Acţiunea a fost organizată de Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România la Centrul Cultural Ionel Perlea unde au fost invitaţi, pe lângă membrii CECCAR, reprezentanţi ai unor insituţii financiare judeţene.
De-a lungul timpului, de la apariţia şi implementarea noului sistem contabil în România, au fost aduse numeroase modificări ale legii.
Una dintre prevederi se referea la exercitarea profesiei de contabil autorizat şi expert contabil de către persoane neautorizate.
Contabilii care au devenit profesionişti atrag atenţia asupra concurenţei neloiale din cauza căreia sunt nevoiţi să ajusteze tarifele la servicii pentru a nu-şi pierde clientela şi cer ajutorul instituţiilor abilitate, prin organele de control să intervină în piaţa neagră a contabilităţii.
Elena Marin