Culegeri, caiete şi alte cerinţe de la profesori sunt interzise

8

culegeri

Începând de astăzi, cadrelor didactice le este interzis să mai vândă culegeri, caiete suplimentare, CD-uri sau alte obiecte, în şcolile din judeţ.
În urma numeroaselor sesizări, conducerea Inspectoratului Şcolar Ialomiţa a hotărât să stopeze solicitările suplimentare de la clasă, pentru care părinţii erau nevoiţi să plătească bani în plus în cadrul procesului de învăţământ şi a dat directive ca educatorii şi profesorii să înceteze comercializarea materialelor didactice extra.
Inspectorul general şcolar Otilia Dumitru, precizează că şi excursiile pe cheltuiala părinţilor sunt interzise de acum în şcoli.
O noutate în acest sens o reprezintă şi concursurile şcolare, susţinute din banii de acasă, reduse de la toamnă până la organizarea unei singure competiţii şcolare, programată de către Ministerul Educaţiei pentru fiecare ciclu de învăţământ.
Părinţii pot face sesizări, individual sau organizat, cu privire la încălcarea noilor prevederi, telefonic sau direct la sediul Inspectoralui Şcolar din Slobozia.
Alexandra Alexe, www.radiocampus.ro

8 comentarii

  1. sau sa cerem ministerului sa asigure materialele didactice la clasa. daca tot se distribuie manuale gratuit la inceput de an scolar, de ce sa nu fie cele agreate de dascali??? sau sa lucreze dupa ce au, pur si simplu, ca invatamantul s-a motat si coafat de la an la na iar din scoala ies tot mai multi analfabeti!

  2. de acord!si ministerul raspunde ca..Tanase-“nu-i parale”!si profesorii trebuie sa asigure promovarea elevilor la diversele examene,fara sa aiba la dispozitie munitia necesara..nu vorbim despre prostiile vandute de unii prin scoli-acolo sa se ia masuri-vorbim de cartile necesare elevilor pentru pregatirea examenelor.sa mi raspunda cineva cat va mai plati din buzunar profesorul xeroxarea subiectelor,fiselor,variantelor de examen care tb lucrate cu elevii?/se cer rezultate-dar elevii din ciclul superior al liceului sunt obligati sa si cumpere manualele si,daca nu o fac,profesorul tb sa se descurce si fara niciun material pe banca.eventual,le xeroxeaza saptamanal textele,exercitiile,etc.ca in epoca trista..vom ajunge sa pierdem ore in sir cu dictarea subiectelor.invatamant de calitate si visam sa luam tablete tuturor elevilor din inv primar!…

  3. Sunt de acord ca sunt reviste vandute aiurea prin scoli, dar auxiliarele sunt necesare, doar cu manualele rupte nu se poate face scoala … Mi-a mai rasarit o intrebare in minte legata de excursiile scolare…cand a facut minunatul ISJ excursii cu clasele pe banii lor? Si acum 30-40 de ani tot pe banii parintilor se organizau si nu era obligatorie prezenta, ceea ce e valabil si acum

  4. pe vremea mea exista un singur manual in tara pt fiecare materie, si era suficient. stateam in banca-pupitru, nu muream fara scaun tapitat cu suport rabatabil pt caiet. nu am murit fara perdele in trend si nici de la praful de creta, cumparata din fondul clasei. bineinteles, in clasa a 2-a eu stiam deja tabla inmultirii si nici nu banuiam ce e ala sex, deci scoala mea era neperformanta…

Dă-i un răspuns lui alt eu Renunțați la răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.