat din neajunsurile investitiei. asteptam solutiile… dar, trecand peste toate cate ma (ne) ingrijoreaza, vreau sa precizez ca am avut astazi revelatia existentei unui ziarist adevarat: Ion Alecu.

  80. Ion Alecu este dintodeauna si va ramane un exemplu de ziarist. Am invatat de la Ion Alecu, cu multi ani in urma, ca un bun ziarist trebuie sa-si tina coloana dreapta chiar daca trebuie sa se incline ca sa vada bine lucrurile.
    “Arine, stai stramb si judeca drept”, imi spunea dumnealui si nu se referea la starea de spasire ploconistica, atat de comuna in fata ordinelor de plata…
    Adevarul esta ca uleiul, oricat ai agita borcanul de apa, tot iese la suprafata. Asta ar fi trebuit sa inteleaga primarul Ionascu inainte de a ne acuza pe noi de rea vointa. Ceea ce m-a uimit pe mine in aceasta perioada a fost puterea de convingere transmisa prin canale media de seful urbei. Am vecini la bloc, care chiar daca vad ca apa este maro, tot sustin ca e buna de baut pe considerentul ca primarul a zis la radio ca e buna… De unde deducem ca Ion Alecu avea dreptate cand ne invata ca noi, ziaristii, trebuie sa aratam lucrurile asa cum sant. Chiar daca doare, chiar daca nu se pupa cu credinta noastra.
    Tu Clementina, ai gresit intr-un singur loc (in ceea ce priveste acest subiect). Cand la radio, pe final de emisiune, primarele a fost intrebat daca in concluzie bem apa de la robinet si el a raspuns ca bem, tu ai concluzionat:
    “Deci bem apa de la robinet !”
    Si crede-ma ca pentru ascultatori, vocea si opinia Clementinei Tudor a contat cat toate declaratiile sfornaitoare a le primarului. Iata ce diferentiaza atat de mult opinia de informatie. Opinia trebuie sa fie justificata de informatie si nu invers. Asta am invatat eu de la Ion Alecu!
    De la primar am invatat insa ca apa, desi e cel mai puternic solvent din lume, nu poate sterge toate murdariile…

  81. Pt. Arin Panait

    Ai punctat bine, ca si presa tace odata cu autoritatile. Ba mai mult, unii chiar coalizeaza, dar nu fac decat sa se discrediteze in ochii consumatorilor de presa.
    Clementina Tudor pare a nu-si mai aduce aminte ce a zis in emisiune (e cunoscut faptul ca jurnalistii sunt formatori de opinie, si astfel, au si ei partea lor de vina). Eu am s-o ajut sa nu mai asculte o inregistrare veche, poate e topita, ci voi copia ce a scris chiar la aceasta tema, mult mai sus:

    “clementina zice că:

    18 Iulie 2009 la 13:53
    …cum spuneam: la mine apa e ok. nu miroase, nu are culoare. si pentru ca cineva poate gandi ca vreau sa-i iau apararea primarului, ma gandesc ca poate sa-si dea cu parerea si dna Didita, care e vecina mea, ca doar avem aceeasi apa…”

    Acum e mai oscilanta, poate chiar s-a convins ca cei care tot aratam aici ca apa asta NU ESTE POTABILA avem dreptate.

    Eu nu inteleg de ce totusi presa (ziare, radio si tv) nu sunt mai vehementi. E stiut ca acestea sunt vectorii folositi de autoritati in orice actiune pentru a ajunge la cetateni. Dar, e la fel de cunoscut ca se si tem de presa. Tocmai asta nu speculeaza presa, nu incearca sa ii toace pe cei responsabili pana vor rezolva problema. Si vazand tacerea care se asterne incet-incet chiar si in coloanele ziarelor sau in minutele de emisie… ei de ce sa mai faca vreun pas? Le iese asa cum au gandit, cum au dorit.

  82. @ “george” & “zice ca” – voi nu aveti nici macar curajul de a va dezvalui identitatea si-mi faceti aici pe cocosii…
    adica, dupa voi, clementina trebuia sa sara la jugulara lui ionascu, altfel e comparata. aflati ca nu.
    @ arin panait – singurul care a avut, pana acum, curajul exprimarii sub semnatura a propriilor opinii – “vocea si opinia Clementinei Tudor a contat cat toate declaratiile sfornaitoare a le primarului. Iata ce diferentiaza atat de mult opinia de informatie. Opinia trebuie sa fie justificata de informatie si nu invers.” pai, arin, cum spuneam mai sus: sari la gatul lui ionascu, e opinie; esti echilibrat si lipsit de patima, oferi informatie. sa o iau altfel: petronel, daniela istrate, adi panait au o opinie clara – apa e naspa si ionascu trebuie belit; mihai enciu si antena 1 au alta opinie – avem apa plata si ce naspa e aia de la calarasi; radio campus si guraialomitei au prezentat absolut toate opiniile posibile, neoferind decat INFORMATIE (guraialomitei si opinii, prin forta imprejurarilor doar pe cele impotriva lui ionascu – nu am acordul gazetei sa-i preiau articolele, despre antena… ce si de unde sa preiau ceva?). nu cred ca a fost prezentat ionascu in culori mai frumoase decat paros, ca sa vina ‘george” sa ne acuze de partizanat cu el.

