Cu ochii în patru

0

Vigilenţa jandarmilor a făcut ca planul pe care îl pusese la cale un tânăr, de a-şi însuşi un scuter care nu era al lui, să fie dat peste cap. Sâmbătă dupa-amiază, jandarmii din cadrul grupei de pază, protecţie, supraveghere şi intervenţie Ţăndărei, au observat la intersecţia Valea Ciorii-Ţăndărei, o persoană care se deplasa cu un motoscuter de culoare neagră, având plăcuţa de înmatriculare cu un număr cunoscut, despre care se ştia că aparţine unei alte persoane. Suspicioşi, jandarmii s-au deplasat la domiciliul persoanei care ştiau că deţine scuterul şi au constatat lipsa acestuia din curtea proprietarului. Mai mult decât atât, proprietarul nu înstrăinase nimănui motoscuterul.

Jandarmii s-au deplasat spre oraşul Ţăndărei, reuşind identificarea persoanei şi a motoscuterului. Tânărul are de 22 ani, este din Valea Ciorii si a declarat că în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă a intrat în curtea persoanei păgubite, a luat motoscuterul şi a plecat spre oraşul Ţăndărei, cu intenţia de a-l valorifica.

Jandarmii i-au întocmit actele premergătoare sub aspectul săvârşirii unor fapte susceptibile de a „ furt calificat” şi „violare de domiciliu”, care au fost înaintate pentru continuarea cercetărilor, către Poliţia oraşului Ţăndărei.

Elena Oancea

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.