Cristian Obrejan: la concursurile de muzică televizate câştigă cine trebuie

1

3 ialomiţeni şi mult mai mulţi concurenţi şi câştigători ai Festivalului de la Amara sunt protagoniştii celor două concursuri de muzică televizate de Pro TV şi Antena 1. Diana Şerban, Cristian Parmac şi George Jimblaru din Ialomiţa se numără printre laureaţii festivalului tinereţii care au evoluat la X Factor şi la Vocea României.
Selecţia făcută de juriile celor două show-uri îi dezamăgeşte însă pe
specialiştii în muzică. Profesorul Cristian Obrejan a declarat pentru Radio CAMPUS că este cel puţin surprinzător să califici un dansator în detrimentul unei voci, şi inacceptabil ca această clasare să vină din partea Paulei Seling.
La fel de tare a fost dezamăgit publicul avizat de modul în care unele dintre cele mai bune voci din concursul de la PRO TV au fost eliminate prin strategiile absurde ale juraţilor care au pus în duet tenor cu bas, sau au folosit tertipuri de eliminare a unor concurenţi valoroşi pentru promovare unora mai puţin dotaţi.
În opinia lui Cristian Obrejan, cea mai mare nedreptate a fost făcută de Horia Brenciu şi susţinută de Monica Anghel, la eliminarea lui Lucian Darie.
La Vocea României s-au calificat trei laureaţi de anul acesta ai festivalului de la Amara, plus câştigătoarea trofeului tinereţii din 2010. În concurs a mai rămas Cristian Sanda, câştigător absolut la AMARA 2011, acum concurent în echipa Moga.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

1 comentariu

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.