Directorul Grupului Şcolar Alexandru Ioan Cuza din Slobozia a fost demis

19
Decizia inspectorului general şcolar a survenit apariţiei în presă a unor precizări referitoare la modul de aplicare a noilor reglementări din sistemul de învăţământ.
Concret, Costică Strezoiu a deranjat cu declaraţiile privind modul de organizarea a programului de 8 ore la şcoală al cadrelor didactice.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Ialomiţa, Simona Grigoraş, spune că demiterea s-a făcut pentru nerespectarea articolului 1 din Ordinul Ministrului din 9 februarie.
Confuzie privind aplicarea prevederilor ordinului de ministru s-a creat în mai multe unităţi şcolare din judeţ. Pentru lămurirea situaţiei, toţi directorii au fost astăzi convocaţi în şedinţă la Inspectoratul Şcolar Judeţean.
Clementina Tudor, www.radiocampus.ro

19 comentarii

  1. Își merită soarta acest fonfăit care desi fără merite deosebite ( sunt probe că a făcut prevalându-se de funcția de director, meditații plătite in școală cu elevii din anii terminali) s-a realizat si era în stare să facă orice numai să iasă în evidența celor de la ISJ. Iată că de data asta noi colegii lui am reușit să scăpăm de o ,,coadă de topor” de unde și proverbul ,,FIECARE PASĂRE PE LIMBA EI PIERE” ! Te așteptăm printre noi în cancelarie ca să ne arăti cum se fac cele 8 ore pe care ni-le pregătiseși înainte ca ISJ să decidă !

  2. Draga Lacramioara desi cred ca nu asta e numele rau real, in primul rand cred ca minti atunci cand spui ca esti de la Cuza. Altfel ai stii ca nimeni nu a stat 8 ore la scoala. Daca ai avut ceva de spus nu inteleg de ce nu ai spus pana acum? Sau faci cumva parte din grupul acelora care tac ca sa le fie bine si cand prind ocazia nu mai contenesc sa arunce cu noroi. Eu nu apar pe nimeni. Daca e cum zici , atunci motivarea deciziei ar fi trebuit sa fie alta nu ca a fost pentru o declaratie nefericita. In primul rand motivarea asta e o jignire pentru noi. Daca esti din invatamant stii cam ce se practica asa ca , cred ca esti suficient de inteligenta sa-ti dai seama ca nu pentru asta a fost demis Strezoiu. Daca te-a deranjat asa de mult ce facea Strezoiu de ce nu ai plecat, de ce nu ai spus? De asta e tara asta cum e din cauza lasilor care la serviciu se gudura si acasa tin discurs in fata oglinzii!

  3. Bre Lacramioara bre umbla o vorba din vechime cum ca “Schibarea shefului e bucuria nebunilor…”. Se vede ca ai o promisiune de functie, ma rog cu un iz de nebunie, stil tipic de NeFe, indiferent de sex, lipsa creier intre urechi, si etc….. E acu` o sa ai un shef de la hastia care se dau reformishti…., sa vezi cotoiala !!! Va meritati soarta de slugi ! Respect pentru Educatie, deplang viitorul ei aflat in slujba unor astfel de specimene ….. gen TANTE.

  4. lacramioara draga, am impresia ca faci parte din categoria PUPINCURISTILOR!!!! Pun pariu ca pana sa fie demis d Strezoiu nu aveai nimic impotrica dumnealui dar acum ca sa schimbat conducerea te-ai schimbat???? esti ca vremea cumva???? azi ploua maine e soare??? vorba evrikai daca aveai ceva de spus de ce nu ai spus , ? dupa razboi multi viteji se arata !!!la placinte inainte la razboi inapoi!! cam asa e la tine,draga mea, va place sa aruncati in oamnei cu namol cand nu va mai convine ceva! tara de hoti si mincinosi in asta s-a transformat romania din cauza oamenilor ca tine, lasi , perversi fara simtul raspunderi! Mi-e scarba de voi si pun pariu ca esti profesoara , sI iti spun ceva sunt eleva dar am mai multa demnitate ca TINE!MI-E GREU SA CRED CA ESTI DE LA CUZA , PT CA AICI PROFESORII NU STAU 8 ORE IN SCOALA, IAR DACA ESTI RUSINE SA ITI FIE !!!!

