foto: Florin Floreanu
În Ialomiţa, circa 400 de copii abandonaţi au fost plasaţi rudelor de până la gradul patru, de la începutul anului şi până în prezent.
De asemenea, Direcţia pentru Protecţia Copilului Ialomiţa a încredinţat 45 de copii rămaşi orfani către alte familii şi peste o sută de copii asistenţilor maternali.
Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Nicolae Badea, precizează că până în prezent doar 8 copii au fost adoptaţi de alte familii decât cele biologice.
Pentru alţi 12 copii se aşteaptă în prezent pronunţarea instanţei judecătoreşti în vederea deschiderii procesului de adopţie.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro