Delicvenţa juvenilă este în scădere în Ialomiţa

0

Potrivit ultimelor analize ale poliţiştilor, numărul infracţiunilor comise de minori a scăzut de la 187 la 154 iar majoritatea faptelor au fost comise de copiii de peste 14 ani şi doar una a fost comisă de un copil până în 14 ani.
Cei mai mulţi copii care au săvârşit infracţiuni provin de la oraşe – 91 în 2008 faţă de 116 fapte în 2007, în vreme ce cazurile din mediul rural sunt cu 20 la sută mai puţine decât cele din mediul urban.
În săptămâna prevenirii criminalităţii, poliţiştii au organizat acţiuni specifice combaterii delicvenţei juvenile, în Slobozia la Gurpul Şcolar Mihai Eminesc, dar şi în celelate unităţi din judeţ.
În cadrul acţiunilor de prevenire a delicvenţei juvenile poliţiştii au atras parteneriate cu diferite instituţii printre care Direcţia petnru Protecţia Copilului, Episcopia Sloboziei, Inspectoratul Şcolar Ialomiţa, Poliţia Comunitară sau Penitenciarul Slobozia.
Toate planurile de măsuri cuprinse în partenriate sunt prezentate şi în întâlnirile din săptămâna prevenirii criminalităţii cu elevii şcolilor din judeţ.

Elena Marin

Lăsați un mesaj