Driving in the rain

0
Ploaia, carosabilul umed şi neadaptarea vitezei la condiţiile meteo, au condus la producerea unui accident rutier în urmă căruia o persoană a fost rănită şi a ajuns la spital.
Un şofer de 30 de ani, dintr-o comună buzoiană, în timp ce se deplasa cu atutoturismul din direcţia Bucureşti către Urziceni, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile meteo – rutiere, vehiculul a intrat în derapaj şi ulterior pe contrasens, unde a fost acroşat de o autoutilitară, condusă regulamentar din sens opus de un brăilean de 33 de ani.
În urma accidentului a rezultat rănirea unei femei de 32 de ani, pasageră în autoturism. Victima a fost transportată la Spitalul Municipal Urziceni, pentru îngrijiri medicale.
Pentru că meteorologii anunţă ploi şi în urătoarea perioadă, poliţiştii  reamintesc conducătorilor auto că în condiţiile unui carosabil umed este necesar să se adopte o manieră calmă de conducere, fără să se bruscheze comenzile vehiculului şi fiecare manevră în trafic să fie efectuată numai după o temeinică asigurare.
De asemenea, este necesar să se ruleze cu un regim de viteză scăzută, adaptată permanent la condiţiile de drum.
Elena Oancea, www.radiocampus.ro

Lăsați un mesaj