CSM Slobozia: galop de sănătate

3

csm slobozia

Handbalistele Unirii Slobozia au punctat încă o victorie, pe teren propriu.
În meciul din etapa a nouăsprezecea a primei divizii la handbal împotriva echipei Bowling Bobowling Sfântu Gheorghe, gazdele au învins ieri cu 32-19 după ce la pauză conduceau cu 8 goluri diferenţă, 14-6.
Alexandra Băieşu şi-a reconfirmat forma excelentă şi a înscris 12 dintre golurile victoriei, secondată în clasamentul marcatoarelor de Raluca Năstase cu patru reuşite.
În urma victoriei obţinute în faţa propriilor suporteri, CSM rămâne la trei puncte în spatele constănţencelor de la CSU Neptun, cu şaisprezece victorii, o remiză şi două înfrângeri.
Odată cu disputarea meciurilor din runda a 19-a, campionatul Diviziei A se întrerupe în vederea organizării ,,Trofeului Carpaţi’’. CSM va relua seria partidelor oficiale pe 4 aprilie în deplasare contra ocupantei locului şapte, HCF Piatra Neamţ şi va reveni în faţa galeriei locale trei zile mai târziu când este programat meciul cu Spartac Bucureşti.
Robert Viorel Dincă, www.radiocampus.ro

3 comentarii

Lăsați un mesaj