  5. am mers de doua ori la acest domn ca sa ma pot inscrie la cursurile serale fara frecventa si de atitea ori am fost efectiv trimis la plimbare de acest domn pe motiv ca am terminat clasa a XI-a cam demult si trebuie sa dau diferente la 10 materii apoi mia zis ca se face la anu clasa de a IX-a si ar fi mai bine sa astept pina termina anul cind vor fi clasa aX-a si sa ma inscriu atunci iam adus toate documentele la zi dar na contat pentru acest domn
    la fetesti mi sa primit din prima dosarul fara prea mari tergiversari,fapt care i-am spus si dumnealui eu fiind interesat sa obtin diploma si atit
    era foarte ferm ca nu o sa pot sa rezolv acest fapt chiar argumentind ca o sa fac cu el matematica speriindu-ma vezi doamne ca o sa ma pice probabil nu stiu ce a avut in cap cind a afirmat acest fapt

  6. @alex : si cat ai dat spaga pentru diploma ? sper ca stiai ca diplomele de la Fetesti trebuie omologate daca vrei sa le folosesti in Uniunea Europeana …

    @iris: nu poti sa pui cincizeci de mii de semne de exclamatie, pun pariu

  7. Normal EVRIKA, nu este numele meu real, altfel spus este la fel de real cum este EVRIKA numele tau ! paradoxul este ca deturnezi problema : nu am afirmat ca s-a stat 8 ore la program ci ca desi la repectiva sedinta, Inspectorul General le transmisese directorilor prezenti ,,s-o lase mai moale cu aplicarea imediata a acestei decizii” si a celorlalte-respectiv cele 2 ore de la 16 la 18 pentru cadrele cu gradul I, cu toate astea spun, ,,eminenta cenusie” de la LICEUL CUZA a si aplicat ajuns in scoala decizia, apeland la respectiva condica de preyenta, iar cu adevarat grav era faptul ca pe media i se ,,umplea gura” atunci cand sustinea ,,CAUZA” si personal cunosc directori care erau deja convinsi ca acesta este ,,TERENDUL” si isi facusera planul sa nu ramana ,,mai prejos” !!!!!
    In alta ordine de idei iti imaginezi EVRIKA, ca de la condica, la a ramane 8 ore la program nu mai ramasese decat un ,,ultim pas” pe care sunt sigura ca tot Strezoiu l-ar fi facut primul ca sa iese in evidenta ! cam ce impact ar fi avut asupra invatamantulu din Ialomita popularizarea deciziei luate de Strezoiu,altfel spus ,, O DECLARATIE NEFERICITA” – cum nevinovat te exprimi, daca ISJ nu luat masura demiterii ??? Nu de loc intamplator cunosc situatia, si nu cred ca poti nega faptul ca Strezoiu patroneaza acele ,,NEFERICITE” dar ilegale meditatii! oare nici acestea nu ar fi un motiv de demitere sau chiar unul ……PENAL ?
    MA INTREBI CU INOCENTA :TE CITEZ ,,Daca te-a deranjat asa de mult ce facea Strezoiu de ce nu ai plecat, de ce nu ai spus?” sincera sa fiu nu am avut taria de caracter ( sic ! esti satisfacut ?) pur si simplu stiam ca i-a expirat mandatull de manageriat ! Asta ai fi asteptat sa fac ? ce au facut ,,mate si info ” ? ete na ! sa plece el ca nu eu am facut neregulile !

  8. Nu va mai stresati….Iris este o eleva, nu vreau sa-i dau numele real, poate are curajul sa si-l spuna singura….
    Ceea ce s-a intamplat trebuia sa se intample de mult; functia nu este pe viata a unui om si domnul S. trebuia sa fie constient de acest lucru.
    Cu actualul domn director este ok treaba, iar elevii il apreciaza mai mult…:)

  9. Draga Lacramioara nu stiu de unde atata inversunare….
    Noi profii de la Cuza mergem inainte si ne vedem de treaba….Directorii vin si se schimba mereu, asta nu inseamna ca se opreste lumea in loc….

  10. INVRSUNARE profule ???? ete na ! cunoscand cu totii PERSONAJUL, nu merita nici cel putin…..mediatizarea, fapt pentru care m_am oprit aici cu matrapazlacurile si moralitatea sau mai exact lipsa de moralitate a respectivului ! SPER CA CEI DE TEAPA LUI SA TRAGA CONCLUZIILE ! afirmi cu emfaza : Noi profii de la Cuza mergem inainte si ne vedem de treaba….Directorii vin si se schimba mereu, asta nu inseamna ca se opreste lumea in loc….AI DREPTATE – NICI 18 ANI NU AU TRECUT DE CAND STIUCA NE-A LASAT UN LICEU UNDE SE ZBATEAU CEI MAI BUNI ELEVI DIN JUDET SA AJUNGA ………………. O TEMPORA !

Lăsați un mesaj

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.