De ce paseaza Scripca problema apei

1

Calitatea actului medical, calitatea aerului, solului, apei, precum si nivelul de zgomot transmis prin aer –  nu intra in atributiile de control ale comisarilor pentru protectia consumatorilor.

Agentia Nationala pentru Protectia Consumatorilor, prin comisariatele regionale şi judeţene, nu are în sfera de competenţă cercetarea reclamaţiilor ce privesc aceste domenii.

Desi credeam ca ANPC-ul este Dumnezeul protectiei omului pe pamant, o multime de domenii cu potential de amenintare a sanatatii cetateanului sunt pasate altor institutii.

Astfel:

– calitatea actului medical (petiţiile cu un astfel de conţinut trebuie depuse la Colegiul Medicilor Ialomiţa); Sunt cercetate doar aspecte legate de informarea consumatorilor si datele de valabilitate a produselor farmaceutice folosite si/sau eliberate;

– calitatea aerului sau/şi calitatea solului (petiţiile se vor adresa Agenţiei de Protecţia Mediului);

– calitatea apei (competenţa revine Autorităţii judeţene de Sănătate Publică Ialomiţa);

– nivelul de zgomot transmis prin aer de aparatura electronica, electrocasnica, audio-video, utilaje. (competenţa revine Autorităţii judeţene de Sănătate Publică Ialomiţa si Agenţiei de Protecţia Mediului).

Asadar, orice reclamatie privind calitatea apei, deci si cea a senatorului Panturu, facuta la Protectia Consumatorului, este inutila, desi potrivit legii “ANPC coordoneaza si realizeaza strategia si politica Guvernului in domeniul protectiei consumatorilor, actioneaza pentru prevenirea si combaterea practicilor care dauneaza vietii, sanatatii, securitatii si intereselor economice ale consumatorilor”.

Elena Oancea

1 comentariu

  1. Pai si, daca nu aveau nimic de ascuns, OPC-ul facea o ancheta proprie.
    Se ducea la dl. Panturu acasa (sau la cel care reclama) si o duceau la un laborator specializat pentru analize.
    Ca vorbim de un contract. Noi reclamam Urbanul ca nu livreaza ceea ce trebuie sa livreze conform contractului. Noi reclamam ca platim apa potabila si ni se livreaza apa menajera.
    Asa cum ANPC-ul se implica in problema cu dobanzile de la banci, cu mancarea si bauturile expirate din magazine, TREBUIE SA SE IMPLICE si in problema apei.
    PENTRU CA VORBIM DE UN CONTRACT COMERCIAL INTRE UN PRESTATOR SI UN CONSUMATOR.

Lăsați un mesaj