Crimă între veri la Drăgoeşti

0

imgÎn seara de duminică spre luni, cele două rude de sânge au consumat împreună băuturi alcoolice, iar în urma unui conflict spontan, un bărbat de 61 de ani şi-a găsit sfârşitul aruncat într-o fântănâ din spatele casei. Autorul omorului, Aurel Serghi, s-a autodenunţat apoi la Poliţia Capitalei.
În urma cercetărilor, în fântâna din spatele curţii, a fost descoperit cadavrul unui bărbat care prezenta urme de violenţă, agresorul recunoscând că i-a aplicat victimei mai multe lovituri la nivelul capului, după care a aruncat cadavrul în fântână.
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului, sub acuzaţia de omor deosebit de grav.
Magistraţii Tribunalului Bucureşti au admis solicitarea procurorilor şi au dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele inculpatului, pentru o perioadă de 29 de zile.
Din probatoriul administrat a rezultat că inculpatul a lovit în mod repetat cu un topor victima, după care i-a înfăşurat capul cu o geacă, a legat-o la gât cu o basma şi apoi a aruncat-o într-o fântână seacă din grădina locuinţei.
Inculpatul a mai fost condamnat pentru omor în anul 2000 şi eliberat din detenţie anul trecut.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj