Consiliul Local Urziceni: şedinţă de iunie

2

urziceni (2)

Consiliul Local al Municipiului Urziceni se reuneşte joi cu începere de la ora 17.00 în şedinţă ordinară, cu paisprezece puncte pe ordinea de zi. Dintre acestea se remarcă cel prin care executivul încearcă din nou să obţină girul consilierilor pentru demolarea clădirilor ce compun complexul în care a funcţionat până în 2011 Spitalul Municipal.
În referatul întocmit de compartimentul achiziţii al Primăriei Municipiului Urziceni se invocă , printre altele, starea de degradare a clădirilor şi lipsa de funcţionalitate odată cu transferarea activităţilor spitalului în clădirea nouă din strada Teilor. Proiectul fusese respins în şedinţa din luna aprilie după ce consilierii social-democraţi au invocat absenţa documentaţiei necesare efectuării lucrărilor.
Tot în şedinţa de joi va fi supus aprobării un proiect de hotărâre referitor la cumpărarea terenului aferent Sălii de Sport şi un altul ce vizează modificarea unei hotărâri de consiliu ce datează din decembrie 2008 şi reglementează modul în care se face zonarea terenurilor din intravilan în vederea stabilirii impozitelor.
Robert Viorel Dincă, www.radiocampus.ro

2 comentarii

Lăsați un mesaj