Un ialomiţean din Albeşti a împuşcat un cal pe care l-a găsit în cultura lui de porumb, iar acum este cercetat penal pentru uz de armă letală fără drept.
Poliţia a fost sesizată ieri de către o femeie din comuna Albeşti că un consătean i-a împuşcat calul aflat pe islazul comunal.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că suspect de comiterea faptei este un bărbat de 41 de ani care la data de 2 august a folosit o armă de vânătoare cu alice, deţinută legal, şi a tras două focuri în direcţia unui cal, pe care l-a găsit într-o solă de porumb ce îi aparţine.
Din verificări a reieşit că bărbatul este posesorul unui permis de armă eliberat de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, în baza căruia deţine atât o armă de vânătoare cu alice, cât şi o armă de vânătoare cu glonţ. Ambele arme au fost ridicate pentru continuarea cercetărilor, urmând a fi luată măsura suspendării sau anulării dreptului de port şi folosire arme şi muniţii letale.
Pe numele proprietarului care a încercat să-şi facă singur dreptate a fost întocmit dosar penal pentru uz de armă letală, fără drept şi vânătoare fără autorizaţie. Soluţia finală în acest caz va fi dată prin Parchet.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro
De vina e si proprietara animalului,cum lasi tu sa pasca calu in cultura omului ! Normal ca „i s-a pus pata pe creier” cand si-a vazut cultara stricata .Ea stia cata munca si chinuiala e ca sa pui porumbul (sapa,samanta,erbicide,paza etc).Dar asa sunt tzarani nostri,dusmanosi,invidiosi,sau fara creier. Am si eu probleme cu vecinIi,toata perioada anului i-si lasa cai sa pasca pe aleile de acces,gastele cate 30 la nr cu boboci in poarta mea,parca eu asi fi obligat sa le suport gainatul si galagia pe care o fac.RUGAM CA ADMINISTRATIILE LOCALE DIN SATE SI COMUNE,SA SE OCUPE SI DE ACESTI OAMENI NEGLIJENTI DIN PUNCTUL MEU DE VEDERE SANCTIONANDUI CU AMENZI INTERZICAND-ULE SA MAI LASE PASARILE,ANIMALELE SA PASCA PE SPATIUL PUBLIC.Doar alesi locali pot face ordine pentru ca eu ca localnic degeaba le zic,ei sunt NESIMTITI pe oameni fara rusine nu-i poti pune la punct decat cu „biciul”.
dar mai ales cand sunt ferme de animale in incinta comunei de nu poti respira de mirosurile degajate de fecalele animalelor si depozitele de furaje care nu sunt asigurate inpotriva incendiilor si mai ales ca asa zisi fermieri incaseaza subventi de la stat din bani nostri ai contribuabilului care plateste nu sa inhalaleze mirosurile animalelor.fereasca dumnezeu de incendiu ca ardem ca sobolani la sutele de tone de furaje .revin
situatia e cat se poate de serioasa. ca sa ajungi sa-ti faci dreptate singur inseamna ca nu ai cu cine te intelege dar mai ales autoritatile nu-şi fac treaba. daca reclami la politie ca ti-au intrat ciobanii cu animalele in culturi, domnii agenti iţi răspund ca legea te obliga sa-ţi asiguri cultura. eu ii intreb pe politisti: de legea proprietatii nu au auzit? ca ajung oamenii sa se omoare intre ei pt ca stimabilii de aparatori ai legii gasesc scuze hotilor!