Valoarea punctului de pensie a crescut, potrivit angajamentelor luate de guvernanti si în conformitate cu legile în vigoare, ultima crestere, de trei procente, înregistrându-se în luna aprilie.
Directorul Casei de Pensii Ialomita, Olivia Postole, spune ca Guvernul a decis, la sfârsitul lunii ianuarie, ca anul acesta pensiile vor fi majorate în doua etape, în aprilie si octombrie.
Începând cu 1 octombrie, valoarea punctului de pensie a fost majorata de la 718 la 732 de lei, acest lucru fiind posibil prin indexarea de 2%, care se aplica pensiilor din bugetul public de stat.
Elena Oancea