Daca dai, n-ai. Daca n-ai, de unde dai?

0

Contribuabilii care vor să îşi amâne plata datoriei către stat pentru o perioadă de timp au posibilitatea să solicite pasuirea in scris la administraţia fiscală.

Odată cu cererea depusă la sediul organului fiscal teritorial, contribuabilul va solicita şi eliberarea certificatului de atestare fiscală, prin care se vor individualiza sumele care vor face obiectul amânării la plată, cu condiţia ca acesta să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, să aiba cazierul fiscal curat; să nu fie in insolventa, si să nu fi atras răspunderea solidară pentru contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice, potrivit prevederilor Codul de procedurã fiscala.  Cererile vor fi soluţionate în termen de maxim 15 zile de la data depunerii.

În cazul în care se acorda amânarea la plată, beneficiarul are obligaţia ca în doua saptamani de la data comunicării deciziei de amânare la plată să constituie garanţii sub forma de scrisori bancare sau vor oferi bunuri libere de alte sarcini, în vederea instituirii măsurilor asiguratorii.

Amânarea la plată se acordă unui contribuabil o singură dată într-un an calendaristic, iar perioada pentru care se solicită amânarea la plată nu poate fi mai mare de 6 luni.

Elena Oancea

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.