  83. Pt. Gura Ialomitei

    Nu e vorba de curaj aici, nu are sens sa-mi dezvalui identitatea, sunt un Cetatean (cu “C” mare), adica unul din cei multi si, implicit, anonim, pe care toate autoritatile acestui oras trebuie sa ii respecte, pe care voi, jurnalistii, trebuie sa ii informati si, nu in ultimul rand, ambele categorii, traiesc de pe urma acestora. Nu sunt persoana publica, si deci nu sunt obligat sa mi se stie numele. Dar reprezint un numar mare de cetateni ai acestuii oras, care gandesc ca mine, doresc ca si mine sa fie mai bine in acest oras. Nu cred ca daca va spuneam ca numele meu este Ion Ionescu, sau Vasile Vasilescu, paream cocos adevarat. Trebuie sa recunosti, problema apei nepotabile exista, e foarte grava si are foarte mare importanta ce gandeste un om de rand, la fel cum e de important si cuvantul unuia din cei ce reprezinta autoritatile.

    Nu am scris ca, dupa mine, Clementina trebuia sa sara la jugulara lui Ionascu (ar fi fost si o fapta penala!). Am dat un citat scris de Clementina, care e formator de opinie prin natura meseriei.

    Iar despre partizanat, am scris termenul corect, “unii”, si, din fericire, tu nu esti prin acestia… Dar daca, din spirit de fronda, tii apararea intregii bresle… e alegerea ta!

  84. george,
    ” sunt un Cetatean (cu “C” mare), adica unul din cei multi si, implicit, anonim”
    poate esti tu Cetatean, majoritatea sunt cetateni, cu “c” foarte mic. vezi gunoaiele, rahatii de caine, nepasarea din jurul nostru.

    ” voi, jurnalistii, trebuie sa ii informati si, nu in ultimul rand, ambele categorii, traiesc de pe urma acestora”
    hai sa-ti zic un secret: de cand cu criza destui ziaristi traiesc aproape exclusiv din mila politicienilor, mila patronilor de firme mari, sau din micul santaj practicat asupra celor 2 categorii de mai sus. care sunt jurnalistii aia? pai cam tot aia care erau si pana acum. afla-i tu, ca te vad in genere informat.

    “trebuie sa recunosti, problema apei nepotabile exista, e foarte grava”
    si cand am zis eu ca nu e foarte grava? dar am mai spus-o, pana nu se sesizeaza o televiziune mare ca e un os de ros, nu o sa se intample nimic. vezi scandalul cu militienii. dar cum ciolanul este deocamdata in mana PSD-ului, ghici daca va veni televiziunea aia.

    “Nu am scris ca, dupa mine, Clementina trebuia sa sara la jugulara lui Ionascu (ar fi fost si o fapta penala!)”
    paranteza e o glumitza, nu?

    “din fericire, tu nu esti prin acestia…”
    saru’-mana, da’ cand o sa ma vezi in altceva decat in matiz, sa stii ca am pus botu’.

    “din spirit de fronda, tii apararea intregii bresle… e alegerea ta”
    niciun spirit de fronda. stiu cine, ce si cum e breasla, dar n-am de gand sa fiu un paria la conferintele de presa.

    ps. – esti un nene destept, deci stii sa citesti printre randuri…

  85. M-am tot gandit, sa mai raspund, sa nu mai raspund… si am zis ca e mai bine sa nu polemizez cu tine, de fapt avem un tel comun, determinarea potentatilor zilei sa vada ce este grav azi, adica apa nepotabila, si rezolvarea acestei probleme, fiindca in sarcina lor este si aceasta activitate.

    Despre “C”-uri mari sau mici, despre soarta bietilor jurnalisti, despre televiziunea care ar face minuni, despre jugulara lui Ionascu sau despre cei aflati pe postul de paria la conferinte de presa propun sa discutam la o bere, la o terasa, sau intr-o parcare, unde sa incapa Matiz-ul tau si Dacia mea, masina de cetatean, cu “c” de care vrei tu!

  86. Aceste mici rautaţi sunt inevitabile , uneori , dar acum avem un scop comun : acela de a determina autpritaţile să nu ne mai “otraveasca”încet , încet , iar noi să devenim nişte marionete care “înghit” tot ce ni se serveşte . Oare când populaţia va deveni demnă si să spună raspicat:pînă aici! Stop ! Aici locuiesc oameni !

  87. Am vazut azi un material la Realitatea TV despre o localitate din Romania – Ciudanovita – (asa cum ii spune si numele…. si aici sunt lucruri ciudate)
    Localitatea este langa o fosta mina de uraniu si implicit langa haldele de asa zis “steril”.
    Masuratorile efectuate de ONG-uri au indicat depasiri mari ale nivelului radioactiv in zona, cu toate acestea, oficialitatile sustin ca este totul OK.
    Din 3000 de oameni (daca am retinut eu bine) au mai ramas ceva peste 200 care locuiesc intr-o zona radioactiva.
    In cimitir, multe cruci arata ca cei ingropati acolo nu ajunsesera la varsta de 60 de ani.
    Asa ca…. se practica in romania ca autoritatilor sa nu le pese de oameni.

Dă-i un răspuns lui cineva Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.