Dor fără premii

3

keep-calm-and-study-hard-11

Concursul de creaţie literară ,,Dor fără saţiu’’ organizat la Urziceni de Biblioteca Municipală ,,Constantin Ţoiu’’ şi Casa Municipală de Cultură pentru liceenii ialomiţeni înzestraţi cu talent literar a ajuns la finalul ediţiei 21. Un final atipic faţă de precedentele, în care strădania tinerilor condeieri era recompensată de către organizatori în cadrul unei festivităţi ce le prilejuia laureaţilor dialogul direct cu membrii juriului.
De astă dată, în condiţiile unei finanţări insuficiente, spre zero, din bugetul local al Urziceniului, singurele mărturii ale participării la competiţie vor fi diplomele pe care câştigătorii le vor primi prin poştă.
Juriul, prezidat de poetul şi publicistul Ion Văduva, şi din care au mai făcut parte poetul, publicistul şi editorul Gheorghe Dobre, poeta Lucia Ştefanovici, scriitorul Alexandru Bulandra şi artistul plastic Nicolae Petrache, a acordat un număr de 16 premii şi menţiuni. Cele mai multe dintre ele au fost câştigate de tinerii de la Colegiul Naţional ,,Mihai Viteazul’’ din Slobozia.
Dintre cei douăzeci şi şapte de participanţi de la nouă colegii şi licee din judeţ, juriul a desemnat-o drept câştigătoare a premiului ,,Constantin Ţoiu’’ pe Maria Teodora Cipu, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Slobozia.
Premiul ,,Anatol Pavlovschi’’, acordat de revista ,, Helis’’ i-a revenit Andreei Stanciu, elevă în clasa a douăsprezecea la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Slobozia iar premiul ,,Inculeţ Bălan’’ va pleca tot spre municipiul reşedinţă de judeţ, adjudecat de către Gheorge Dimcea de la Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza”.
La secţiunea ,,Poezie’’ premiul întâi i-a revenit Ioanei Cătălina Roşculeţ, elevă în clasa a unsprezecea la Colegiul Naţional “Grigore Moisil” Urziceni iar celelalte două vor merge la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” din Slobozia către Elena Adina Sâmbeteanu şi Daniela Elena Raicu. Colegul lor, Andrei Fâşie a fost recompensat cu menţiune la fel ca şi Diana Ariana Zburlea de la Liceul Pedagogic „Matei Basarab” şi Ioana Pîrjol de la Liceul Teoretic „Carol I” Feteşti.
La secţiunea ,,Proză’’ premiul întâi a fost obţinut de Ionela Alina Moldoveanu de la Liceul Tehnologic „Alexandru Ioan Cuza” Slobozia, podiumul fiind completat de Theodora Ioana Stoica de la Liceul de Artă „Ionel Perlea” Slobozia şi Ionuţ Dragoş Alexandru de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul”. Cu menţiuni a fost premiat talentul literar dovedit de trei eleve de la acceeaşi instituţie de învăţământ din Slobozia: Alexandra Daniela Petre, Jeni Georgiana Căciulă şi Andreea Roşu. Alături de ele a fost premiat şi Cosmin Sebastian Barbu, elev în clasa a noua la Liceul Tehnologic „Sf.Ecaterina” Urziceni.
Robert Viorel Dincă, www.radiocampus.ro

3 comentarii

  1. ,,Mutilarea” unui vers de dragul unui semnal de alarmă la adresa felului în care înţeleg unii să ajute tânara generaţie să-şi găsească drumul. Dar nu e greu de înţeles. E nevoie de nulităţi ca să poată fi creată masa de manevră ,,în caz de alegeri”. Cultura? Spiritul?Dă-le dracu…Şi ne mai mirăm că proliferează prostul gust şi violenţa…

  2. Buna ziua ! numele meu este Maria Teodora Cipu. va multumim frumos ca ati facut cunoscuta reusita noastra! as vrea sa va rog, daca se poate, sa corectati un mic amanunt in articol. eu sunt clasa a XII a , nu a Xa . multumesc anticipat ! o zi buna si succes in continuare.

Lăsați un mesaj

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.