Imunizarea patrupedelor cu stăpân se face conform normelor privind identificarea şi înregistrarea acestora, până la data de 1 ianuarie 2015, şi înainte de vânzarea, donarea cu titlu gratuit sau scoaterea în spaţii publice, la plimbare.
Proprietarii sau deţinătorii de câini, persoane fizice sau persoane juridice, au obligaţia identificării acestora prin microcipare sau prin alt mijloc de identificare stabilit de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor.
În cazul refuzului de a identifica câinii deţinuţi, persoanele responsabile riscă amenzi de la 5 la 10 mii de lei.
Identificarea prin microcipare a câinilor cu stăpân este suportată exclusiv de proprietar sau deţinător, iar contravaloarea manoperei de vaccinare antirabică şi vaccinul antirabic sunt gratuite şi suportate de la bugetul de stat, prin Autoritatea Sanitar Veterinară.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro