Copil căzut în cap din maşină

0

O fetiţă din Gheorghe Doja a căzut în cap din remorca unui Papuc şi a fost transportată aseară în stare gravă la un spital din Bucureşti.
Din declaraţiile părinţilor, copilul, în vârstă de 5 ani, s-a jucat în maşină, s-a dezechilibrat şi a căzut peste oblon. Medicul de pe Ambulanţă, Tigeliu Păun, spune că pe drum spre spital, starea copilului s-a deteriorat. La Unitatea de Primire Urgenţe fetiţa a fost intubată şi pregătită pentru transportul la un spital din Bucureşti.
Ambulanţa a fost solicitată la intervenţie la aproape o oră de la accidentarea fetiţei. Managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, Paros Radu, precizează că iniţial copilul a fost dus la dispensarul din comună. În jurul orei 20.30, fetiţa din Gheorghe Doja a plecat de la Slobozia spre spitalul Bagdsazar din Bucureşti.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.